Actualitate AZI

Teodorovici a semnat Carta Vamală Europeană

13 iulie 2018  14:45| Actualitate | Echipa de serviciu
Teodorovici a semnat Carta Vamală Europeană

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat, la Bruxelles, la evenimentul organizat cu ocazia a 50 de ani de Uniune Vamală.

Cu acest prilej, Teodorovici a semnat Carta Vamală Europeană, sub înaltul patronaj al lui Pierre Moscovici, comisar european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă şi al lui Hartwig Löger, ministrul de finanţe din Austria, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Securizarea punctelor vamale, dotarea cu echipamente de ultimă generație si modernizarea infrastructurii vamale este unul dintre principalele obiective ale Ministerului Finanțelor Publice pentru anul 2018”, a declarat Teodorovici.

Uniunea Vamală a fost menţionată prima dată în Tratatul de la Roma şi a intrat în vigoare în anul 1968, când s-au eliminat taxele vamale percepute la frontierele dintre statele membre ale Comunității Europene. Statele membre ale UE utilizează un set comun de norme, așa-numitul Cod vamal, care stă la baza Uniunii Vamale.

În cele cinci decenii de existenţă, Uniunea Vamală a devenit o piatră de temelie a pieţei unice prin menținerea unor frontiere sigure ale UE și prin protejarea cetățenilor împotriva mărfurilor interzise și periculoase. Numai în 2017, autoritățile vamale din UE au gestionat 16% din comerțul mondial.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

14 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NINSORI ÎN JUMĂTATE DE ŢARĂ. Din această seară până duminică dimineaţă, ninsorile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătate de ţară, anunţă meteorologii. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin Lume

ERDOGAN CAUTĂ SURSA DE FINANŢARE A SUSŢINĂTORILOR LUI GULEN. Autorităţile din Turcia au reţinut, astăzi, 219 militari, printre care şi patru colonei, suspectaţi de legături cu reţeaua clericului Gulen, considerată responsabilă pentru lovitura de stat eşuată din anul 2016, potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Stat de drept

EXTRĂDAREA JURNALISTULUI TURC. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti a respins, astăzi, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia „Zaman România”. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI În cultură

O IMAGINE A OBICEIURILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR LOCUITORILOR ORAŞULUI OTOMAN. Casa Artelor din Timişoara va găzdui, astăzi, de la ora 18.30, ultima ediţie din acest an a proiectului intitulat „Seri de patrimoniu”, iniţiat de Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, când vor fi prezentate „Vicii şi delicii în Timişoara otomană”, reţete ce răsfăţau cetatea cu dulciuri şi fructe exotice, în timp ce descoperirile arheobotanice vor completa imaginea îndeletnicirilor gastronomice ale autohtonilor. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin ţară

CURSĂ CARITABILĂ. Aproape 150 de sibieni s-au îmbrăcat în costumul lui Moş Crăciun şi au alergat, joi seară, prin centrul istoric al municipiului reşedinţă, în prima cursă dedicată Moşului, numită „Marea MoşMondeală”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

În ultimul an, 163 de şoferi din Capitală au fost depistaţi la volan după ce au consumat droguri,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Ministerul Finanţelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Moștenirea - Yrsa Sigurdardóttir

Singura persoană care ar putea deţine cheia unui tulburător caz de crimă este Margrét, fiica de şapte ani a victimei. Fetiţa a fost găsită ascunsă în camera unde a murit mama ei, însă refuză să vorbească.

[ Vezi toate ]

Magazin

Oraş inundat cu... ciocolată

Oraş inundat cu... ciocolată

Un „râu” de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat, la începutul săptămânii,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

O companie britanică retrage de la vânzare slime-uri

Compania britanică Hamleys, care produce slime-uri, a retras produsele de la vânzare, după ce un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress