Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) s-au prezentat astăzi la sediul Ministerului Justiţiei pentru a discuta cu Tudorel Toader despre condiţiile de lucru din penitenciare, deficitul de personal şi promisiunea plăţilor privind orele suplimentare.
Sorin Dumitraşcu, preşedintele FSANP, a precizat, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei, că discuţiile vor avea ca temă principală condiţiile de lucru din penitenciare, de deficitul de personal şi promisiunea de a plăti acele ore suplimentare nerecuperate.
În ceea ce priveşte legislaţia salarizării şi pensionării, Dumitraşcu a arătat că a formulat o serie de observaţii tehnice, pe lege, care nu ţin neapărat de mărirea salariilor, cât de corectarea unor posibile erori.
„Vom cere ministrului Justiţiei să ne faciliteze o întâlnire cu primul ministru, urmând să încercăm să rezolvăm această problemă la nivel de legislaţie”, a mai spus preşedintele FSANP.
Întrebat dacă modificările aduse Codului fiscal îi afectează pe angajaţii din penitenciare, Dumitraşcu a răspuns: „La acest moment sunt posibile ceva probeleme pentru debutanţi şi avem destul de mulţi debutanţi, anul trecut au fost încadraţi aproape 1.700, pe fondul faptului că un angajat din patru a părăsit sistemul penitenciar”.
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.
[ Vezi toate ]