Soluţia DNA 2

Radicalizarea disputei pe tema graţierii, survenită după descinderea lui Klaus Iohannis în şedinţa de Guvern şi împinsă până la anunţarea unui referendum aiuritor pe o temă de neînţeles a adus în prim-planul atenţiei marota unei noi demagogii: anti-graţierea. După anti-corupţie, avem acum şi anti-graţierea, noul obiectiv al Sistemului.

Dar, după discuţia de marţi seara a lui Iohannis la CEDO, se pare că s-a cam schimbat calimera. Însăşi Înălţimea sa a concedat că „graţierea este parte a soluţiei“, cerută ca atare de CEDO. A intrat acolo cu ideile lui şi a ieşit cu verdictul de la CEDO. Măcar să-şi fi luat notiţe. Dar tot i-a rămas o scamă pe creier, sasul nu se lasă: a inventat graţierea pentru cei care nici nu sunt condamnaţi! Cică să se dea graţiere, „dar nu pentru cei care o aşteaptă în Parlament“! Întreaga ură şi oftică pentru pierderea alegerilor a răbufnit în numai aceste câteva cuvinte.

Marota graţierii a reprezentat, până la întâlnirea lui Iohannis de la CEDO, o imensă diversiune, care avea dublu scop: pe de o parte, resuscitarea unui personaj politic, speriat, derutat, răzbunător, mediocru şi care şi-a pierdut busola rosturilor sale în funcţia de preşedinte – dacă le va fi avut vreodată. Pe de altă parte, este o încercare disperată a Sistemului neosecurist şi a camarilei preşedintelui de blocare ori deturnare a activităţii guvernamentale de la îndeplinirea programului de guvernare – program a cărui realizare ar consacra, definitv şi ireversibil, eşecul politic şi moral al lui Iohannis în viaţa politică românească. De aceea, lupta e pe viaţă şi pe moarte.

În disperare de cauză, Iohannis a aruncat străzii manipulate guma de mestecat a anti-graţierii, marfă proaspătă, bună de prostit mulţimea.

Cel care a atras atenţia asupra acestui nou concept – anti-graţierea – este Octavian Andronic, într-un recent comentariu publicat pe AmosNews. Anti-graţierea, spune cunoscutul jurnalist, a devenit „o problemă mai importantă decât resursele bugetare, decât dezvăluirile lui Ghiţă referitoare la binom şi trinom şi chiar decât lupta cu corupţia“.

Premeditarea acestei diversiuni rezultă şi din faptul că demonstraţiile erau deja pregătite, „cu slogane şi afişe cu tot, dar şi cu un mecanism rapid de de mobilizare care a uimit-o până şi pe experta în materie, doamna Mungiu Pippidi“, observă directorul AmosNews.

Întrebarea cardinală pe care o pune Octavian Andronic este „cum se explică acest interes subit faţă de o problemă care, totuşi, este departe de a avea o influenţă notabilă asupra cursului existenţei noastre, aşa cum o au multe alte lucruri nerezolvate?“. Ando dă un răspuns ironic, parafrazând cu amărăciune un principiu de drept, dar care, în statul nostru neosecurist, este întors pe dos şi sună astfel: „Decât să scape un vinovat, mai bine să rămână la bulău o sută de nevinovaţi“.

Vehemenţa cu care procurorii se opun graţierii este una politică, întrucât, fiind parte din Sistem, apără interesele acestuia, nu ale legii. Sistemul securist, prin intermediul agitatorilor din stradă şi al propagandei năimite, asmute opinia publică pe motive emoţionale, ignorând absolut orice argument raţional ale graţierii. Sistemul dă muniţie protestatarilor arătând cu degetul spre anumite cazuri individuale, de politicieni demonizaţi, despre care manipulează că ar urma să fie graţiaţi. După care, pe de altă parte, tot ei închid cercul, trâmbiţând cu ajutorul propagandei că graţierea, în general, nu e dorită de „stradă“, de „societatea civilă“ ş.a.m.d.

După logica puterii oculte care conduce statul, „o graţiere nu este niciodată oportună din cauză că, printre beneficiarii săi, s-ar putea strecura şi persoane care nu ar merita o astfel de clemenţă“, constată Andronic. Este ceea a recunoscut, cu ochii roşii de furie, însuşi Iohannis, marţi seara, la Strasbourg. „Eu nu exclud graţierea, dar ea nu poate fi făcută pentru politicieni’’, spunea Iohannis, printre dinţi, la Strasbourg.

Aici este punctul nevralgic al întregii confruntări – să nu cumva să beneficieze de graţiere vreunul dintre duşmanii săi politici, cum ar fi Liviu Dragnea. Nu cumva ca vreunul dintre duşmanii de moarte ai Sistemului – Dan Voiculescu, de pildă – să treacă prin sita vreunei graţieri, chiar dacă ar îndeplini condiţiile legale.

Cine stabileşte, însă, criteriile după care, dintre toţi cei care îndeplinesc condiţiile legale, doar unii merită să fie graţiaţi şi alţii nu?

Rezolvarea dilemei o oferă tot Octavian Andronic, care propune înfiinţarea unui „organism de reglementare, pe care l-am putea numi Direcţia Naţională Antigraţiere – pe scurt DNA 2“, menit să decidă cine anume poate beneficia şi cine nu de o graţiere legală. DNA 2 va fi responsabul cu aplicarea unui soi de „criterii de integritate“ pentru cei care, deşi ar beneficia de condiţiile legale, totuşi, n-ar merita să fie graţiaţi. E cumva simetric cu situaţia celor care pot fi, în principiu, miniştri sau secretari de stat, dar numai cei care îndeplinesc „criteriile de integritate“ stabilite de SRI pot să acceadă în respectivele funcţii.

Mecanismul acestei selecţii individuale în interiorul selecţiei operate de lege este imaginat şi descris destul de convingător de Octavian Andronic. Ideea sa este excelentă, întrucât înfiinţarea acestui DNA 2 ar rezolva toate problemele. Pe de o parte, s-ar adopta ordonanţa graţierii, puşcăriile s-ar mai decomprima şi am scăpa de amenzile de la CEDO. Pe de altă parte, filtrul DNA 2 ar împiedica să beneficeze de această clemenţă pe cei care „ nu ar avea dreptul moral şi cetăţenesc“ să fie graţiaţi.

Sunt şi alte beneficii pe care înfiinţarea acestui organism le-ar atrage şi pe care Ando le identifică în textul său: DNA 2 ar putea organiza sondaje, şi chiar referendumuri, privitoare la eliberările înainte de termen; ar putea suplimenta progresiv pedepsele până când opinia civică se va înduioşa şi va fi dispusă să le ierte păcatele (corectând astfel şi eventualele erori de apreciere în minus ale instanţelor de judecată); ar arăta progresele pe care România le face în cadrul MCV, prin atragerea spiritului civic în actul de justiţie populară etc.

„Ce ar mai rămâne de reglementat ar fi doar stabilirea unor locuri şi al unui calendar după care susţinătorii anti-graţierii ar putea manifesta liberi, nederanjaţi de jandarmi, oridecâteori vor considera de cuviinţă“, mai scrie, cu deplină îndreptăţire, Octavian Andronic.