Actualitate AZI

Capitala are un buget de 1,1 miliarde euro

05 aprilie 2017  16:30| Actualitate | Echipa de serviciu
Capitala are un buget de 1,1 miliarde euro

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat astăzi, cu 30 de voturi „pentru“ şi 17 „împotrivă“, bugetul Primăriei Capitalei şi al instituţiilor din subordine pe anul 2017, valoarea acestuia fiind de 1,1 miliarde euro.

„Priorităţile bugetului Municipalităţii sunt în acest an asigurarea unor condiţii cât mai bune în sistemul de sănătate publică şi în unităţile de învăţământ, precum şi rezolvarea marilor probleme de infrastructură ale Bucureştiului.

Pentru sănătate am prevăzut suma de 83 de milioane de euro, pentru cele 19 spitale din subordinea Primăriei şi pentru cabinetele şcolare medicale şi stomatologice. Vom continua programul de dotare cu aparatură ultramodernă demarat anul trecut, cu o alocare de 15,5 milioane de euro, iar pentru investiţii am prevăzut 57 de milioane de euro, sumă care include şi necesarul pentru finalizarea obiectivelor de la spitalele Gomoiu şi Foişor în valoare de 24 milioane de euro. De asemenea, s-au inclus în buget sumele necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2000 de paturi, investiţie care se va situa în jurul valorii de 300 milioane de euro“, a declarat primarul Gabriela Firea, la începutul şedintei de Consiliu General.

„Am alocat 80 de milioane euro pentru proiecte de infrastructură, aici fiind cuprinse atât sumele necesare continuării sau chiar finalizării marilor proiecte demarate în anii trecuţi, precum şi banii necesari demarării unor noi proiecte. De asemenea, sunt cuprinse sume pentru proiecte menite să fluidizeze traficul în Bucureşti, cum ar fi supralărgirea Prelungirea Ghencea, faza II a pasajului Ciurel, supralărgiri şi traversări în zonele Andronache, Petricani, Colentina, Doamna Ghica, Dimitrie Pompei, strada Jandarmeriei şi sos. Bucureşti – Măgurele.

Am prevăzut în Buget suma de 11 milioane de euro pentru construcţia de parcări. „Nu în ultimul rând, există aprobaţi indicatorii economici în valoare totală de 73 milioane de euro pentru proiectul realizării de piste de biciclete şi amenajari conexe, din care anul acesta au fost alocati 2 milioane de euro, proiectul fiind eligibil pentru obtinerea unei finantari nerambursabile din partea UE.

Tot la capitolul investiţii, menţionez şi alocarea sumei de 6 milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, suma care va fi suplimentată la rectificare în măsura în care va fi necesar. Pentru comparaţie, în ultimii trei ani s-au alocat pentru acest gen de lucrări, cumulat, 1,3 milioane de euro.

La RATB au fost prevăzuţi 121 milioane de euro reprezentând subvenţia pentru diferenţa de preţ la transportul de călători şi 11 mil. de euro pentru investiţii. La aceste sume se adaugă 7 milioane de euro alocaţi Direcţiei de Transporturi a Primăriei pentru achiziţia de mijloace noi de transport în cadrul programului aprobat, în valoare de 492 milioane de euro care cuprinde 400 autobuze, 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie. Pentru RADET au fost alocaţi 125 milioane de euro, din care 106 milioane euro reprezintă subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei, iar 19 milioane de euro investiţii“, a mai declarat primarul general.

Primăria Capitalei a împărţit şi suma de aproape 90 milioane lei (20 milioane euro) obţinută din impozitul pe venit între toate cele şase sectoare din Bucureşti.

Pentru că administraţiile locale nu s-au înţeles între ele nici după două runde de negocieri, organizate în ianuarie şi februarie, primarul general Gabriela Firea a decis ca repartizarea pe sectoare să fie făcută pe criteriul „numărul populaţiei după domiciliu în municipiul Bucureşti şi pe sectoarele administrative“.

Cele aproape 90 milioane de lei se vor împărţi după cum urmează: Sectorul 1 – 10,53 milioane lei; Sectorul 2 – 16 milioane lei; Sectorul 3 – 20,22 milioane lei; Sectorul 4 – 13,74 milioane lei; Sectorul 5 – 12,76 milioane lei; Sectorul 6 – 16,68 milioane lei.

„Utilizarea de către fiecare sector a sumei totale repartizate pentru achitarea arieratelor şi pentru finanţarea de programe şi proiecte de dezvoltare, conform legii, se face la nivelul fiecărui sector prin hotărâre de consiliu local al acestuia“, se specifică în Hotărârea CGMB.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

14 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

APAR PRECIPITAŢIILE, DAR SLABE CANTITATIV. De joi până duminică vremea se răceşte, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi temperaturi cu aproximativ 8 grade sub cele normale. În majoritatea regiunilor se vor înregistra precipitaţii, dar nesemnificative din punct de vedere a cantităţii, arată meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

„PÂNĂ ÎN PREZENT AU FOST EXTRĂDAŢI 104 MEMBRI AI FETO”. Turcia a trimis unui număr de 83 de ţări cereri de extrădare a peste 450 de presupuşi membri ai Organizaţiei Teroriste Fetullah (FETO), despre care Ankara afirmă că s-a aflat în spatele tentativei de puci din 2016, a declarat, astăzi, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

FLORIN IORDACHE NU A PUTUT FI PREZENT. CCR a amânat pentru 28 noiembrie dezbaterea pe sesizarea Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI În cultură

Ambasada Irlandei, Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a X-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti. Proiecţiile sunt subtitrate în limba română. [ Citeste mai departe ]

14 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

GĂSITE ŞI NEPREDATE. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au confiscat de la un bărbat de 59 de ani, din localitatea Desa, judeţul Dolj, 149 de obiecte arheologice care ar face parte din patrimoniul cultural naţional. Bărbatul a mai fost sancţionat şi cu o amendă de 2.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central plăteşte banii aduşi de titlurile Fidelis Centenar

Depozitarul Central distribuie, începând cu 6 decembrie 2018, sumele de bani aferente plăţilor... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Pericol la End House - Agatha Christie

Vacanţa relaxată petrecută de Hercule Poirot pe coasta din Cornwell ia o turnură neaşteptată când o cunoaşte pe tânără şi atrăgătoarea Nick Buckley, căci Poirot are impresia că cineva încearcă să o ucidă pe Nick şi se hotărăşte să-i ofere protecţie.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress