Bani & Afaceri AZI

IRCC este ca atunci când stai cu o jumătate de şezut pe un cub de gheaţă şi cu cealaltă pe o flacără

17 mai 2019  17:15| Bani & Afaceri | Economie
IRCC este ca atunci când stai cu o jumătate de şezut pe un cub de gheaţă şi cu cealaltă pe o flacără

Cu prilejul conferinţei de presă de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, guvernatorul BNR, MugurIsărescu, a fost întrebat de presă ce părere are despre indicele IRCC şi dacă acesta ar trebui să se aplice şi creditelor Prima Casă.

“În ce priveşte discuţiile despre Prima Casă, acestea se poartă între Ministerul Finanţelor şi bănci, soluţia nu este la noi. Oamenii trebuie să se aşeze înainte de a da semnale în piaţă. Programul Prima Casă a fost bun, noi ne putem spune punctul de vedere tehnic. A devenit o chestiune mult prea electorală ca BNR să intre în discuţie, cu IRCC şi ROBOR”, a răspuns guvernatorul.

El a amintit că întreg Consiliul de administraţie al BNR a explicat  că ROBOR nu a fost manipulat, însă opinia publică a fost dusă într-o zonă în care şi-a pierdut încrederea în acest indice.

“A fost în Parlament tot Consiliul de Administraţie al BNR, adică nouă oameni serioşi, şi am spus că ROBOR nu a fost manipulat. Acum că cineva iese şi spune, indiferent ce spune ditamai Consiliul de Administraţie, o spune de-a-ndoaselea, n-avem ce să discutăm la Banca Naţională, pentru că aţi văzut cele două cuvinte-cheie ale acestui personaj: abuz şi manipulare. Abuz, manipulare. Dacă orice mişcare de dobândă, de curs - care sunt normale într-o economie de piaţă - apar ca fiind manipulări, abuzuri, e greu de discutat, capătă conotaţii electorale, intrăm într-o dispută în care nu avem voie să intrăm noi, BNR. Noi încercăm să fim neutri”, a explicat Isărescu.

El a comparat ROBOR cu preţurile afişate într-un magazin, pe care unii le consideră neadevărate doar pentru că nu cumpără.

“Aşa şi cu ROBOR. Privea înainte şi avea toate calităţile să reflecte piaţa, dar, în momentul în care nu ai încredere în el, îl demonizezi, îşi pierde din valoare. Valoarea oricărui indicator este în special încrederea că reflectă adevărul”, a spus guvernatorul.

El a arătat că a fost de acord cu ideea trecerii la un indicator pe bază de tranzacţii întrucât acesta este şi trendul în Europa.

'Hai să facem un indicator pe bază de tranzacţii, pentru că opinia publică din România a fost în acest fel influenţată, încât spune că tot ce este bazat pe tranzacţii este real, iar tot ce este bazat pe cotaţii este manipulat, este abuzat, este în fel şi chip. Păi, cât puteam să participăm la o asemenea dezbatere, dacă nouă oameni serioşi se duc în Parlamentul României, convocaţi, spun care este adevărul, iar a doua zi iese acelaşi personaj şi spune: Nu, manipulare, i-am dovedit, au minţit!'. Este o discuţie total neserioasă şi nu dorim să participăm la ea”, a repetat Isărescu.

Reflectă cu adevărat IRCC realitatea din piaţă? “Ca orice medie - ajungem la gluma lui Moisil: stai cu jumate de şezut pe un cub de gheaţă, la zero grade, cu cealaltă pe o flacără la 100 de grade, media e la 50 de grade şi spunea: Te simţi foarte bine! Orice indice mediu are probleme lui, dar asta a fost discuţia, asta a creat societatea românească, dacă îl omorâm şi pe ăsta ce mai facem? Lăsaţi-l în pace!”, a îndemnat guvernatorul. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
NUMĂRUL CANDIDAŢILOR A CRESCUT CU 40% FAŢĂ DE 2018. Cea mai mare concurenţă în acest an la admiterea la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, de 14,2 candidaţi pe un loc, s-a înregistrat pe locurile MAI, domeniul ştiinţe administrative, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Daniel Dorobanţu. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Prin Lume

CEI DOI LIDERI SUNT, DIN NOU, PRIETENI. Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a declarat reporterilor la Casa Albă că administraţia sa a avut o „corespondenţă foarte pozitivă” recent cu Coreea de Nord, cu care lucrează pentru a relua discuţiile destinate să oprească programul nuclear al Phenianului. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Stat de drept

DECIZIA NU ESTE DEFINITIVĂ ŞI POATE FI ATACATĂ CU APEL. Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul „Fabrica de Timbre” privind fraudarea Poştei Române. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI În cultură

ÎN 2020 SE ÎMPLINESC 25 DE ANI DE LA CREAREA EVENIMENTULUI. Cursurile de măiestrie artistică oferite la Brăila de soprana Mariana Nicolesco, în contextul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, au o dublă semnificaţie – evocarea Haricleei Darclée la 80 de ani de la moarte şi pregătirea ediţiei de anul viitor a festivalului. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Prin ţară

PAGUBE „DOMESTICE”. Peste 2.000 de sibieni au rămas fără curent, au fost inundate cinci gospodării şi două maşini şi au murit 40 de găini şi patru câini în urma inundaţiilor care au avut loc în Tălmaciu şi Tălmăcel. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o atenţionare Cod galben de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Piața festivalurilor cântă melodia banilor: 600 de milioane de lei, anul acesta

Piața festivalurilor cântă melodia banilor: 600 de milioane de lei, anul acesta

Analiștii companiei de consultanță Frames estimează că cei peste 1 milion de spectactori din... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Hillary Clinton este, din nou, bunică

Hillary Clinton este, din nou, bunică

Chelsea Clinton, fiica fostului preşedinte american Bill Clinton şi a fostului secretar de stat... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress