Actualitate AZI

CEO schimbă conducerile la minele Pinoasa şi Peşteana

23 iulie 2018  17:15| Actualitate | Echipa de serviciu
CEO schimbă conducerile la minele Pinoasa şi Peşteana

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a dispus schimbarea conducerii carierelor Pinoasa şi Peşteana, după accidentele de sâmbătă şi luni dimineaţa, soldate cu un mort şi doi răniţi, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

Până la preluarea funcţiilor de conducere de către noile persoane numite, derularea procesului tehnologic de producţie va fi coordonată de directorul Exploatării Miniere Roşia - Rovinari.

La nivelul fiecărei sucursale energetice şi exploatări miniere vor fi constituite comisii „pentru reevaluarea şi reanalizarea din punct de vedere tehnic a tuturor instalaţiilor în vederea identificării eventualelor neconformităţi, pentru asigurarea securităţii şi siguranţei tuturor locurilor de muncă ale salariaţilor”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, doi mineri care lucrau la cariera Pinoasa s-au electrocutat în timp ce efectuau manevre de scoatere a unei linii de sub tensiune, iar din primele evaluări se pare că este vorba despre neglijenţă în serviciu, informează Ministerul Energiei. Răniţii au fost transferaţi la un spital din Belgia.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

„Ministerul Energiei a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a împrejurărilor accidentului de muncă. În paralel cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj”, preciza Ministerul.

Totodată, luni dimineaţa, un angajat de la cariera Peşteana Nord a murit, după ce a fost prins de banda transportoare pentru cărbune.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

A FOST ELIMINATĂ ŞI VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ DIN FEBRUARIE. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au acceptat propunerea Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie pe 12 iunie, potrivit premedintelui AEC, Andrei Mihai Tănase. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE NICOLAS MADURO ÎL VEDE DREPT UN PRETEXT PENTRU PREGĂTIREA UNEI INTERVENŢII MILITARE A SUA. Douăzeci şi cinci de ţări au promis să acorde un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari Venezuelei, care se confruntă cu lipsuri severe şi subnutriţie, a anunţat John Bolton, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american, Donald Trump, după conferinţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA) desfăşurată la Washington, informează France Presse. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT LA BRUXELLES. Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI În cultură

CU PARTICIPAREA REGIZORILOR PAUL NEGOESCU ŞI ADRIAN SILIŞTEANU. Lungmetrajul „Povestea unui pierde-vară” participă la cea de a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste/Festival International du Film d'Amour (FIFA) Mons, Belgia, care are loc în perioada 15-22 februarie. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin ţară

„DIN CAUZA SALARIZĂRII NECORESPUNZĂTOARE ŞI LIPSEI PERSONALULUI”. Medicul pneumolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancţionat, astăzi, de conducerea spitalului, cu... reducerea salariului de bază cu 10%, timp de 3 luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

OMV Petrom sponsorizează cu 10 milioane de euro proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a finalizat analiza... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Posibilitatea unei insule - Michel Houellebecq

Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.

[ Vezi toate ]

Magazin

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Duminică seară, la Londra, a avut loc ediţia cu numărul 72 a galei de decernare a premiilor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress