Actualitate AZI

Autostrada Comarnic – Braşov începe în CSAT

22 iulie 2019  14:45| Actualitate | Echipa de serviciu
Autostrada Comarnic – Braşov începe în CSAT

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că pentru a începe mai repede lucrările la autostrada Comarnic - Braşov, aceasta va fi scoasă din parteneriat public-privat şi va fi declarată de importanţă naţională la următoarea şedinţă a CSAT.

Dăncilă a menţionat că pentru construcţia acestei autostrăzi în parteneriat public-privat a fost primită o solicitare din partea unei companii chinezo-turce. „Autostrada Comarnic - Braşov este în parteneriat public-privat, am avut solicitare din partea unei societăţi chinezo-turce, eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima şedinţă de CSAT această autostradă să devină de importanţă naţională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Pentru că procedurile sunt, ştiţi foarte bine, birocraţia este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituţie a contestaţiilor şi pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluţia este ca această autostradă să devină de importanţă naţională, astfel încât să începem construcţia cât mai repede, din fonduri guvernamentale”, a spus ea. Întrebată când ar putea începe construcţia autostrăzii, premierul a arătat că va face o evaluare după momentului votului din CSAT. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

EFEMERIDE

EFEMERIDE

Adimentus, un învățat al vremurilor mele, care făcea cam pe deșteptul, l-a întrebat pe... [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

TOT EA AR FI AVUT DE SUFERIT. Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor, precizând că a discutat cu Răzvan Cuc şi acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în „ziua moţiunii”. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Prin Lume

TREI VINOVAŢI AU FOST ARESTAŢI. Cel puţin 11 oameni şi-au pierdut viaţa sâmbătă dimineaţa după ruperea unui baraj în regiunea Krasnoiarsk din Siberia, a anunţat Ministerul rus al situaţiilor de urgenţă. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Stat de drept

CSM CERE GRĂBIREA DECLASIFICĂRII. Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare se clasifică pentru a respecta cerinţele Comisiei Europene şi nu au existat abateri în anii anteriori în privinţa procedurii urmate sau a termenului de răspuns al autorităţilor române. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI În cultură

La Teatrul „Davila”. Într-o altă-ntâlnire tradițională cu montările de studio și cu formele noi de exprimare a lor. A douăzeci și treia, în cronologie. La Pitești și Curtea de Argeș. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Prin ţară

VA FI DISTRUS ÎNTR-UN POLIGON SPECIALIZAT. Un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în comuna Aninoasa, în timpul lucrărilor de asfaltare a unei străzi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Împăcarea consumatorilor cu băncile ia amploare

Împăcarea consumatorilor cu băncile ia amploare

Anul acesta, băncile şi consumatorii au încheiat 197 de înţelegeri amiabile, intermediate de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„Testamentul” media al lui Daea

„Testamentul” media al lui Daea

Un veritabil maraton a susținut Petre Daea la final de mandat la cârma Ministerului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai longeviv James Bond

Cel mai longeviv James Bond

Daniel Craig l-a depăşit pe Roger Moore în acest weekend şi a devenit actorul cu cel mai lung... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Ministerul Sănătăţii precizează că nu toate vaccinurile antigripale au fost aduse, fiind vorba de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress