Observatorul Român de Sănătate a analizat mai multe chestionare de satisfacţie completate de pacienţii români în perioada decembrie 2016 - ianuarie 2018, publicând astfel un top al celor mai curate spitale, dar şi un top al ruşinii. ORS a analizat 122.423 de chestionare.
Studiul şi-a dorit să reflecte realitatea din unităţile medicale româneşti, modul în care sunt trataţi pacienţii şi calitatea serviciului medical.
Peste o cincime din pacienţii internaţi sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de curăţenia din spitale, acelaşi procent declarând că au fost nevoiţi să îşi cumpere medicamente sau alte materiale sanitare din banii proprii în perioada internării în spital.
Potrivit aceleiaşi surse, unui număr de 4.798 de pacienţi li s-au solicitat bani sau atenţii de către personalul medical (3,92% din totalul pacienţilor care au răspuns chestionarului).
Deşi 8 pacienţi din 10 sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea şi implicarea medicului care i-a îngrijit, 21% din spitale arată zero interes pentru părerea pacienţilor, în cazul acestora nefiind completat nici măcar un chestionar de satisfacţie, iar 82% au introdus datele de contact pentru mai puţin de 5% dintre pacienţii externaţi.
Doar 64 de spitale au avut un număr suficient de chestionare completate pentru a obţine rezultate relevante statistic şi au fost incluse în topurile pozitive din acest raport, 277 spitale neavând suficiente chestionare completate.
Observatorul Român de Sănătate a realizat şi un top al unităţilor sanitare cu cele mai bune rezultate, evaluate pozitiv de pacienţi din punct de vedere al serviciilor medicale şi al curăţeniei.
Potrivit analizei, în privinţa serviciilor medicale de calitate, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi este pe primul loc, 87,82% dintre pacienţii chestionaţi declarându-se mulţumiţi de serviciile prestate. La o diferenţă foarte mică, pe locurile doi şi trei, se situează Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca (86,85%) şi Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie „Dr IA Sbarcea” Braşov (86,82%).
Topul spitalelor foarte curate este condus de Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, 92,27% din pacienţi declarându-se extrem de mulţumiţi de curăţenia din această clinică. Pe locurile doi şi trei se află două clinici din Bucureşti: Spitalul Clinic de Nefrologie „Carol Davila” (91,63%) şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice (91,33%).
În urma acestui studiu, ORS a făcut şi un top al ruşinii spitalelor din România, acolo unde părerea şi satisfacţia pacienţilor nu contează - zero chestionare completate într-un an.
În fruntea clasamentului ruşinii se află Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe din Craiova, urmat de Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală şi de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, Spitalul Judeţean Tulcea, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, Spitaul Clinic CF Nr. 2 Bucureşti, Spitalul Municipal Sighetul Marmaţiei, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi şi Spitalul Clinic CF Cluj.Napoca.
Observatorul Român de Sănătate este o organizaţie non-guvernamentală a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătăţirea serviciilor de sănătate din România şi estul Europei. Observatorul desfăşoară studii de cercetare privind activitatea acestor servicii, integrând evidenţele disponibile privind teme de interes pentru a informa elaborarea unor politici de sănătate coerente şi eficiente.
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
15 februarie 2019
Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.
[ Vezi toate ]