Xantipa AZI

Xantipa

Xantipa

04 iunie 2019 | Efemeride | Xantipa
Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag de mine să mă amestec în ciorba lor de pigmei ai democrației * Le-am amintit că bravul Adimentus se certa cu bărbatu-meu pe tema celor care ar trebui să conducă „barca” numită societatea democratică. Adimentus era în favoarea celor educaţi, dar Socrate a considerat că și oamenii de rând trebuie să facă acest lucru, numai că votul trebuie să fie o aptitudine, nu o intuiţie şi, la fel ca alte deprinderi, trebuie ca oamenii să fie instruiţi despre ce votează
Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

02 august 2018 | Efemeride | Xantipa
Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit, într-o conferinţă de presă ţinută la Federaţia de Şah, cuvântul „tricoaie” în loc de „tricouri”.
Femeile se urăsc şi pentru pantofi

Femeile se urăsc şi pentru pantofi

17 octombrie 2016 | Efemeride | Xantipa
Elena Udrea a declarat, vineri, că a devenit ţinta şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul. „Preferinţa (şefei DNA – n.r.) pentru mine e veche. Dânsa a putut să şi-o manifeste doar după ce Traian Băsescu şi-a terminat al doilea mandat. Preferinţa este veche, eu cunosc poveştile“, a spus Elena Udrea, la Palatul Parlamentului.
Brummell e în Brexit, dar invocă MCV!

Brummell e în Brexit, dar invocă MCV!

21 septembrie 2016 | Efemeride | Xantipa
Referitor la votul din Senat în cazul Oprea, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a spus că „nu poate să comenteze cazuri individuale“.
Când „mare“ înseamnă „microscopic“

Când „mare“ înseamnă „microscopic“

16 mai 2013 | Efemeride | Xantipa
Există o vorbă: atunci când Dumnezeu vrea să piardă un om, mai întâi îi ia minţile. Cred că numitul Gabriel Bejan, angajat (că jurnalist nu-i pot zice) al „României libere“, se află, acum în antecamera pierzaniei.
Neamţu-şi face dreptate la TV

Neamţu-şi face dreptate la TV

21 decembrie 2012 | Efemeride | Xantipa
Asemenea murgului lui Andrii Popa cel voinic, în vârstă de patru ani, care muşcă din duşmani, Mihail Neamţu s-a apucat să-şi ronţăie colegii de partid, la spartul târgului electoral.
Fosta-i pleaşcă, cât ai fost!

Fosta-i pleaşcă, cât ai fost!

19 decembrie 2012 | Efemeride | Xantipa
Par să fi apus vremurile fericite în care Ghiţă, cel care dădea vina pe maimuţă, se extazia în faţa norocului care dăduse, pasămite, peste PDL când s-a pricopsit cu Traian Băsescu-n frunte, dar şi în faţa frumuseţii solare a lui Nuţi, concurată doar de cea stelară a lui Paleologu jr.
Iulia Motoc a fost violentată

Iulia Motoc a fost violentată

13 decembrie 2012 | Efemeride | Xantipa
Cecerista Iulia Motoc se află într-o concurenţă strânsă cu madam Udrea pentru a ocupa spaţiul acestei rubricuţe. Luni, de pildă, a susţinut, nici mai mult, nici mai puţin, decât că a fost ameninţată prin e-mail de către o membră a PNL.

Mergi la pagina : Pagina anterioara | 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 | Pagina urmatoare

  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress