Actualitate AZI

Federaţia „Spiru Haret” pichetează Ministerul Educaţiei

31 ianuarie 2018  13:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Federaţia „Spiru Haret” pichetează Ministerul Educaţiei

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au pichetat sediul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), nemulţumiţi că unităţile de învăţământ trebuie să se încadreze în costuri standard care sunt insuficiente pentru funcţionarea în condiţii normale a unităţilor, ceea ce va duce la comasări de clase şi închiderea unor şcoli din mediul rural.

„Este vorba despre nişte comasări abuzive dispuse la ordinul MEN, comasări de şcoli, de clase, desfiinţarea unor structuri ale unităţilor şcolare, în special din mediul rural, avem un cost standard care este subdimensionat. Toate aceste măsuri au fost dispuse fără a se purta vreun dialog cu partenerii reprezentativi, nici cu părinţii. Suntem în situaţia în care marile colegii naţionale, unde aveam personal înalt calificat, nu se pot încadra în costurile standard. Ei îşi doresc să îndepărtăm profesori bine pregătiţi şi să aducem numai debutanţi pentru că ei costă mai puţin. Noul ministru are obligaţia să ţină cont de problemele pe care noi le prezentăm cu ocazia acestor acţiuni şi să dispună măsurile care se impun”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Pichetul urmăreşte „blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe şi unităţi de învăţământ; respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ; dialog social real în educaţie; creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie reflectate în special în costul standard per preşcolar /elev”, se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor.

Luni, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a anunţat că s-a retras din toate structurile de dialog social de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale până la momentul în care instituţia „va înţelege că un dialog social real presupune transparenţă, comunicare, discuţii de pe poziţii de egalitate şi parteneriat”.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2

23 februarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PROCESIUNE RELIGIOASĂ. Traficul rutier va fi restricţionat temporar, sâmbătă şi duminică, pe mai multe străzi din Capitală cu ocazia desfăşurării unei manifestări cultural-religioase. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin Lume

MEMBRII PARTIDULUI ALEG DACĂ SĂ INTRE LA GUVERNARE CU CONSERVATORII ANGELEI MERKEL. O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Stat de drept

SUPERIMUNITATEA JUDECĂTORILOR CCR. PNL şi USR au sesizat, astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, care instituie un regim de superimunitate membrilor Curţii Constituţionale. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI În cultură

SIMFONIE PE DOUĂ VOCI PRINCIPALE – VIOLONCEL ŞI VIOLĂ. Astăzi, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Naţională prezintă o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote şi a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu acelaşi nume. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin ţară

A DAT FOC UNEI BUCĂŢI DE BRÂNZĂ TOPITĂ ÎMBIBATĂ CU SPIRT. Un elev din clasa a 9-a de la un liceu din Galaţi a ajuns la spital cu arsuri pe mâini şi abdomen în urma unui experiment nereuşit. Adolescentul a aprins o bucată de brânză topită îmbibată cu spirt, iar flacăra l-a ars pe aproximativ 25 la sută din corp, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

52 de victime ale gripei

52 de victime ale gripei

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, astăzi, că alte două persoane, doi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Şapte din 10 români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar peste o treime alocă între 5 şi... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Submarinul galben

Submarinul galben

Dintre multele „perle” lansate cu prilejul audierii candidaţilor la funcţiile de miniştri în cel... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

N sau M (Tommy şi Tuppence) - Agatha Christie

În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce raidurile Forţelor Aeriene încearcă să ţină piept atacurilor Luftwaffe, Anglia se confruntă cu o ameninţare şi mai înspăimântătoare: inamicii din interior – nazişti care pozează în cetăţeni englezi oneşti.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

O scrisoare semnată de toţi cei patru membri ai trupei The Beatles va fi vândută, sâmbătă, la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent, dar şi renunţarea la gustările de după cină şi evitarea meselor târzii ar... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress