Bani & Afaceri AZI

Leul atinge un nou minim istoric în raport cu euro: 4,7729

18 noiembrie 2019  17:00| Bani & Afaceri | Economie
Leul atinge un nou minim istoric în raport cu euro: 4,7729
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,62 de bani (0,13%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul calculat de Banca Naţională a României fiind de 4.7772 lei/euro.

Precedentul minim a fost atins, joia trecută, pe 14 noiembrie, când Banca Naţională a cotat euro la 4,7669 de lei, de la 4,7635 lei, miercuri. Leul a mai atins o cotaţie minimă record pe 25 ianuarie 2019: 4,7648 lei/euro.

În schimb, astăzi, leul s-a apreciat faţă de dolarul american, care a ajuns la 4,3159 lei, în scadere cu 0,15%, faţă de cursul precedent. Mai bine a stat moneda naţională şi în raport cu francul elveţian, cotat la 4,3586 de lei, de la 4,3685 de lei, vineri.

Totodată, gramul de aur s-a ieftinit de la 203,6272 de lei, vineri, la 202,3260 de lei.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a explicat că, întotdeauna, în luna noiembrie, se produce o uşoară depreciere a monedei naţionale, fenomen întâlnit şi la alte state din estul Europei. 

"Întotdeauna, în noiembrie, se produce o uşoară depreciere a monedei naţionale. Şi asta nu se întâmplă numai în România, se întâmplă şi la vecinii noştri, la cehi, la unguri, la polonezi. Şi ei au înregistrat o uşoară depreciere în această perioadă pentru că, în primul rând, vine iarna, în al doilea, vin sărbătorile şi, în aceste condiţii, este o intensificare de importuri. 

În acelaşi timp, dacă vorbim de raportul import-export vedem că, pe întregul an 2019, aşa cum a fost şi în 2018, aşa cum a fost şi în 2017, avem o creştere importantă a importurilor în raport cu exporturile, care cresc şi ele dar mai încet. Şi acesta duce la un deficit de balanţă comercială, deficitul de balanţă comercială se reflectă în deficitul contului curent şi asta se vede pe piaţa valutară pentru că deficitul acesta trebuie acoperit de undeva", a declarat Vasilescu, citat de Agerpres.

El a mai spus că deprecierea leului din ultima perioadă nu este semnificativă, iar, dacă apar cifre în plus sau în minus, ele sunt foarte mici şi nu sunt de natură să îngrijoreze.

"Plec de la ce se frământă acum pe piaţa ştirilor, anume depreciere record, record istoric la deprecierea leului şi aşa mai departe. Practic, de ieri până astăzi, leul s-a depreciat cu o jumătate de ban, iar, de la sfârşitul lunii octombrie până astăzi, cu două zile până în ultima decadă a lunii noiembrie, deprecierea este cu un ban şi jumătate. Practic, dacă apar cifre în plus sau în minus ele sunt foarte mici şi nu sunt de natură să ne îngrijoreze", a spus cosultantul.

"Mai e ceva. Văd că sunt foarte multe comentarii privind declaraţiile politice. Leul nostru are o particularitate. E sensibil la declaraţii politice dar nu atât de mult precum sunt alte monede. Piaţa noastră valutară este mai puţin sensibilă şi la declaraţii politice şi la zvonurile din sfera politicii", a mai declarat Vasilescu.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

AR FACE GREVĂ ÎN FIECARE ZI. Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă până la capăt conflictul de muncă declanşat cu angajatorul Alstom, inclusiv intrarea în grevă generală. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin Lume

SERGHEI LAVROV CERE DOVEZI. Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, l-a avertizat marţi pe omologul său rus în legătură cu orice ingerinţă în alegerile ce vor avea loc în 2020. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI În cultură

SONORITĂŢI DIN SPANIA, GERMANIA, ITALIA, FRANŢA ŞI ROMÂNIA. Un concert susţinut de muzicianul spaniol Pedro Bonet (violoncel) şi artista româncă Roxana Moişanu (harpă celtică), organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, va avea loc azi, de la ora 19.30, la Catedrala „Sfântul Iosif". [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2019

AZI Prin ţară

JUMĂTATE – DA, JUMĂTATE – NU. Guvernul a aprobat schimbarea din funcţie a prefecţilor din mai multe judeţe, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

16 trenuri vor opri în Halta Parc Mogoşoaia

CFR Călători va pune în circulaţie, de duminică, zilnic, o pereche de trenuri pe ruta Oraviţa -... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Suntem primii la cheltuielile pentru alimente şi băuturi răcoritoare

Suntem primii la cheltuielile pentru alimente şi băuturi răcoritoare

În 2018, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat 12,1% din cheltuielile de consum pentru... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Malcolm Young va apărea pe viitorul album AC/DC

Dee Snider, fostul solist al trupei Twisted Sister, a dezvăluit pe contul de Twitter că trupa... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress