Actualitate AZI

13 milioane de lei pentru a fi „curăţat” aerul

02 februarie 2018  15:45| Actualitate | Sport & Divertisment
13 milioane de lei pentru a fi „curăţat” aerul

România va aloca, în 2018, suma de 13 milioane de lei pentru Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului.

În plus, 20 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului, reiese din Nota de fundamentare a proiectului de buget pentru Fondul de Mediu şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului. Conform grilei de finanţare a programelor naţionale privind protecţia mediului, sunt precizate la categoria „Reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului" credite bugetare în valoare de 20 de milioane lei, respectiv credite de angajament în cuantum similar. De asemenea, pentru gestionarea deşeurilor sunt prevăzute 10,995 milioane lei din bugetul de stat, în timp ce 76,745 milioane lei sunt notate drept credite de angajament.

La categoria referitoare la efectuarea de monitorizări, studii şi cercetări în domeniul protecţiei mediului şi schimbărilor climatice privind sarcini derivate din acorduri internaţionale, directive europene sau alte reglementări naţionale sau internaţionale, precum şi cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice, ar urma să fie alocate 10 milioane de lei (credite bugetare) şi 26,950 milioane lei din credite de angajament.

În plus, de la Fondul de mediu este preconizată o alocare de 200.000 de lei pentru Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţile din mediul urban, în timp ce pentru Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului este prevăzută suma de 13 milioane de lei pentru 2018. În 2016, ministerul de resort a alocat 2,7 milioane de lei pentru înlocuirea echipamentelor uzate din respectiva Reţea. Proiectul de HG privind bugetul de venituri şi cheltuieli pentru Fondul de Mediu şi al AFM va fi în dezbatere publică până la data de 4 februarie 2018, iar cei interesaţi pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termenul-limită la Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu.

Comisia Europeană (CE) i-a convocat pe 30 ianuarie 2018, la Bruxelles, pe miniştrii mediului din nouă ţări membre, inclusiv România, state vizate de procedura de infringement pentru nerespectarea normelor de calitate a aerului. Ţările respective fac parte din cele 23 de state care depăşesc limitele de emisii fixate în Uniunea Europeană pentru dioxidul de azot sau particulele fine (PM10), poluanţi legaţi mai ales de circulaţia rutieră şi care sunt periculoşi pentru sănătate. Lista statelor convocate a cuprins: Cehia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, România, Slovacia, Spania şi Ungaria. Împotriva acestor ţări, Comisia Europeană are în vedere să sesizeze Curtea de Justiţie a UE (CJUE).

România a fost reprezentată în cadrul reuniunii ministeriale de o delegaţie condusă de către secretarul de stat, Laurenţiu Neculăescu. „În cadrul acestei întâlniri, România a prezentat măsurile întreprinse şi progresele înregistrate de autorităţile administraţiei publice locale şi de cele de mediu cu privire la acţiunile realizate în vederea îmbunătăţirii calităţii aerului şi, implicit, a stării de sănătate a populaţiei. De asemenea, România a solicitat, sub mecanismul Evaluarea implementării legislaţiei de mediu (EIR), sprijinul Comisiei oferit prin instrumentul TAIEX P2P (Peer to Peer) în domeniul calităţii aerului. La finalul discuţiilor, tuturor statelor participante li s-a solicitat să transmită Comisiei, oficial, până luni, 5 februarie a.c., detalii privind aspectele prezentate pe parcursul întâlnirii", preciza ministerul român de resort.

Anul trecut, pe 14 iunie, Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în legătură cu deficienţele semnificative în ceea ce priveşte monitorizarea poluării aerului. „Poluarea atmosferică reprezintă un risc important pentru sănătatea publică, provocând mai mult de 25.000 de decese premature pe an în România. Acest prim avertisment include reţeaua de monitorizare a unei game largi de zone şi aglomerări, precum şi toţi principalii poluanţi, inclusiv dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie, plumbul, benzenul, monoxidul de carbon şi ozonul, arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul şi hidrocarburile aromatice policiclice. O monitorizare adecvată este o cerinţă fundamentală pentru verificarea conformităţii cu diferitele standarde ale UE în ceea ce priveşte calitatea aerului. Legislaţia UE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa le impune statelor membre sa evalueze calitatea aerului pe întreg teritoriul lor şi să ia măsuri pentru a limita expunerea cetăţenilor la poluanţi", se arăta într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Scrisoarea de notificare reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement, Comisia având rolul de autoritate de investigare. Conform statisticilor oficiale, peste 400.000 de oameni îşi pierd viaţa prematur în fiecare an în Uniunea Europeană din cauza calităţii precare a aerului, care stă şi la originea unor boli respiratorii şi cardiovasculare. Directiva europeană 50/2008 stabileşte limitele de calitate a aerului care nu pot fi depăşite în niciun loc din Uniunea Europeană şi care obligă statele membre să limiteze expunerea cetăţenilor europeni la substanţele poluante din aer. În pofida acestei obligaţii, calitatea aerului rămâne o problemă în multe ţări membre. Astfel, în 23 din cele 28 de state membre standardele de calitate a aerului sunt încă depăşite - în total în peste 130 de oraşe din Europa.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

19 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

RESTRICŢII DE TRAFIC. Traficul rutier va fi restricţionat pe bd. Unirii, la sfârşitul acestei săptămâni şi în weekendul viitor, pentru evenimentul „Simfonia apei” - Fântâni Unirii. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin Lume

THERESA MAY IA ÎN CONSIDERARE EXTINDEREA PERIOADEI DE TRANZIŢIE. Problema frontierei între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord ar putea duce la eşecul negocierilor asupra unui acord cu Londra privind Brexit-ul, a avertizat, astăzi, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Stat de drept

COMISIA DE LA VENEŢIA SE PRONUNŢĂ ASUPRA MODIFICĂRILOR ADUSE LEGILOR JUSTIŢIEI. Comisia de la Veneţia cere României să abroge prevederea legislativă care priveşte pensionarea magistraţilor, susţine, într-o postare pe Facebook, Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa forului european. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI În cultură

ÎN SALA ,,MEMORIE” A HANULUI GABROVENI. Coroana Regală a României va fi expusă la Bucureşti, în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni). În an centenar, Coroana Regală, simbol al Independenţei şi al Unirii României, va putea fi admirată de publicul bucureştean între 21 şi 28 octombrie, între orele 10.00 şi 19.00. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin ţară

SE VA PUTEA SCHIA DE ÎNDATĂ CE VREME O VA PERMITE. Una dintre cele şase pârtii de schi care se construiesc la Vârful lui Roman din judeţul Vâlcea, va fi inaugurată în noiembrie, a declarat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, potrivit Agerpres. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei  după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Din 8 august, până în prezent, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Play-back (eBook) - Raymond Chandler

La începutul lui 1952, un client necunoscut îl angajează pe Marlowe prin interpuşi să urmărească o splendidă roşcată care călătoreşte sub numele de Eleanor King, dar pe care, în realitate, o cheamă Betty Mayfield.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress