Actualitate AZI

Ministrul Sănătăţii vrea nou centru de transfuzii

19 februarie 2018  13:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Ministrul Sănătăţii vrea nou centru de transfuzii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, astăzi, luni că urmează să fie promovată o Hotărâre de Guvern privind realizarea unui nou centru de transfuzii sanguine. Noul centru va fi realizat în apropierea celui deja existent, potrivit Agerpres.

„Am fost ieri la Centrul de Transfuzii Bucureşti şi am discutat situaţia de acolo. Este vorba de a construi un nou centru, în sensul că există un teren alocat de către Primărie printr-o hotărâre de Consiliu general, dar care nu a fost materializată într-o Hotărâre de Guvern pe care urmează să o promovăm noi acum. Apoi am găsit câteva surse posibile de finanţare pentru construcţia acestui centru nou astfel încât să putem realiza un centru cu circuite, cu tot ceea ce este nevoie pentru a funcţiona normal”, a spus ministrul la evenimentul „ThinkHealth - Punctul de Inflexiune”.

Sorina Pintea este de părere că există soluţii de finanţare pentru realizarea centrului, având în vedere că sumele necesare nu sunt atât de mari încât statul român să nu îşi permită acest lucru.

„Cred că există soluţii, sunt foarte optimistă pentru că sumele nu sunt atât de mari încât statul român să nu îşi permită asta. Dar avem şi fonduri europene, avem şi Banca Mondială, avem linii de finanţare deschise, iar acest lucru se pretează pe ceea ce avem noi în acest moment. Am înţeles că s-a făcut o estimare pentru construcţia unui centru de aproximativ 3,5 milioane euro. Discutând, de exemplu, cu cei de la Banca Mondială putem extinde pe întreg teritoriul ţării partea de transfuzii. Deocamdată ne-am focusat pe ceea ce este aici. Urmează să promovăm Hotărâre de Guvern prin care să consimţim acea hotărâre de Consiliu general. Primăria Generală şi-a făcut treaba, urmează noi să ne-o facem”, a afirmat Pintea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
PESTE 40 DE TRENURI VOR FACE LEGĂTURA CU LITORALUL PÂNĂ PE 9 SEPTEMBRIE. CFR Călători începe, vineri, 29 iunie, programul estival de circulaţie „Trenurile Soarelui”. Până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin Lume

LUCREAZĂ LA IMPLEMENTAREA ACORDURILOR PRIVIND PROCESUL DE PACE DIN SIRIA. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, au discutat, astăzi, la Moscova, despre acordul nuclear cu Iranul şi progresele înregistrate în Peninsula Coreeană, a relatat agenţia de presă TASS, preluată de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Stat de drept

SEMNĂTURĂ FALSĂ SAU NU? Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General pentru a verifica dacă protocolul SRI-PG-ÎCCJ, recent desecretizat, a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI În cultură

11 ZILE DE MUZICĂ LIVE. Timp de 11 zile, în perioada 21 iunie-1 iulie, Cluj este gazda Festivalului Jazz in the Park. Deschiderea oficială va avea loc la Opera Maghiară din Cluj cu concertul Juan de Marcos Afro Cuban All Stars. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin ţară

DOSAR PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR. Procurorii au stabilit, în cazul cutiei care a explodat la Cluj, că a fost vorba de un dispozitiv artizanal şi au deschis un dosar pentru tentativă de omor. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Placebo pentru inflaţie

Placebo pentru inflaţie

Băncile centrale care vor să îşi atingă ţinta de inflaţie ar trebui să ia în considerare simplul... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Povestiri din Sevastopol - Lev Tolstoi

Într-un Sevastopol sub asediu, încordarea ce pluteşte în aer se topeşte pentru o clipă dacă priveşti atent fiecare mică scenă ca ruptă din viaţă de zi cu zi a unui orăşel obişnuit.

[ Vezi toate ]

Magazin

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Două manuscrise de Mozart - primul conţinând prima versiune a unei cunoscute arii din opera... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress