Actualitate AZI

Companiile de ride sharing nu vor fi interzise

16 mai 2019  15:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Companiile de ride sharing nu vor fi interzise

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a caracterizat drept „fake news” informaţiile legate de interzicerea companiilor de ride sharing, precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere publică în curând.

„Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media. Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă. Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă”, a declarat la Ploieşti ministrul Transporturilor.

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, au intrat în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify au anunţat că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere. Vicepremierul Daniel Suciu a anunţat, ieri, că Guvernul lucrează la un act normativ care să reglementeze activitatea de ride-sharing, în contextul în care OUG care a modificat legea taximetriei care intră azi în vigoare nu are prevederi clare pentru Uber şi Taxify.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

EMISIUNI CULTURALE LA RADIO ŞI TELEVIZIUNE. Mai mulţi deputaţi au depus la Parlament o iniţiativă legislativă pentru declararea zilei de 1 Martie - Ziua mărţişorului - drept sărbătoare naţională. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Prin Lume

EFORTURI PENTRU NUMIREA UNUI PROCUROR GENERAL INDEPENDENT. Vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, s-a întâlnit cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, şi ministrul de Interne, Andrei Năstase. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Stat de drept

VA CONTESTA VERDICTUL. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat, azi, că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securităţii, decizia nefiind definitivă. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI În cultură

COMEDIE ÎNTUNECATĂ. Teatrul Național I. L. Caragiale din București anunță premiera spectacolului „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, care va avea loc azi și pe 22 septembrie 2019, de la ora 19.30, la Sala Studio. [ Citeste mai departe ]

20 septembrie 2019

AZI Prin ţară

„ÎNTÂLNIREA DE TAINĂ” ARE LOC AZI. Cavaleri şi domniţe reprezentând şapte ordine cavalereşti din ţară vor lua parte, la Deva, până duminică, la o serie de manifestări cu caracter medieval grupate sub genericul „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Happy Run-Race for the Cure îşi aşteaptă concurenţii

Happy Run-Race for the Cure îşi aşteaptă concurenţii

Membrele board-ului Fundaţiei Renaşterea au organizat evenimentul Pink-Nic – dedicat sănătăţii... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Solicitările pentru facilități fiscale se pot depune până pe 16 decembrie 2019

Solicitările pentru facilități fiscale se pot depune până pe 16 decembrie 2019

Ministerul Finanțelor Publice a elaborat procedura pentru anularea restanțelor accesorii aferente... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul turneu după un deceniu

Primul turneu după un deceniu

Cântăreaţa canadiană Celine Dion a revenit în provincia ei natală, Quebec, după 16 ani petrecuţi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Judeţul Vaslui nu mai are sânge în stoc

Judeţul Vaslui nu mai are sânge în stoc

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a lansat un apel public, după ce stocurile de sânge s-au... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress