Bani & Afaceri AZI

Avem cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE

05 septembrie 2019  17:15| Bani & Afaceri | Economie
Avem cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE
Un studiu privind deficitul de încasare a TVA publicat joi de Comisia Europeană arată că România a pierdut 29,299 miliarde de lei (6,413 miliarde de euro), în 2017, din neîncasarea unor venituri reprezentând TVA.

Astfel, România a înregistrat cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE, 36% din veniturile din această taxă preconizate nefiind încasate în 2017. România este urmată de Grecia (34%) şi Lituania (25%). 

Cele mai mici deficite sunt în Suedia, Luxemburg şi Cipru, unde veniturile din TVA sunt deficitare în medie cu doar 1%. În termeni absoluţi, cel mai mare deficit de încasare a TVA, de 33,5 de miliarde euro, a fost înregistrat în Italia.

Conform estimărilor Comisiei Europene, deficitul de încasare a TVA în România s-ar fi redus, în 2018, până la 32,5% de la 35,5%, în 2017. De asemenea, veniturile din TVA în România vor creşte de la 53,229 miliarde lei, în 2017 la 59,990 miliarde lei, în 2018.

La nivelul blocului comunitar, ţările din UE au pierdut 137 de miliarde de euro, în 2017, prin neîncasarea unor venituri reprezentând TVA. 

Aşa-numitul deficit de încasare a TVA, diferenţa globală dintre veniturile din TVA preconizate şi suma efectiv colectată, a scăzut într-o anumita măsură în comparaţie cu anii precedenţi, însă continuă să fie foarte mare.

"Climatul economic favorabil şi unele dintre soluţiile de politică pe termen scurt puse în aplicare de UE au contribuit la reducerea deficitului de încasare a TVA în 2017. Cu toate acestea, pentru a realiza progrese semnificative, va fi necesar să se realizeze o reformă vastă a sistemului de TVA, pentru a-l face mai rezistent la fraude. Propunerile noastre de introducere a unui sistem de TVA definitiv şi favorabil întreprinderilor continuă să fie actuale. Statele membre nu îşi pot permite să rămână pasive, în condiţiile în care se pierd miliarde de euro ca urmare a fraudelor din caruselul TVA şi a inconsecvenţelor din sistem", a declarat comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.

Studiul Comisiei Europene arată că performanţele individuale ale statelor membre variază încă în mod semnificativ. Deficitul de încasare a TVA a scăzut în 25 de state membre (inclusiv în România) şi a crescut în trei. Malta (-7%), Polonia (-6%) şi Cipru (-4%) au înregistrat performanţe puternice, cu scăderi semnificative ale pierderilor de venituri din TVA. Slovenia, Italia, Luxemburg, Slovacia, Portugalia, Cehia şi Franţa au avut şi ele rezultate solide, reducând deficitul de încasare a TVA cu peste 2%.

Deficitul de încasare a TVA a crescut considerabil în Grecia (2,6%) şi Letonia (1,9%) şi puţin în Germania (0,2%).

În termeni nominali, deficitul de încasare a TVA a coborât în UE, în 2017, cu 8 miliarde de euro, până la 137,5 de miliarde euro, valoare similară cu scăderea din 2016, de 7,8 miliarde de euro. Deficitul de încasare a TVA în 2017 reprezintă 11,2% din totalul veniturilor din TVA în UE, comparativ cu 12,2% pentru anul precedent. Aceasta tendinţă de scădere poate fi observată pentru al cincilea an consecutiv.

Raportul privind deficitul de încasare a TVA publicat joi vizează anul 2017, deoarece acesta este cel mai recent pentru care sunt disponibile date cuprinzătoare despre conturile naţionale şi resursele proprii. Studiul din acest an introduce un exerciţiu de previzionare care cuprinde aşa-numitele estimări rapide pentru anul anterior anului publicării şi anume 2018. Aceste estimări rapide indică faptul că deficitul de încasare a TVA va continua, probabil, să scadă şi se va situa sub 130 de miliarde euro şi sub 10% din totalul sumei reprezentând TVA de plătit în 2018.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Colecţionarul Daea

Colecţionarul Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că nu îi îngheaţă „nici picioarele, nici... [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MAI MULT DECÂT CELELALTE LA UN LOC. Valoarea totală a subvenţiilor virate în conturile PSD, PNL, USR, ALDE şi PMP în prima decadă a lunii este de 21.051.600,56 de lei, cea mai mare subvenţie fiind acordată Partidului Social Democrat, informează un comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP). [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Prin Lume

VICTIMELE SE AFLĂ ÎN STARE STABILĂ. O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei sunt date dispărute după prăbuşirea unui hotel în construcţie în centrul oraşului New Orleans (statul Louisiana), au anunţat autorităţile americane. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Stat de drept

PROBELE AU FOST TRIMISE LA INML. Poliţiştii criminalişti au ridicat mai multe fragmente mici, posibil osoase, dintr-o pădure din Caracal, unde în august au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine Luizei Melencu. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI În cultură

VÂRFUL DE LANCE AL MUZICII MILITARE DIN ŢARĂ. Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” a susţinut, în Piaţa Unirii din Oradea, un concert extraordinar organizat de Primăria Oradea cu ocazia Zilei oraşului, cei peste 1.000 de spectatori aplaudând puternic după fiecare lucrare interpretată. [ Citeste mai departe ]

14 octombrie 2019

AZI Prin ţară

AU VENIT OAMENI DIN RUSIA ŞI SERBIA. Aproximativ 78.000 de credincioşi din ţară şi străinătate s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

300 mii de puieţi forestieri

300 mii de puieţi forestieri

Direcţia Silvică Brăila are în derulare un proiect de regenerare a perdelelor forestiere de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria externa a României a crescut cu  9,131 miliarde de euro, în opt luni

Datoria externa a României a crescut cu 9,131 miliarde de euro, în opt luni

În perioada ianuarie - august 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Practic, ceea ce urmează să se întâmple joi poate fi sintetizat printr-o zicală strămoșească:... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Reţea vastă de ateliere meşteşugăreşti

Reţea vastă de ateliere meşteşugăreşti

Două mumii ale unor femei au fost descoperite în celebra necropolă Valea Regilor din Egipt,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Laser Holmium pentru 400 de pacienţi

Laser Holmium pentru 400 de pacienţi

Un aparat de ultimă generaţie în valoare de 300.000 de lei a fost pus în funcţiune la Spitalul... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress