Editoriale AZI

Talpa gâştii de la Cotroceni

03 iulie 2017  12:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
Talpa gâştii de la Cotroceni

Discursul dlui Iohannis la învestirea guvernului Tudose a fost unul de politician ofticat că a trebuit să mai înghită o dată broasca râioasă, cum se pronunţa cândva un antemergător liberal de acelaşi calibru politic cu actualul preşedinte.

Situat la limita dintre jignirea impardonabilă, în masă,  a unor partide  şi propaganda politică de doi bani, inspirată de lingătorii de clanţe de pe la ambasade, discursul dlui Iohannis n-a făcut decât să ne arate o dată în plus micimea staturii sale politice. 

Preşedintele are idei puţine şi fixe: prima este 2% din PIB (cum numai vreo 5 state din NATO acceptă), bani care trebuie alocaţi pentru cumpărarea de arme de la americani.

A doua este un deficit  bugetar sub 3% (cât cerea odată Merkel şi nu mai respectă nimeni din UE).

Şi, a treia, ceva mai nouă, este Ordonanţa 13, de care dl. Iohannis se agaţă ca orbul de baston pentru a face pe zmeul statului… de drept. Cam la atât se rezumă gândirea politică a personajului rătăcit prin Palatul Cotroceni.

Dacă deficitul bugetar mic, în paralel cu înarmarea  puternică a ţării, rămân singurele „linii  de forţă”  ale unei gândiri politice modeste  - de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere -  incriminarea Ordonanţei 13 arată şi o încăpăţânare de-a dreptul maladivă. Faptul că dl Iohannis o ţine langa cu „ordonanţa 13” chiar şi a treia zi după Scripturi poate avea câteva explicaţii. Fie habarnistul de la Cotroceni n-a aflat despre Decizia CCR, ceea ce este grav, fie, pur şi simplu, nu vrea să recunoască autoritatea acestei instituţii, ceea ce este şi mai grav. Ar mai fi şi-a treia explicaţie – şi anume ca dl. Iohannis să creadă că toţi românii sunt proşti, că nu ştiu despre ce e vorba în Ordonanţa 13 şi că haştagii din piaţă ar fi idolii poporului şi elita neamului… Dacă ar mai crede şi aşa ceva, preşedintele ar fi chiar de râsul curcilor!

În mod normal, după ce Curtea Constituţională a repetat obligaţia stabilirii unui prag pentru abuzul în serviciu, confirmând corectitudinea OG 13, preşedintele trebuia să întărească această decizie în toate ieşirile sale publice, că d-aia îi scrie în fişa postului că este garantul Constituţiei. Trebuia să pună lucrurile la locul lor, să dezavueze protestul ilegal din piaţă şi să dea lumină ignoranţilor haştagişti, reabilitând Ordonanţa 13. De-abia atunci, după o astfel de reacţie, căpăta dl. Iohannis legitimitatea să vorbească despre statul de drept. Până atunci, mai uşor cu democraţia pe scări în discursurile sale publice…

Din păcate, România nu are un preşedinte care să înţeleagă ierarhia valorilor democratice, în care demnitatea cetăţeanului şi libertatea acestuia sunt mai presus de orice. Pentru domnia sa nu libertatea, ci „siguranţa naţională” – pretextul abstract al militarismului ce conduce ţara – este religia supremă. Dovedind  nu  doar  micime de caracter, ci şi îngustime politică, dl. Iohannis preferă mai degrabă să-şi apere iresponsabila sa ieşire nocturnă în Piaţă, cu pufoaică roşie peste vesta anti-glonţ, decât să apere Constituţia.

Mai mult decât atât, defilează şi pe la Casa Albă, şi pe la Berlin cu atitudinea sa protestatară împotriva Ordonanţei 13, adică împotriva unei reglementări despre care Curtea Constituţională a decis că este obligatoriu să fie adoptată. Dar într-un stat de drept, nu într-unul condus de monstruoasa coaliţie dintre procurori şi securişti.

Acesta e nivelul de talpa gâştii al gândirii politice – şi chiar „patriotismului” - de care e capabil un paraşutist aterizat într-un post de la care înţelege doar luxul şi privilegiile.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI În cultură

ÎNCEPE „LUNA CULTURALĂ COREEANĂ”. Grupul UANGEL Voice şi Ensemble Cosmopolitan vor concerta, astăzi, de la ora 18.30, la Teatrul Naţional din Bucureşti în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada Republicii Coreea la Bucureşti. Intrarea este liberă. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Secretele Bucureştilor. Poveşti de iubire şi drame amoroase dintr-un trecut pasional – Dan-Silviu Boerescu

Româncele au dat istoriei femei fatale, care au stârnit nu puţine pasiuni mistuitoare iar bărbaţi celebri au murit din dragoste pentru ele.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress