Actualitate AZI

Tentativă de asasinare reclamată de Liviu Dragnea: SPP şi SRI nu au fost sesizate, DIICOT şi PG nu au dosare deschise

22 august 2018  14:00| Actualitate | Echipa de serviciu
Tentativă de asasinare reclamată de Liviu Dragnea: SPP şi SRI nu au fost sesizate, DIICOT şi PG nu au dosare deschise

Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP) nu a fost sesizat referitor la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru Mediafax, surse din cadrul Serviciului.

„SPP nu a fost sesizat pe niciunul dintre elementele pe care le-a precizat Liviu Dragnea în declaraţia de marţi, cu privire la ameninţare şi atentat”, au declarat surse din cadrul Serviciului.

În ultimii ani, preşedintele PSD nu a mai beneficiat de paza şi protecţia ofiţerilor SPP, el lansând în această perioadă critici la adresa directorului SPP Lucian Pahonţu.

Serviciul Român de Informaţii nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea sa fizică, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea. Acesta a precizat că SRI nu are atribuţii legale privind paza şi protecţia demnitarilor români.

Ulterior, întrebat dacă nu a fost sesizată instituţia din alte surse şi dacă, la rândul ei a făcut vreo informare, Marincea a spus că „Serviciul nu are atribuţii în acest domeniu. Dar dacă aflăm informaţii care intră în atributiile altei instituţii suntem obligaţi să le punem deîndată la dispoziţia lor. Nu este cazul aici”.

Astăzi, procurorul general Augustin Lazăr a refuzat să declare dacă Parchetul General a avut sau are în cercetare o posibilă cauză referitoare la presupusa tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea, precizând că nu dă interviuri în faţa instituţiei.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) nu există şi nu a existat vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea, potrivit biroului de informaţii şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Nici procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) nu au în lucru vreun dosar referitor la o presupusă tentativă de asasinat asupra lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru.

„Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.)”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele.

„Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine”, a mai spus Dragnea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

DIN 1 MARTIE. Cea mai mare grădiniţă din România a fost inaugurată, astăzi, în Sectorul 4 din Capitală, ea urmând să funcţioneze, începând cu data de 1 martie, în centrul comercial Grand Arena, situat pe Bulevardul Metalurgiei. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Prin Lume

„NEGOCIERILE CU UNIUNEA EUROPEANĂ AU FOST CONSTRUCTIVE”. Parlamentarii britanici ar putea fi chemaţi să voteze săptămâna viitoare un acord revizuit pentru Brexit, deoarece negocierile cu Uniunea Europeană au fost constructive, a declarat, astăzi, ministrul de Finanţe Philip Hammond, citat de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Stat de drept

ŞI DUMNEZEU A FĂCUT LUMEA ÎN ŞASE ZILE, ÎN A ŞAPTEA S-A ODIHNIT. Avocatul Poporului analizează ordonanţa pentru modificarea Legilor justiţiei „la modul cel mai serios”, a declarat, astăzi, Victor Ciorbea, în urma unie întâlniri cu o delegaţie a Uniunii Salvaţi România. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI În cultură

Când surprizele-s frumoase, noi le semnalăm. Mai ales când vin din mediul şcolar. Precum „Aripi” şi „Arcade” (nr. 89-90), de astă dată. Publicaţii piteştene ale Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. Din municipiul Piteşti. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI Prin ţară

ELEVUL A DECEDAT, INSTRUCTORUL E RĂNIT. Un avion de mici dimensiuni de tip DA42 a aterizat forţat în zona Aerodromului Tuzla. La bordul aparatului de zbor se aflau un instructor şi elevul său, anunţă reprezentanţii ISU Dobrogea. Elevul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a decedat. Instructorul a fost descarcerat şi dus la spital. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Potrivit unui sondaj BestJobs, 44% dintre români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

ANCOM a constatat că 34% din populaţie ştie ce este 5G, iar 22% a auzit de Internetul Obiectelor

ANCOM a constatat că 34% din populaţie ştie ce este 5G, iar 22% a auzit de Internetul Obiectelor

Conform unui studiu ANCOM, 34% din populaţia României a auzit despre 5G, iar 22% despre... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Mielul turbat

Mielul turbat

S-a împământenit în ultima vreme, mai ales de la preluarea puterii de către coaliţia PSD/ALDE, un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Un vultur în zăpadă - Michael Morpurgo

Iarna lui 1940. Un tren atacat de trupele germane. Pe întuneric, la adăpostul unui tunel de cale ferată, un străin începe să le spună o poveste lui Barney şi mamei sale, că să treacă timpul mai repede.

[ Vezi toate ]

Magazin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Sculpturile în gheaţă şi zăpadă, realizate de aproape 10.000 de artişti pentru Festivalul din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Mai multe porţii de nuci consumate într-o săptămână pot reduce riscul de afecţiuni... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress