Consilierul prim-ministrului României, Darius Vâlcov, a publicat pe contul personal de Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, eliberată de un medic psiholog. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: „Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost ştearsă”. Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunţat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.
Europarlamentarul ALDE Renate Weber a catalogat gestul lui Darius Vâlcov de a publica fişa medicală a protestatarului ca fiind unul „mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal” şi a afirmat că „demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii”.
„Publicarea de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european cât şi in legislaţia noastră privind protectţa datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca şi a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem «domnia legii» atunci trebuie să întelegem că legea este aceeaşi pentru toţi indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încalcarea ei se sancţionează”, a scris pe Facebook Renate Weber.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că gestul consilierului premierului, Darius Vâlcov, de a publica fişa medicală a unui protestatar #rezist, „nu este ceva normal” şi că poziţia europarlamentarului ALDE Renate Weber nu angajează partidul, fiind una în nume personal.
„Nu am văzut. Eu am fost în week-end într-o deplasare şi nu sunt la curent cu aceste aprecieri. (...) Cred că în virtutea necesităţii apărării şi protejării drepturilor individuale, indiferent cine face un asemenea lucru, nu este ceva normal”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„Am văzut, este o postare a doamnei europarlamentar Renate Weber. Este o postare în nume personal. Nu angajează partidul”, a adăugat Tăriceanu.
Tot pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
Iarna lui 1940. Un tren atacat de trupele germane. Pe întuneric, la adăpostul unui tunel de cale ferată, un străin începe să le spună o poveste lui Barney şi mamei sale, că să treacă timpul mai repede.
[ Vezi toate ]