Actualitate AZI

Prim-adjunctul directorului SIE a ieşit la pensie

03 august 2018  17:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Prim-adjunctul directorului SIE a ieşit la pensie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul de trecere în rezervă, începând cu 5 august 2018, a generalului cu patru stele Silviu Predoiu din Serviciul de Informaţii Externe.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 3 august a.c., decretul privind trecerea în rezervă a domnului general - cu patru stele Predoiu Silviu din Serviciul de Informaţii Externe – la data de 5 august 2018”, se arată în anunţul Administraţei Prezidenţiale.

Silviu Predoiu are 59 ani şi este prim-adjunct al directorului SIE din noiembrie 2005. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti, cursuri postuniversitare în specializările „Jurnalism” - în cadrul SNSPA şi „Gestiunea proiectelor” în cadrul ASE, precum şi programe de pregătire specifică organizate de serviciile partenere nord-atlantice.

A parcurs toate etapele unei cariere operative şi a desfăşurat activitate operativă pe mai multe linii de muncă – contraspionaj extern, combaterea criminalităţii organizate, antiterorism, protecţie internă. Începând cu anul 2000 a îndeplinit succesiv funcţiile de şef direcţie, şef direcţie generală şi adjunct al directorului SIE.

A fost avansat în gradul de general de brigadă în 2004 şi înaintat în gradele de general-maior în 2006, general-locotenent în 2008 şi general în 2011. Pentru rezultatele foarte bune obţinute în carieră, Predoiu a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” şi Ordinul Naţional „Pentru Merit”.

În patru situaţii a deţinut funcţia de director interimar al SIE, înclusiv în perioada 2016 până la numirea lui Gabriel Vlase, luna trecută.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

19 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PLOI ŞI NINSORI. Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie pentru Bulgaria şi Spania, din cauza vremii nefavorabile. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

SOCIALIŞTII AU ÎN PARLAMENT DOAR 84 DE DEPUTAŢI DIN 350. Guvernul socialist spaniol condus de Pedro Sanchez nu exclude posibilitatea organizării de alegeri legislative anticipate la sfârşitul lui mai, contrar a ceea ce susţinea până acum, a anunţat, astăzi, Jose Luis Abalos, ministrul Transporturilor, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

DECIZIA; ÎN BRAŢELE LUI IOHANNIS. Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ propunerii ministrului justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI În cultură

Întrebară recent, ca pretext de recital, Manta şi Suma. Doi instrumentişti la patruzeci şi. Care merită apreciere din plin pentru oferta lor muzicală. Căci avură-n program numa` piese-n duet. De Dotzauer, Boccherini, Popper şi Barriere. Puţin cunoscute la noi, da` bine făcute. Nestemate, nu alta. Dificile vădit, însă făr` de probleme pentru cei doi interpreţi. Prieteni în copilărie, colegi de conservator în juneţe... [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

UN BĂRBAT ŞI UN COPIL AU MURIT, IAR DOI COPII SUNT RĂNIŢI. Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit şi doi copii au fost răniţi, astăzi, în urma unui incendiu produs la o locuinţă din satul Căldărari, judeţul Ilfov, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

Asociaţie pentru relaţii cu investitorii la BVB

11 reprezentanţi ai pieţei de capital, companii şi persoane fizice, au fondat Asociaţia pentru... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cu sufletul la gură - Dean Koontz

Într-o după-amiază însorită de septembrie, Grady Adams, un fost militar de carieră singuratic, iese la plimbare cu ogarul sau irlandez şi întâlneşte o pereche de animale ciudate, care nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut vreodată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress