Actualitate AZI

80 de ani de la moartea Reginei Unirii

18 iulie 2018  16:45| Actualitate | Echipa de serviciu
80 de ani de la moartea Reginei Unirii

În urmă cu 80 de ani, la 18 iulie 1938, toate drapelele româneşti erau coborâte în bernă. Familia regală anunţase că Regina Maria a murit. Regina Unirii s-a stins la numai 62 de ani după o suferinţă îndelungată.

Cea mai iubită imagine a Reginei Maria a fost cea în uniformă de Cruce Roşie. În timpul Primului Război Mondial, fotografiile care o înfăţişau pe Regina României îngrijind răniţi au făcut înconjurul lumii. Curajul ei fascina. Regina mergea în spitalele de campanie, până foarte aproape de linia frontului. Se apropia fără să se protejeze de bolnavii de tifos exantematic, boală contagioasă cu mortalitate mare, care bântuia întreaga regiune şi petrecea ore în şir lângă muribunzi.

„Avea o carismă şi o aură. Atunci când ajungea lângă cei răniţi, ei o percepeau ca pe o icoană, o icoană ocrotitoare, avea un fel de magie asupra lor şi asta era o alinare importantă pentru ei. Le oferea icoane sau coşuri cu mâncare, dulciuri, dar cea mai importantă era prezenţa sa, era esenţială în preajma acelor ofiţeri sau soldaţi răniţi sau bolnavi de tifos”, explică Diana Mandache, istoric MNIR București.

„Regina Maria obişnuia să meargă în gară unde erau aduse garniturile de răniţi în fiecare dimineaţă. Experienţa era cumplită pentru că, de multe ori, se deschidea câte un vagon din acesta şi din 30 de soldaţi bolnavi de acolo nu mai era nimeni în viaţă. În triajul acesta de la gară, toţi medicii care au fost aduşi şi puşi să trieze acolo au murit la interval de câteva zile, câteva săptămâni, iar regina avea acest curaj de a vizita şi gara şi spitalele în care de multe ori avea contact cu bolnavii, cu mâinile goale, fără să folosească mănuşi de protecţie având această convingere că atingerea mâinii cu mâinile răniţilor dădea acestora încredere şi energie”, povestește istoricul Sorin Iftimi.

Regina Maria trăia propria ei dramă. În toamna lui 1916, când Armata Română bătea în retragere în faţa trupelor bulgaro-germane de la sud, conduse de generalul August von Mackensen, şi a celor de la nord, ale generalului Ernst August Falkenhayn, al şaselea copil al cuplului regal, Mircea, a fost şi el contaminat de febră tifoidă.

Mama îşi petrecea timpul între Palatul Regal de pe Calea Victoriei, transformat în spital militar, şi copilul bolnav, aflat la conacul Ştirbey de la Buftea. Familia regală fusese sfătuită să părăsească Bucureştiul ca precauţie în faţa bombardamentelor inamice. Şi Ferdinand, şi Maria, ignorau avertismentul, dar şi-au pus în siguranţă copiii. Micul Mircea, de nici 4 ani, s-a stins însă la 2 noiembrie 1916. A fost înmormântat în biserica de la Cotroceni, fără ca părinţii să îl poată plânge. La 6 decembrie, armata germană a ocupat Bucureştiul, iar conducerea ţării s-a refugiat la Iaşi.

În vechea capitală a Moldovei, au fost plănuite operaţiunile militare victorioase din vara lui 1917 şi reintrarea în război în toamna lui 1918. De la Iaşi s-a purtat şi o intensă corespondenţă cu liderii ardeleni din Partidul Naţional Român din Transilvania asupra celei mai bune căi de urmat pentru Unire. Dar în primăvara lui 1919, negocierile de la Paris pentru recunoaştearea noilor graniţe ale României au intrat în impas. Premierului Ionel Brătianu i se reproşa pacea separată cu Germania. Prim-ministrul român a răspuns cu propria listă de reproşuri pentru Franţa şi Anglia, iar replicile sale orgolioase au lezat aroganţe mai mari decât cele româneşti. Regele Ferdinand şi premierul Brătianu au jucat atunci cea mai sofisticată carte de care dispuneau: Regina Maria.

Cazată la Ritz, în celebra Place Vendome, Regina Maria era asaltată pretutindeni de fani. Începând cu sosirea la Gară şi terminând cu serile de la Operă. Peste tot se auzeau strigăte de „Vive la Reine!”, „Vive la Roumanie!”, inclusiv pe stradă. Succesul extraordinar al Mariei era alimentat sistematic din ţară. Guvernul român îi ceruse suveranei să întâlnească câte de mulţi ziarişti îi este omeneşte posibil, dincolo de întâlnirile extrem de importante cu preşedintele american, Wilson, cu preşedintele francez, Poincare, sau temutul premier francez Clemenceau. Salonul Reginei de la RITZ a fost transformat în sală de presă. Lucru nu tocmai simplu, după cum povesteşte Regina în jurnal, la 6 martie 1919:

„Vă puteţi imagina cum este să fii prins ca într-o cuşcă de aproximativ 40 de ziarişti adevăraţi, toţi agăţându-se de tine şi punându-ţi întrebări. Mi-am dat toată silinţa. I-am privit pe toţi drept în ochi, m-am folosit de toate limbile pe care le ştiam şi am vorbit pentru ţara mea. Mai întâi, i-am primit pe francezi, apoi italieni, apoi pe englezi şi americani. Mai târziu, jos în hol, pe toţi ceilalţi, când am socotit că am terminat. Şi ... Slavă Domnului! Sper că am făcut mult bine ţării mele!”.

Prezenţa fermecătoare a Reginei Maria, înlocuirea premierului liberal Ionel Brătianu cu cel ardelean, Alexandru Vaida-Voevod, mai calm şi versat în marea politică la Viena, faptul că România a renunţat la pretenţia de a obţine întreg Banatul, toate au ajutat la finalizarea cu succes a negocierilor. Unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută prin tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920.

Regina Maria a fost regină domnitoare numai 13 ani, din septembrie 1914, până în iulie 1927, când s-a stins soţul ei, Regele Ferdinand. Era apropiată de Regina-Mamă, Elena, şi de nepotul ei, micul Rege Mihai. După Restauraţia lui Carol al II-lea din iunie 1930, Regina Unirii a fost ruptă complet de cercurile politice pe care le dominase vreme îndelungată. Gelos pe dragostea cu care românii continuau să o înconjoare, Carol al II -lea îi cenzura la maxim prezenţa publică.

Regele a acuzat-o chiar de complot din simplul motiv că diferiţi politicieni o vizitau încă în casa ei de la Balcic, de pe malul Mării Negre, în Cadrilater.

Una dintre ultimele fotografii publice ale Mariei datează din 1 Decembrie 1936, de la inaugurarea Arcului de Triumf. Prima variantă a monumentului, din lemn, fusese ridicată pentru sărbătorile Încoronării din 1922, sărbători care au ţinut, ca în poveştile românilor, 3 zile. Regina Maria a murit la castelul Pelişor de la Sinaia, la 18 iulie 1938, după o îndelungată suferinţă provocată de cancer. (Digi24)

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

16 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR ŞI PARCUL IOR. Persoanele din judeţul Ilfov care doresc să susţină proba practică pentru obţinerea permisului de conducere vor avea la dispoziţie, din 18 februarie, două noi puncte de examinare în Bucureşti, în Sectoarele 3 şi 4, potrivit şefului Biroului de Informare Publică al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), Rodica Popescu. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

UE AR PUTEA DECIDE EXTINDEREA TERMENULUI DAR NU VA RENEGOCIA ACORDUL. Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, astăzi, că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie şi că blocul comunitar va lua în considerare extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50 numai dacă există un plan alternativ de ieşire credibil, transmite Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

COPILUL ESTE ÎN CONTINUARE ÎN STARE GRAVĂ. Magistraţii suceveni au înlocuit măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile pentru tânărul de 26 de ani care a lovit pe o trecere de pietoni din Suceava o jandarmeriţă şi pe fiica acesteia, potrivit RomaniaTv. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI În cultură

100% HAYDN. Violonistul Alexandru Tomescu va concerta, astăzi, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% HAYDN. Concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special: Ladislau Horvath. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PĂRINŢII AU REFUZAT VACCINAREA. Trei fraţi din Rădăuţi, cu vârste sub 5 ani, au fost internaţi în spital cu rujeolă, după patru luni fără niciun caz în judeţul Suceava, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Copii nu sunt vaccinaţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Al nouălea deces provocat de gripă

Al nouălea deces provocat de gripă

Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal, numărul deceselor ajungând astfel la nouă, a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Companiile din energie trebuie să trimită ANRE cifra de afaceri pentru calcularea contribuţiei de 2%

Companiile din energie trebuie să trimită ANRE cifra de afaceri pentru calcularea contribuţiei de 2%

Companiile din sectorul energetic trebuie să transmită Autorităţii Naţionale de Reglementare în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Jaf cu elicopterul - Jonas Bonnier

Un om de afaceri, un dependent de adrenalină, un proaspăt tată şi un vizionar. Fiecare are propriul motiv pentru a se alătura echipei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Aniversarea a 90 de ani de la apariţia personajului de benzi desenate Tintin este marcată de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress