Actualitate AZI

Profesorii ameninţă cu proteste

08 februarie 2018  13:45| Actualitate | Echipa de serviciu
Profesorii ameninţă cu proteste

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis premierului, miniştrilor Educaţiei, Finanţelor şi Muncii memorii prin care atrage atenţia asupra problemelor din educaţie, în special asupra salarizării, ameninţând cu proteste.

„FSLI cere Guvernului aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi, potrivit Codului Fiscal aflat în vigoare, să plătească contrbuţii la nivelul salariului minim pe economie. Trebuie precizat că salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar încadraţi cu ¼ normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat", reiese dintr-un comunicat trasmis de că Federaţie.

Sindicaliştii mai solicită guvernanţilor să modifice legea 153/1017, din cauza căreia s-au creat, din nou, dezechilibre, astfel că un cadru didactic necalificat a ajuns să câştige mai mult decât unul calificat.

De asemenea, FSLI arată că personalul didactic a fost lăsat la urma grilei de salarizare, în timp ce aleşii au beneficit imediat de măririle pe care legea 153/2017 le-a adus pentru ei, menţionând că pentru aceştia s-au calculat indemnizaţii de 1.900 de lei.

O altă cerere a Federaţiei se referă la majorarea de 20%, care va fi aplicată de de la 1 martie, precizând că aceasta trebuie să ajungă la toţi angajaţii din învăţământ, nu doar pentru personalul de predare.

„Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol: sute de angajaţi nu îşi vor putea încasa salariile pe data de 14 februarie. În mai multe unităţi de învăţământ lipsesc administratorii financiari care trebuie să semneze statele de plată şi, deşi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului”, se mai arată în comunicatul sindicatului.

FSLI reaminteşte Executivului de plata hotărârilor judecătoreşti pe care va trebui să o ia în calcul la următoarea rectificare bugetară, fiind vorba despre restanţe din anul 2017 şi despre tranşele aferente anului 2018.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
METODĂ DE FAMILIARIZARE CU SERVICIILE ONLINE. ANAF considera ca metoda cea mai bună prin care contribuabilii se pot familiariza cu serviciile online este utilizarea lor. Pornind de la această premisă, ANAF a pus la dispoziţia contribuabililor, în 98% dintre sediile sale, calculatoare în sistem self service. [ Citeste mai departe ]

13 august 2018

AZI Prin Lume

AVERTISMENT MAE. RISC DE INCENDII ÎN THASOS, ZAKYNTHOS ŞI HALKIDIKI. Noi incendii de vegetaţie au loc în Grecia, pe insula Evia, la mai puţin de o lună după ce 94 de oameni au murit în cel mai devastator foc din istoria modernă a ţării, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

13 august 2018

AZI Stat de drept

ARMA JANDARMERIŢEI NU A FOST ÎNCĂ GĂSITĂ. Modul în care cei doi membri ai forţelor de ordine răniţi la protestul din Piaţa Victoriei s-au trezit izolaţi de restul trupelor va fi anchetat de autorităţi, a declarat prim-procurorul Parchetului Militar Ionel Corbu. [ Citeste mai departe ]

14 august 2018

AZI În cultură

PIESE DE TEATRU CU MIJLOACE IMPROVIZATE. Actorii şi scenografii Teatrului de Nord Satu Mare vor trebui să pregătească piese de teatru în cinci zile, folosind mijloace improvizate, în cadrul experimentului „Laboratorul teatral” coordonat de regizorul rus Oleg Loevski, informează un comunicat de presă al teatrului. [ Citeste mai departe ]

13 august 2018

AZI Prin ţară

LA VOLAN, DAR AVEA „ALTE PREOCUPĂRI”. Cinci persoane, între care doi copii de 11 şi 12 ani, au fost rănite, astăzi, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod, pe un drum judeţean din Tulcea, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Uite barza! 2018. Peste 1600 de cuiburi noi

Uite barza! 2018. Peste 1600 de cuiburi noi

9.352 de români au descărcat aplicaţia „Uite Barza!” şi au contribuit la numărarea populaţiei de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Nemţii se descotorosesc de automobilele diesel second-hand

Nemţii se descotorosesc de automobilele diesel second-hand

Germania exportă masiv automobile diesel second-hand, în condiţiile în care şoferii sunt nesiguri... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Fata din gheață - Robert Bryndza

Un tânăr descoperă cadavrul unei femei sub stratul gros de gheaţă al unui lac aflat într-un parc londonez. Inspector-şef Erika Foster este chemată să conducă investigaţia pentru găsirea criminalului.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress