Actualitate AZI

Românii din Timoc, mai vitregiţi decât cei din Basarabia

21 februarie 2018  16:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Românii din Timoc, mai vitregiţi decât cei din Basarabia

Numărul localităţilor din Republica Moldova care au adoptat în consiliile locale declaraţii de unire cu România a ajuns la 39, a anunţat, astăzi, deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, la dezbaterea intitulată „Basarabia şi Timocul”, potrivit Agerpres.

„Aţi văzut probabil acest val de declaraţii de unire cu România din partea comunelor din Republica Moldova. Astăzi avem o nouă declaraţie, am ajuns la 39”, a afirmat Codreanu.

Potrivit lui Codreanu, în Basarabia situaţia este mult mai bună faţă de cea care există în Timoc.

Reprezentanţi ai comunităţilor de români de pe Valea Timocului au solicitat, cu acest prilej, o implicare mai mare a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în sprijinirea lor.

„Statul român nu face suficient pentru a sprijini această comunitate. Instituţiile care ar trebui să se ocupe de românii de pretutindeni, cum este Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, fac foarte puţin prin proiecte care sunt alocate în zona noastră. Noi singuri cu greu ne putem descurca în această situaţie. Noi avem Bucureştiul şi România o ţară mamă. Eu cred că România, ca membră a UE, a NATO are un cuvânt de spus şi poate să susţină comunitatea noastră din Serbia”, a spus Predrag Balasevic, liderul Partidului Neamului Românesc din Serbia.

El a arătat că, astăzi, copiii vorbesc limba română din ce în ce mai puţin. „Noi am păstrat limba, deşi niciodată nu am avut şcoală în limba română. Din cauza asta apelăm la parlamentari, la miniştrii care se ocupă de românii de pretutindeni să facă mai mult pentru sprijinirea acestor comunităţi, pentru că la noi situaţia este destul de gravă. Datoria României este să sprijine această comunitate”, a adăugat acesta.

„Mi-e frică să nu intrăm pe uşa mică în Europa, fără drepturile noastre, putem să cunoaştem problemele şi să avem toate drepturile noastre dacă ajungem la un nivel nu numai de colaborare şi ajutor din partea Bucureştiului, noi avem nevoie de un parteneriat, Ministerul Românilor de Pretutindeni, ICR, presa românească şi de toate instituţiile româneşti care se ocupă de drepturile românilor”, a adăugat şi Duşan Pravulovic.

Deputatul PMP Constantin Codreanu a organizat, în colaborare cu Platforma Unionistă „Acţiunea 2012”, dezbaterea „Basarabia şi Timocul”, eveniment la care au fost prezenţi parlamentari, primari, experţi pe educaţie, stagiari din rândul studenţilor basarabeni.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

14 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NINSORI ÎN JUMĂTATE DE ŢARĂ. Din această seară până duminică dimineaţă, ninsorile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătate de ţară, anunţă meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin Lume

LOVITURĂ PENTRU MAY. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trasmis Theresei May că nu este treaba Europei să satisfacă cererile consevatorilor britanici, relatează The Guardian. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Stat de drept

EXTRĂDAREA JURNALISTULUI TURC. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti a respins, astăzi, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia „Zaman România”. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI În cultură

O IMAGINE A OBICEIURILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR LOCUITORILOR ORAŞULUI OTOMAN. Casa Artelor din Timişoara va găzdui, astăzi, de la ora 18.30, ultima ediţie din acest an a proiectului intitulat „Seri de patrimoniu”, iniţiat de Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, când vor fi prezentate „Vicii şi delicii în Timişoara otomană”, reţete ce răsfăţau cetatea cu dulciuri şi fructe exotice, în timp ce descoperirile arheobotanice vor completa imaginea îndeletnicirilor gastronomice ale autohtonilor. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin ţară

CURSĂ CARITABILĂ. Aproape 150 de sibieni s-au îmbrăcat în costumul lui Moş Crăciun şi au alergat, joi seară, prin centrul istoric al municipiului reşedinţă, în prima cursă dedicată Moşului, numită „Marea MoşMondeală”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

În ultimul an, 163 de şoferi din Capitală au fost depistaţi la volan după ce au consumat droguri,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Ministerul Finanţelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Moștenirea - Yrsa Sigurdardóttir

Singura persoană care ar putea deţine cheia unui tulburător caz de crimă este Margrét, fiica de şapte ani a victimei. Fetiţa a fost găsită ascunsă în camera unde a murit mama ei, însă refuză să vorbească.

[ Vezi toate ]

Magazin

Oraş inundat cu... ciocolată

Oraş inundat cu... ciocolată

Un „râu” de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat, la începutul săptămânii,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

Compania britanică Hamleys, care produce slime-uri, a retras produsele de la vânzare, după ce un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress