Actualitate AZI

Paşi legali pentru transmiterea raportului

22 august 2019  17:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Paşi legali pentru transmiterea raportului

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că a primit raportul Corpului de Control după analiza făcută la Institutul Naţional de Medicină Legală şi rezultatele vor fi comunicate familiei Alexandrei Măceşanu.

„Am primit azi-noapte (miercuri spre noi noaptea – n.r.) raportul. Acesta trebuie să parcurgă nişte paşi legali, inclusiv să fie analizat astfel încât să nu existe date din anchetă care să fie publicate. După această analiză vom transmite raportul celui care l-a cerut şi care va decide dacă va publica parte din el sau nu”, a spus Sorina Pintea. Ministrul a cerut o anchetă la INML, după ce Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii pentru a depune o sesizare prin care a solicitat efectuarea unui control, acesta fiind nemulţumit de modul în care institutul a lucrat la cazul din Caracal.

Pintea a fost întrebată şi dacă ştie de rapoartele aflate pe site-ul INML potrivit cărora ar exista probleme cu finanţarea şi cu personalul din acest domeniu. „Dacă vorbim despre medicină legală, nu putem vorbi despre lipsa de personal majoră pentru că probabil dintr-un motiv mai pragmatic, medicii au ales medicina legală, foarte bine plătită şi înainte de majorarea salariilor. S-au făcut paşi importanţi şi în zona respectivă. Problema medicinei legale, în acest moment, apropo de rapoarte, este legată de tarifele pe care le are pentru prestarea serviciilor, pentru că o parte finanţare vine din veniturile proprii. Specialitatea în parte necesită o restructurare, o îmbunătăţire dar şi resursele sunt alocate pentru fiecare, pentru că fiecare are nevoie”, a mai spus ministrul. Întrebată dacă problemele financiare, menţionate în rapoarte afectează anchetele pe care INML le face, Pinbtea a negat: „În niciun caz nu sunt afectate anchetele de aceste finanţări pe tarife din venituri proprii. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii, Ministerul Sănătăţii finanţatează”.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin Lume

LUCRURILE SERIOASE AU LOC MÂINE. Preşedintele american Donald Trump a sosit azi, pentru o vizită de două zile, în India, unde i-a fost organizată o primire grandioasă, cu o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad, fiind întâmpinat la sosire de premierul Narendra Modi. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Stat de drept

EXERCITAREA ÎN MOD DISCREŢIONAR A ATRIBUŢIILOR PREZIDENŢIALE. Curtea Constituţională a României a stabilit, azi, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai instituţiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

24 februarie 2020

AZI Prin ţară

SE VA CERE SUSPENDAREA AUTORIZAŢIEI. Tabăra de la Arbănaşi, unde a fost dusă o femeie suspectă de coronavirus, nu are autorizaţie de alimentare cu apă, poluanţii ajung direct în cursul de apă Slănic şi condiţiile nu sunt normale pentru o asemenea destinaţie, a atras, azi, atenţia în Colegiul Prefectural, Carmen Ichim, şefa Comisariatului Buzău al Gărzii de Mediu. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Se ia curentul până la ora 18.00

Se ia curentul până la ora 18.00

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, azi, în anumite zone din judeţele... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

CE aprobă ajutorul de stat pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, planul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

«Mini Brexit» pe 31 martie

«Mini Brexit» pe 31 martie

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, nu vor mai folosi denumirea de „Sussex Royal” din primăvara... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

În carantină, la loc sigur

În carantină, la loc sigur

Şase cetăţeni români de pe vasul „Diamond Princess” au fost repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress