Actualitate AZI

A fost finalizată ancheta accidentului de la mina Lupeni din octombrie 2017

06 februarie 2018  18:15| Actualitate | Echipa de serviciu
A fost finalizată ancheta accidentului de la mina Lupeni din octombrie 2017

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au anunţat, astăzi, că ancheta desfăşurată la Mina Lupeni, unde doi mineri au murit în urma unui accident, a fost finalizată. Dosarul va fi trimis Parchetului de pe langă Judecătoria Petroşani

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, în urma verificărilor au fost identificate patru cauze care ar fi dus la producerea accidentului de la Exploatarea Minieră Lupeni.

„Cauzele principale, conform expertizei tehnice sunt: starea de tensiune excesivă, dezvoltată asupra preabatajului Panou 7C; prezenţa faliei direcţionale care a intersectat preabatajul; efectul undelor seismice generate de explozii asupra stabilităţii faliei; susţinerea abatajului a fost incapabilă să preia sarcina dinamică produsă la surparea cărbunelui şi a rocilor din acoperiş”, se arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate a explicat că a existat o fisură în anrocament.

„A existat o fisură în anrocament. Faptul că a căzut o greutate foarte mare pe plafon, a existat deja o presiune foarte mare. Căzând încă o dată e ca şi când aţi pune pe o scară, care suportă 150 de kilograme, două tone. Deci ceva cedează, de regulă picioarele la scară, aşa s-a întâmplat şi la abataj”, a spus Istrate.

Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc în luna octombrie 2017, când opt mineri au reuşit să se salveze, însă patru au fost surprinşi de malul de pământ şi au rămas blocaţi în subteran. Doi dintre ei au murit.

Dosarul conţine peste 1300 de file şi va fi înaintat Parchetului de pe langă Judecătoria Petroşani.

  • prin lume
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2
VACANŢĂ ACTIVĂ. Pentru elevii din clasa a XII-a, azi a fost ultima zi de şcoală. Pentru ei, vacanţa începe mai repede pentru a se pregăti pentru examenul de bacalaureat pe care le vor avea începând cu 25 iunie. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin Lume

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova priveşte cu regret anularea summitului dintre preşedintele Statelor Unite, Donlad Trump, şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Stat de drept

DUS LA SECŢIA DE POLIŢIE CU CĂTUŞE LA MÂINI. Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a ajuns azi de două ori la Poliţie, prima dată pentru că a adrersat injurii agenţilor de circulaţie care l-au legitimat, iar a doua oară după ce a fost depistat în trafic conducând un scuter, deşi avea permisul de conducere suspendat. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI În cultură

Prinţul Charles a vizitat sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, unde a admirat expoziţia de acuarele asociată volumului bibliofil „Transylvania Florilegium”, care celebrează unicitatea şi diversitatea a patrimoniului natural românesc, şi a participat la lansarea albumului omonim, apărut în condiţii de lux la Editura Addison Publications. [ Citeste mai departe ]

25 mai 2018

AZI Prin ţară

NEVOIE MARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că se au în vedere în vedere înfiinţarea a opt centre regionale de transfuzie sanguină, cu puncte de colectare a plasmei, reabilitarea şi dotarea centrelor judeţene de transfuzie sanguină, dar şi o îmbunătăţire a promovării donării de sânge. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche” costă 38 milioane lei

Primăria Capitalei va demara, săptămâna viitoare, restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche”... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ajutor de la stat pentru firmele care investesc în zonele cu şomaj ridicat

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la Craiova, că în perioada următoare firmele... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Cei trei Hossu care dau bătăi de cap autorităţilor din Capitală: Emil, Iuliu şi Iulian

Numele unuia dintre actorii importanţi ai Unirii de la 1918, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

Înaltă trădare să fie, dar s-o știm și noi...

În sfârşit, Ludovic Orban, insignifiantul - de până acum - lider liberal are parte de ora sa... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Harta Creatorului - Emilio Calderon

La Roma, în inima Europei răscolite de război şi ameninţate de expansiunea celui de-Al Treilea Reich, trei tineri pornesc în căutarea unei hărţi a lumii, despre care se spune că ar fi fost întocmită de Dumnezeu însuşi.

[ Vezi toate ]

Magazin

John Malkovich va fi Hercule Poirot

John Malkovich va fi Hercule Poirot

Actorul american John Malkovich va intra în pielea detectivului mustăcios Hercule Poirot, într-o... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a deschis prima fabrică de produse din celule stem din Asia de Vest

Iranul a inaugurat prima fabrică de medicamente bazate pe celule stem din Asia de Vest.... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress