Bani & Afaceri AZI

Profitul băncii Vaticanului a scăzut cu 97%

09 iulie 2014  11:00| Bani & Afaceri | Economie
Profitul băncii Vaticanului a scăzut cu 97%

Anul trecut, profitul băncii Vaticanului s-a diminuat cu 97%, de la 86,6 milioane de euro, la 2,9 milioane de euro. Aşa-zisa bancă se numeşte oficial Institutul pentru Lucrări Religioase şi a fost înfiinţată în 1887.

În 2013, banca a blocat conturile a 1.329 de persoane şi 762 de clienţi instituţionali. Banca a fost acuzată că a facilitat spălarea de bani şi că nu a efectuat controale interne, permiţând unor persoane fără legătură cu Biserica Catolică să deţină conturi.

Acum, Papa Francisc vrea să schimbe întreaga conducere a băncii, după un an de reorganizare, în care Papa Francisc a încercat să îmbunătăţească transparenţa şi respectarea regulilor. În cel mai recent scandal, un prelat a fost arestat în Italia sub acuzaţii de fraudă.

Papa s-a bazat pe preşedintele băncii, Ernst von Freyberg, membru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, organizaţie cu originile în străvechiul ordin al Cavalerilor Ospitalieri, pentru a verifica situaţia conturilor şi activelor băncii. Von Freyberg a fost numit în fruntea instituţiei de predecesorul Papei Francisc, Benedict al XVI-lea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

CENTENARUL MARII UNIRI. Romfilatelia introduce în circulaţie, astăzi, emisiunea de mărci poştale dedicată Centenarului Marii Uniri, pentru a celebra marile realizări istorice ale românilor din urmă cu 100 de ani. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

PÂNĂ PE 3 IANUARIE. Cea de-a 12-a ediţie a Târgului de Crăciun din Sibiu începe, astăzi, în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului, cu un concert susţinut de artiştii Radu Nechifor şi Paula Seling. Târgul se va desfăşura anul acesta în perioada 16 noiembrie 2018 - 03 ianuarie 2019. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress