Editoriale O.ş. AZI

Pentru România, „America First“

27 ianuarie 2017  16:30| Editoriale O.ş. | Octavian Ştireanu
Pentru România, „America First“

Se împlineşte o săptămână de la discursul inaugural al noului preşedinte al SUA, Donald Trump, construit în jurul opţiunii strategice „America First“ – America înainte de toate.

Ideile enunţate atunci de liderul Americii au provocat în rândul societăţii civile din garnizoanele româneşti frisoane cumplite. Va să zică ei, deontologi de renume, lingători devotaţi de clanţe pe la ambasade – care dă-i şi dă-i şi luptă neicusorule, puicusorule de atâţia amar de ani – taman acum să fie abandonaţi, să li se întoarcă spatele şi să rămână ei cu ochii-n soare...

Simţind ameninţarea pe care un asemenea nemeritat tratament o are pentru interesul naţional, minţi lucide şi responsabile din avangarda de intelligence a României s-au repliat de urgenţă, în cadrul unei celule de criză ce a avut drept motto sloganul „Dacă ei nu ne mai vor, noi tot îi mai vrem“.

Reuniunea respectivă, desfăşurată pe mai multe paneluri în cursul acestei săptămâni, a avut ca scop o primă evaluare a noii situaţii survenite în lume după discursul convulsiv al noului preşedinte al SUA. Rezultatele primelor deliberări ale acestui grup de oameni, pe umerii cărora se află povara destinului naţional, ne-au parvenit sub forma unui draft pe care, în spiritul transparenţei, îl încredinţez redacţiei spre publicare.

Pentru România, „America First“

„În scopul încredinţării noilor conducători de la Washington că sentimentele curate de iubire şi recunoştinţă ale tuturor românilor faţă de Marele Licurici rămân nealterate, dar şi cu speranţa că nimic nu se va schimba nici din susţinerea binevoitoare şi generozitatea arătate patrioţilor români devotaţi Americii, un grup de iniţiativă al elitei proamericane din mai multe celule ale societăţii româneşti propune autorităţilor române adoptarea de urgenţă a unui Program naţional intitulat „America First“.

Gravitatea situaţiei geopolitice din zonă şi tentativele unor cercuri americane naive – influenţate de atacurile cibernetice ruseşti, desigur – de a acorda prioritate mai ales intereselor interne ale SUA, prin diminuarea atenţiei faţă de un aliat fidel şi docil cum este România, impun ca un astfel de program naţional să capete prioritate faţă de cel dedicat Centenarului Marii Unirii şi să aibă o magnitudine superioară acestuia, ca întindere şi intensitate.

Principiul de bază al programului „America First“ porneşte de la îndemnul adresat de preşedintele Trump fiecărei naţiuni de a-şi promova propriile interese.

Programul „America First“ urmează să fie răspunsul naţiunii libere şi suverane române la ceea ce spunea vinerea trecută preşedintele Trump: „Vom căuta prietenia şi bunăvoinţa naţiunilor lumii, dar vom face acest lucru cu înţelegerea că este dreptul tuturor naţiunilor să îşi pună interesele lor pe primul plan“. Astfel, pentru români, dreptul a-şi promova propriile interese, aşa cum ne îndeamnă preşedintele Trump, constă, de fapt, în promovarea intereselor partenerului strategic – întrucât este la mintea cocoşului că, dacă acestuia îi merge bine, şi nouă ne va merge bine.

Elaborarea programului naţional „America First“ este, totodată, un semnal al faptului că naţiunea noastră, liberă, suverană şi independentă, a înţeles exact semnificaţia a aceea ce preşedintele Trump proclama în acea zi fatidică – şi anume că este „un nou decret, care să fie auzit în fiecare oraş, în fiecare capitală străină şi în toate forurile puterii. Din această zi, o nouă viziune va guverna ţara noastră, din această zi, va fi numai America pe primul plan! America pe primul plan!“.

Faptul că acest mesaj s-a auzit şi în capitala noastră poate fi dovedit de un pachet de măsuri subsumate programului „America First“ şi care sunt menite:

* să ridice Parteneriatul strategic pe noi culmi de civilizaţie şi progres,

* să confirme loialitatea noastră de neclintit faţă de marele partener de peste ocean,

* să reafirme credinţa de nezdruncinat că pentru toţi românii soarele de la Apus răsare şi

* să asigure victoria deplină şi definitivă a anticorupţei la oraşe şi sate.

Pe baza acestor principii generale, grupul de iniţiativă propune autorităţilor române următoarele măsuri şi iniţiative mai importante:

1. Organizarea unei largi campanii de manifestare a adeziunii poporului român faţă de orientările reformatoare ale noii administraţii americane, în scopul de a arăta că susţinerea manifestată insistent de unii politologi şi deontologi, la emisiunile unuia şi aceluiaşi post de televiziune, faţă de candidatura lui Hillary Clinton n-a reprezentat voinţa reală a poporului, ci au reprezentat nişte acte deviaţioniste şi rătăciri ale celor în cauză, pe care aceştia deja le regretă profund, reabilitându-se prin noile lor declaraţii de admiraţie faţă de preşedintele ales.

2. Jurămintele viitorilor miniştri se vor depune, de acum încolo, la Palatul Parlamentului şi nu la Cotroceni – urmând modelul preşedintelui Trump, care a depus jurământul şi a semnat decretele de numire în funcţie a membrilor Cabinetului la Capitoliu, şi nu la Casa Albă. Preşedintele Iohannis are prilejul să experimenteze această concesie făcută Parlamentului României cu prilejul inevitabilei remanieri guvernamentale, care, desigur, trebuie să se producă de îndată după tragedia de la Bamboo, aşa cum s-a întâmplat şi după cazul Colectiv.

3. În scopul strângerii legăturilor ideologice cu noua Administraţie, al unei mai bune cunoaşteri reciproce şi promovării legăturilor de prietenie între cele două ţări şi popoare, se va constitui o organizaţie nonguvernamentală după modelul fostului ARLUS, care se poate numi Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu United States of America, cu acronimul ARLUSA.

Pentru un prim mandat, organele de conducere ale Asociaţiei pot fi, de pildă: preşedinte de onoare – Klaus Iohannis; trezorier – Mark Gitenstein; secretar general – Laura Codruţa Kovesi; preşedinte comisia de cenzori – Hans Klemm; şef departament Externe – Cristian Diaconescu; şef departament Securitate internă – Georgian Pop; şef Departament Propagandă – Rareş Bogdan.

4. În semn de înţelegere a înaltelor comandamente ale epocii şi a cerinţei fireşti de apărare prin noi înşine, formulată explicit de preşedintele Trump, autorităţile române vor aloca începând cu bugetul pe acest an nu 2, ci 4% din PIB pentru Apărare. Raţiunea acestei decizii este una evidentă: degeaba vom avea şcoli şi spitale, dacă vom fi cotropiţi de duşmanul de la Răsărit. Mai întâi să ne fortificăm graniţele şi forţa militară, timp de vreo 15-20 de ani, şi abia după aceea să alocăm bani pentru educaţie şi sănătate.

Pe de altă parte, printr-o asemenea decizie care va face ocolul lumii, România va câştiga mult la capitolul imagine şi, totodată, va da un exemplu celorlalte 22 de state membre NATO, care n-au alocat din PIB-ul lor nici măcar 2% pentru înarmare.

5. Dar întărirea siguranţei naţionale nu poate fi asigurată doar prin creşterea cheltuielilor pentru înarmare. Încă din antichitate se ştie că o cetate se apără cel mai bine din interior, nu numai dinafară. Exemplul Calului inventat de Ulysse, care a dus la cucerirea Troiei, a înrâurit decisiv strategiile militare din istorie. Având în vedere acest lucru, se impun alocări bugetare suplimentare pentru întărirea capacităţii de apărare a ceea ce, cu multă înţelepciune, preşedintele Iohannis a numit „siguranţa naţională extinsă“. De pildă, într-o primă etapă, se pot avea în vedere dublarea cifrelor de şcolarizare la SRI şi triplarea numărului procurorilor, instituţiile respective fiind pavăză că idealurile noastre transatlantice se vor împlini fără crâcnire.

6. Investiţia în siguranţă este investiţia cea mai sigură – aceasta poate fi deviza marilor proiecte naţionale pentru următoarele decenii. Legenda că ar trebui investiţii în infrastructură este manipulatoare. Nici infrastructura Americii nu e tocmai bună. „Am cheltuit mii de miliarde şi mii de miliarde de dolari în străinătate, în timp ce infrastructura Americii a căzut în ruină“, spunea, vinerea trecută, preşedintele Trump. Şi-atunci, ce vrem noi? Să avem infrastructură mai bună decât a Americii?!... Ar fi o glumă. În schimb, putem urma mult mai uşor exemplul Americii având acelaşi număr de servicii secrete ca marele partener strategic şi un număr comparabil de agenţi secreţi – capitol la care am depăşit deja Germania.

7. Procuratura României va întreprinde măsuri de popularizare în rândul Administraţiei de la Washington a tradiţiei şi metodelor investigative novatoare româneşti, graţie cărora foştii preşedinţi şi prim-miniştri ai României sunt cercetaţi penal (Ion Iliescu, Petre Roman) sau chiar condamnaţi (Adrian Năstase). Un transfer de experienţă în domeniul penal este un gest de bunăvoinţă din partea unei instituţii etalon a lumii – DNA – în întâmpinarea noii orientări spre bunăstare internă a Americii. Spunem acest lucru întrucât există suspiciuni rezonabile că Barack Obama ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în funcţie şi neglijenţă în serviciu care, în cele două mandate ale sale, au condus la o creştere a datoriei a statului american de aproape 9.335 de miliarde de dolari – de la 10.626 de miliarde de dolari în momentul în care Obama a fost învestit în funcţie, pe 20 ianuarie 2009, la peste 19.961 de miliarde de dolari, în data de 18 ianuarie 2017. Această imensă creştere a deficitului reprezintă, în mod evident, un atentat la siguranţa naţională extinsă a SUA, care trebuie cercetat penal de un tribunal internaţional – întrucât de siguranţa Americii depinde siguranţa lumii.

8. Asistenţa în materie investigativă a procurorilor români ar trebui să aibă în vedere suspiciunea rezonabilă a unor acţiuni intenţionate din partea fostei Administraţii Obama, de a lăsa succesorilor la Casa Albă o datorie federală foarte mare, care să le împiedice îndeplinirea propriilor programe de guvernare.

În acelaşi timp, necesitatea abrogării a peste 200 de legi şi reglementări adoptate de Administraţia Obama – pe care noul preşedinte deja a anunţat-o – pune problema deschiderii unor cercetări penale in rem referitoare la costurile şi impactul produse în vistieria americană de adoptarea unui volum atât de mare de legi timp de 8 ani şi care, acum, se cer abrogate. Irosirea de timp şi pierderea de timp generate de adoptarea unei legislaţii inutile reprezintă o speţă care trebuie semnalată justiţiei americane, prin transfer de jurisprudenţă din partea procurorilor de elită ai României.

9. Atragem atenţia autorităţilor române că nu este obligatoriu să urmeze tale quale exemplul noii Administraţii americane – în privinţa conflictului de interese, de pildă. Faptul că preşedintele Trump îşi angajează în Cabinet fiul şi ginerele nu trebuie să inspire, cumva, autorităţile române să dezincrimineze această infracţiune din Codul penal dâmboviţean, aşa cum intenţionează, în mod samavolnic, să procedeze actualul Guvern pesedist.

Menţinerea conflictului de interese este un semn al suveranităţii naţionale, al dreptului inalienabil al României de a legifera. A spus-o, vineri, însuşi preşedintele Trump: „Nu căutăm să impunem stilul nostru de viaţă nimănui, dar îl vom lăsa să strălucească drept exemplu, noi vom străluci pentru ca toată lumea să ne urmeze“. Putem să luăm lumină strălucitoare de la Washington în alte privinţe, nu şi în cel discutat mai sus ori al legii lobby-ului, de pildă ş.a.m.d.

10. Instalarea Administraţiei Trump şi mesajele transmise la învestire de noul preşedinte american îndeamnă şi la asumarea unor iniţiative în planul imaginii şi al simbolisticii politice. De pildă, pe frontispiciul DNA şi pe toate antetele şi documentele emise de această instituţie va fi trecută, ca logo, o frază celebră rostită de Abraham Lincoln: „Cu răutate faţă de nimeni, cu bunătate faţă de toţi“.

11. România nu poate rămâne nerecunoscătoare personalităţilor americane care au avut un rol decisiv în apărarea statului de drept în momente critice ale democraţiei, cum a fost referendumul din 2012, când ţara era cât p-aci să scape de Traian Băsescu. În semn de recunoştinţă pentru unele personalităţi ale fostei administraţii democrate – şi în perspectiva că, nu-i aşa, roata se poate învârti peste 4 ani – propunem câteva măsuri necostisitoare, dar cu valoare simbolistică deosebită.

Astfel, Academia Naţională de Informaţii ar urma s-o aleagă drept preşedinte de onoare pe Victoria Nuland, iar soţul acesteia, Robert Kaplan, urmează să fie desemnat ambasador itinerant al României în capitalele lumii. După cum şi Phill Gordon poate fi invitat să accepte funcţia de director onorific al Institutului Diplomatic Român, astfel ca tinerii diplomaţi români să deprindă tehnicile cele mai rafinate de negociere.

12. Este de neconceput ca nivelul de educaţie civică din România să crească de la sine. După poziţionarea sa din ultima perioadă, este de aşteptat ca eforturile investiţionale ale dlui George Soros să crească, astfel ca ong-urile şi tinerii frumoşi şi liberi ai societăţii deschise, educaţi la CEU Budapesta, să capete un nou avânt financiar. Ei au nevoie de acest oxigen, spre a-şi putea îndeplini în bune condiţii misia de luminători ai „poporului de idioţi ce votează mafioţi“, aşa cum scandau ei, deunăzi, la mitingurile de protest împotriva graţierii.

Pe de altă parte, în spiritul multitudinii de opinii, nu ne putem baza doar pe eforturile dlui Soros, chiar dacă reducerea implicării sale în Rusia şi Ungaria poate favoriza bugetul orientat spre România. Este nevoie de surse complementare şi suplimentare – de idei, seminarii, proiecte, simpozioane etc. Or, acestea presupun prezenţa periodică în ţară a unor personalităţi din SUA, care să inspire şi să coordoneze astfel de acţiuni nu prin mail ori facebook, ci aici, la faţa locului. În acest punct, birocraţia noastră anchilozată reprezintă un obstacol real.

Pe de o parte, conform unor hgr-uri criptocomuniste, instituţiile statului nu pot aloca fonduri pentru decontarea unor deplasări de acest gen.

Pe de altă parte, suportarea din fonduri private sau sponsorizări a acestui gen de deplasări (cum a fost cazul cu Tony Blair, dar nu şi cu Nicolae Popa) este infracţiune – de spălare de bani, corupţie, foloase necuvenite (cum ar fi, de pildă, o banală poză cu respectiva personalitate).

În aceste condiţii, propunerea noastră este ca invitarea oricăror personalităţi politice din Statele Unite să se facă exclusiv pe cheltuiala statului român – indiferent de împrejurare, scop şi obiective. Pentru a elimina eventualele confuzii, Guvernul va adopta o OUG care să reglementeze acest pas, mai mult decât simbolic pe calea consolidării Parteneriatului strategic.

13. În urma faptului că preşedintele Trump a spus despre China că este „manipulatoare de curs“, coroborat cu episodul de la Davos, unde preşedintele acestei ţări, aflat în premieră la Forumul Economic Mondial, a fost ovaţionat în picioare de cei peste 3.000 de participanţi, România va reanaliza cu seriozitate retragerea sa din acest Forum (unde nici n-a fost prezentă, de altfel) şi va aborda cu prudenţă relaţiile sale financiar-valutare cu Beijingul.

14. Intrarea în mandat a noului preşedinte nu poate fi umbrită de acele imagini ale confruntării dintre poliţie şi protestatari, din chiar ziua învestirii dlui Trump, aşa cum astfel de scene mai dăinuie, încă, în istoria recentă a României. Or, America trebuie să rămână un model de vitrină, iar pete precum cele apărute la ceremonia de învestire trebuie eliminate. De aceea, considerăm că experienţa procurorului general-adjunct al României, Bogdan Licu, în anchetarea mineriadei din 1990 poate fi de folos în apărarea democratică a dreptului minorităţii de a sparge geamurile majorităţii. Prezenţa acestuia la Washington, într-o celulă de sprijin pentru anchetarea obiectivă a poliţiştilor care şi-au permis să reprime cu duritate protestele din timpul ceremoniei de învestire a noului preşedinte, ar fi mai mult decât binevenită, reprezentând, totodată, un element de concretizare a faimosului Parteneriat strategic.

15. Pentru monitorizarea nepărtinitoare a acestui amplu Program Naţional „America First“ se va constitui o reţea de ONG-uri ale societăţii deschise la minte şi la suflet, denumite „Orfanii Licuriciului“ şi cu filiale în fiecare judeţ. Ca membri fondatori ai Asociaţiei ar urma să fie invitaţi să participe personalităţi strălucite ale intelectualităţii mediatice şi politice româneşti, precum Tapalagă, Dogioiu, Rareş Bogdan, Căutiş, Georgian Pop – şi alţii asemenea, singura condiţie necesară pentru înscrierea în reţea fiind îndeplinirea criteriilor de integritate stabilite şi verificate de Comitetul Central al Eticii şi Echităţii Capitaliste, condus de secretarul general Monica Macovei.

Orice propunere de îmbunătăţire şi extindere a acestui program este binevenită“.

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

15 decembrie 2017

AZI Piaţa ştirilor de azi

LA MUNTE NINGE. Meteorologii au emis un cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabil de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, ora 14.00, fiind anunţate precipitaţii în vest, nord-vest şi centrul ţării. [ Citeste mai departe ]

15 decembrie 2017

AZI Prin Lume

CRIZA POLITICĂ DIN GERMANIA. Liderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Martin Schulz, a recomandat, astăzi, începerea discuţiilor exploratorii cu blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) al cancelarului Angela Merkel cu privire la formarea unei coaliţii guvernamentale la Berlin, transmite Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 decembrie 2017

AZI Stat de drept

MARTOR ÎNTR-UN DOSAR DE LUARE ŞI DARE DE MITĂ. Fostul finanţator al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, s-a prezentat astăzi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar despre care spune că este „nou”. [ Citeste mai departe ]

15 decembrie 2017

AZI În cultură

DUMINICĂ, ORA 11, INTRARE LIBERĂ. Orchestra de Cameră Radio şi Corul de Copii Radio aduc magia colindelor la Sala Radio, într-un concert de Crăciun pentru copii, programat duminică, 17 decembrie, de la ora 11.00, cu intrare liberă. [ Citeste mai departe ]

15 decembrie 2017

AZI Prin ţară

MARI ŞI GRELE. Peste o sută de parazăpezi montate de sucursala Buzău a Societăţii Drumuri Naţionale pe marginea DN 2, la limita cu judeţul Ialomiţa, în zona Urziceni, au fost furate de persoane deocamdată necunoscute, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Accident în Bucureşti: o maşină a poliţiei a ajuns peste un taxi

Accident în Bucureşti: o maşină a poliţiei a ajuns peste un taxi

Un autotursim al Poliţiei Capitalei a fost implicat, astăzi, într-un accident rutier pe strada... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Străinii au făcut cu 17,7% mai multe investiţii directe

Străinii au făcut cu 17,7% mai multe investiţii directe

Investiţiile străine directe au crescut cu 17,69%, în primele zece luni din 2017, comparativ cu... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Dragoste cu năbădăi

Dragoste cu năbădăi

O avocată din Baroul Iaşi a cerut judecătorilor emiterea unui ordin de protecţie împotriva unui... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Regele a murit, trăiască Regina!

Regele a murit, trăiască Regina!

Regele a murit, trăiască Regina! - pot spune românii, precum francezii în vremurile în care nu-şi... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Rebeliunea - Robyn Young

Regele Scoţiei a murit. Nobilii se luptă pentru putere, fără să ştie că Edward al Angliei are planurile lui. Inspirat de o străveche profeţie, visează de ani întregi la o cucerire nemiloasă, care va schimba soarta englezilor pentru totdeauna.

[ Vezi toate ]

Magazin

127 de miliarde de tone de ploi

127 de miliarde de tone de ploi

O echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite a calculat câtă apă a curs din cer asupra... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promiţătoare,... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress