Actualitate AZI

Creţu şi Asip au rămas fără atribuţii

09 iulie 2019  14:15| Actualitate | Echipa de serviciu
Creţu şi Asip au rămas fără atribuţii

Consiliul Uniunii Europene a respins propunerea preşedintelui în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcţii atribuţiile Corinei Creţu şi lui Andrus Ansip, după ce aceştia au preluat mandate de eurodeputaţi.

„Conform articolului 246 al Tratatului de funcţionare al Uniunii Europene, preşedintele Juncker a emis o propunere legislativă prin care nu înlocuieşte pentru următoarele 4 luni care au rămas mandatele comisarilor care au fost aleşi şi care acum au devenit membri ai Parlamentului European (domnul Ansip şi doamna Creţu). În mod notabil a luat aceste decizii având în vedere implicaţiile de tip bugetar”, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. El menţionată precizează că atribuţiile pentru portofoliile Pieţei Unice Digitale şi Politicilor de Coeziune au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič şi Johannes Hahn.

„Regretăm că reprezentanţii Consiliului au decis să nu accepte această propunere. Responsabilitatea pentru acest lucru aparţine în totalitate Consiliului. Între timp şi în urma unei decizii a preşedintelui Juncker anunţată săptămâna trecută portofoliile Pieţei Unice Digitale şi Politicilor de Coeziune au fost transferate temporar în sarcina vicepreşedintelui Šefčovič, respectiv comisarului Hahn. Acest lucru este urmare a demisiilor domnului Andrus Ansip şi doamnei Corinei Creţu din respectivele mandate deţinute în cadrul Comisiei Europene pentru a îşi prelua mandatele în Parlamentul European”, a mai spus sursa citată. Săptămâna trecută, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Creţu.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE. Aseară au fost aduşi pe continent, de pe insula Samothraki, ultimii turişti rămaşi acolo de aproape o săptămână, din cauze încă neclare, care au dus la sistarea traficului feriboturilor. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin Lume

Preşedintele american Donald Trump a informat că vicepreşedintele Mike Pence va candida din nou alături de el în alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în noiembrie 2020. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Stat de drept

INML VA REFACE UNELE ANALIZE. Percheziţiile au fost reluate, azi, la locuinţa lui Dincă, verificându-se, potrivit unor surse judiciare, şi pereţii cu scannerul în căutarea de noi probe. [ Citeste mai departe ]

14 august 2019

AZI În cultură

COLECŢII UNICAT ÎN PATRIMONUL INSTITUŢIEI. Guvernul României a adoptat o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, arată un anunţ publicat de Ministerul Culturii. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin ţară

DOUĂ INCIDENTE ÎNTR-O SINGURĂ SĂPTĂMÂNĂ. Autorităţile din judeţul Maramureş încep un control la societatea din Vişeu de Sus care administrează trenul turistic Mocăniţa, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor a dat săptămâna trecută... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Ministerul Finanţelor legiferează bacşişul printr-un act normativ care îi stabileşte valoarea de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

În România, statul îi hrăneşte pe bolnavii internaţi în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress