Actualitate AZI

Diplomele obţinute la Colegiul Naţional de Informaţii, la control!

07 martie 2018  15:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Diplomele obţinute la Colegiul Naţional de Informaţii, la control!

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a anunţat, astăzi, că activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată ca urmare a verificărilor declanşate după ce ministrul Finanţelor a declarat că a absolvit un curs fără a se prezenta. Diploma lui Teodorovici va fi anulată şi, de asemenea, se vor face verificări în privinţa tuturor absolvenţilor acestor cursuri, de la înfiinţarea CNI şi până în prezent.

ANIMV a precizat că a fost instituită o comisie de specialitate care a verificat respectarea procedurilor de obţinere a diplomei de absolvire în cazul lui Eugen Teodorovici, care în prezent ocupă funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

 „Comisia de specialitate certifică următoarele aspecte referitoare la modul în care domnul Teodorovici Eugen Orlando a parcurs etapele aferente programului postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Colegiul National de Informaţii:

- a depus cerere şi dosar de înscriere la colocviul de admitere;

- a fost prezent şi a susţinut colocviul de admitere;

- a încheiat un contract de studii cu ANIMV;

- a plătit taxa de şcolarizare aferentă programului „Colegiul National de Informaţii”;

- nu a susţinut evaluările la cele trei discipline pentru care i-au fost acordate note;

- nu a susţinut examenul de certificare a competenţelor;

- nu a ridicat personal certificatul de absolvire, de la sediul ANIMV”, mai spun reprezentanţii Academiei. Consecinţa verificărilor este anularea diplomei.

Reprezentanţii instituţiei de învăţământ susţin că „persoanele responsabile de încălcarea procedurilor de evaluare şi acordare a certificatelor de studii din cadrul ANIMV nu mai au niciun fel de relaţie contractuală cu Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” sau cu Serviciul Român de Informaţii”.

Măsurile vin după ce, în octombrie 2017, Eugen Teodorovici a declarat că a absolvit un curs al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” fără a se prezenta, primind diploma acasa de la o persoană pe care nu o cunoştea. „Mi-au dat-o, a fost un master sau curs postuniversitar, nu ştiu ce o fi fost. (...) Nu m-am dus să o iau, mi-a adus-o cineva. (...) Nu îl cunoşteam”, a spus Teodorovici.

După declaraţiile ministrului, Academia a demarat o anchetă.

 „Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Naţional de Informaţii în 2013, un curs posuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condiţiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici”, transmitea atunci Academia de Informaţii, printr-un comunicat de presă.

Sute de politicieni sau oameni din zona politică au absolvit cursurile CNI

Deputatul PNL Cezar Preda, care este şi membru al Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a apreciat că formarea pe care o asigură Colegiul Naţional de Informaţii este utilă şi că singurul care a obţinut în mod nemeritat diploma de absolvire a cursurilor ar fi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Deputatul, a menţionat că a frecventat cursurile colegiului şi că a dat examen de admitere.

„Eu cred, cel puţin din punctul meu de vedere, că întotdeauna este utilă o asemenea formare, pentru că ea nu îţi dă nici valenţe de lucrător de informaţii şi nici valenţe de doctor în informaţii. Îţi dă noţiunile necesare şi cunoştinţele necesare pentru a înţelege ce înseamnă SRI. (...) Bineînţeles că m-am dus acolo, am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate, pentru că nu am putut. La finalizare am fost, dar nu sunt singurul. Cred că sunt sute de politicieni sau oameni din zona politică, acolo am văzut colegi din toate instituţiile publice, erau din MApN, din Guvernul României, oameni care se calificau prin ceea ce însemna curicula necesară de a participa la asemenea cursuri”, a mai precizat el.

Deputatul a mai arătat că datorită acestui colegiu politicienii au putut să înţeleagă mai bine cum îşi desfăşoară activitatea serviciul de informaţii.

„Nu poţi fi serios în momentul în care după ceva timp spui că ai primit o diplomă la care nu ai participat. Asta face parte din discuţii de club, de seara când te duci, bei ceva la club şi pe urmă spui dimineaţa că nu ştii ce s-a întâmplat. Faptul că actuala conducere a SRI a considerat că trebuie să suspende lucrările Colegiului e o decizie pe care eu nu am de ce să o duc într-o zonă a lucrurilor bune sau rele. E decizia lor. Cert este că acest colegiu, în ceea ce priveşte mediul politic românesc, a făcut apropierea de înţelegere între ceea ce înseamnă un serviciu de informaţii şi mediul politic, care până la urmă decide modul în care aceste servicii de informaţii îşi desfăşoară activitatea. (...) Nu pot să evaluez eu pierderea. Din punctul meu de vedere, această formare pe care o are un om în ceea ce priveşte înţelegerea rolului serviciului era necesară. Nu m-a întrebat nimeni nici când s-a deschis, nici când s-a închis, aşa cum nu m-a întrebat nimeni nici când s-a făcut academia aia naţională, aia mare a oamenilor mari care primesc o rentă nemeritată în România. Cred că mai curând ar fi trebuit să fie închisă acea academie care mănâncă bani foarte mulţi de la bugetul României, nemeritat. Absolut nemeritat”, a spus Preda.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

14 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NINSORI ÎN JUMĂTATE DE ŢARĂ. Din această seară până duminică dimineaţă, ninsorile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătate de ţară, anunţă meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin Lume

14 POLIŢIŞTI RĂNIŢI ŞI 8 MAŞINI DE POLIŢIE AVARIATE. Poliţia ungară a arestat 51 de persoane în timpul demonstraţiilor care au avut loc miercuri şi joi la Budapesta împotriva noilor prevederi din codul muncii aprobate de Parlament, transmite, astăzi, agenţia MTI, citând un comunicat al poliţiei din capitala ungară. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Stat de drept

EXTRĂDAREA JURNALISTULUI TURC. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti a respins, astăzi, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia „Zaman România”. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI În cultură

O IMAGINE A OBICEIURILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR LOCUITORILOR ORAŞULUI OTOMAN. Casa Artelor din Timişoara va găzdui, astăzi, de la ora 18.30, ultima ediţie din acest an a proiectului intitulat „Seri de patrimoniu”, iniţiat de Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, când vor fi prezentate „Vicii şi delicii în Timişoara otomană”, reţete ce răsfăţau cetatea cu dulciuri şi fructe exotice, în timp ce descoperirile arheobotanice vor completa imaginea îndeletnicirilor gastronomice ale autohtonilor. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin ţară

CURSĂ CARITABILĂ. Aproape 150 de sibieni s-au îmbrăcat în costumul lui Moş Crăciun şi au alergat, joi seară, prin centrul istoric al municipiului reşedinţă, în prima cursă dedicată Moşului, numită „Marea MoşMondeală”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Iulian Rotariu, clasat pe locul II la ultramaratonul din Arctica, a ajuns acasă

Iulian Rotariu, clasat pe locul II la ultramaratonul din Arctica, a ajuns acasă

Pompierul botoşănean Iulian Rotariu, care a terminat pe poziţia a doua ultramaratorul „The last... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Ministerul Finanţelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Moștenirea - Yrsa Sigurdardóttir

Singura persoană care ar putea deţine cheia unui tulburător caz de crimă este Margrét, fiica de şapte ani a victimei. Fetiţa a fost găsită ascunsă în camera unde a murit mama ei, însă refuză să vorbească.

[ Vezi toate ]

Magazin

Oraş inundat cu... ciocolată

Oraş inundat cu... ciocolată

Un „râu” de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat, la începutul săptămânii,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

Compania britanică Hamleys, care produce slime-uri, a retras produsele de la vânzare, după ce un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress