Editoriale AZI

AZI 29

12 aprilie 2019  09:30| Editoriale | Octavian Ştireanu
AZI  29

Se împlinesc 29 de ani de la apariţia primului nr. al ziarului AZI. Mulţumesc tuturor celor care, atunci, s-au alăturat unui proiect inedit, novator şi, pe alocuri, chiar temerar.

Era gestul prin care readuceam în spaţiul publicistic post-decembrist un titlu ce mai apăruse în presa românească interbelică, sub forma unei reviste cu profil predominant cultural,  fondată şi condusă de Zaharia Stancu. În primele luni ale anului 1990, am considerat că merita şters colbul de pe titulatura AZI, astfel încât acest nume de gazetă, prestigios la vremea lui,  să fie readus la lumina tiparului, în noile condiţii de după Revoluţie şi adaptat la cerinţele explozive ale publicului din acea perioadă.

Cu timpul, redacţia de la AZI a devenit o şcoală de presă sui generis, mulţi dintre cei care sunt acum nume consacrate în jurnalistică – dar şi în politică, diplomaţie etc - făcându-şi debutul în paginile acestui cotidian. N-am să le pomenesc numele pentru că ar fi prea mulţi şi risc omisiuni nedorite. Celor pentru care acea perioadă a însemnat ceva în evoluţia lor profesională şi socială le doresc pe mai departe mult succes, oriunde s-ar afla. În orice caz,  una dintre satisfacţiile pe care nu mi le pot reprima este aceea că, mai la fiecare reîntâlnire întâmplătoare cu mulţi dintre ei, perioada în care am lucrat împreună este evocată, spre cinstea lor, cu bucurie, satisfacţie şi, pe alocuri,  chiar cu un soi de recunoştinţă.

Un excurs prin povestea ziarului AZI am realizat cu ani în urmă, sub forma a 3 volume care se numesc chiar aşa, „Istoria unui titlu”. Este o sinteză de bibliotecă a jurnalismului practicat la acest ziar în cele două perioade majore ale existenţei sale, 1932-1940, sub direcţiunea scriitorului Zaharia Stancu şi, apoi, între 1990-2002, de noua echipă.

Cele 3 volume de antologie publicistică – intitulate „Iubind visul”, „Izbânda frunţii” şi „Prezentul de mâine” – pot fi găsite la sediul redacţiei, reprezentând fresca unor epoci dintre cele mai agitate din istoria contemporană a ţării, aşa cum au fost percepute de gazetari talentaţi ai perioadelor respective.

Am dorit să omagiez această aniversare dragă majorităţii AZI-ştilor şi cititorilor noştri pentru că, vorba fondatorilor, am iubit prea mult visul unei gazetării libere şi am tras prea din greu pentru izbânda frunţii în lupta cu prostia şi ignoranţa, ca să rămânem indiferenţi la această dată de referinţă din biografia profesională a multor oameni de valoare. Nu putem  lăsa, nedemn şi nemeritat, ca uitarea să se aşeze cu totul peste ceea ce a reprezentat o perioadă de referinţă a vieţilor noastre.

AZI-ul continuă să existe, în ediţie electronică, aşa cum mai este posibil în noile condiţii ale vremurilor pe care le trăim. Și va continua să existe atâta vreme cât în această ţară este nevoie de atitudine. Nu putem rămâne indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Grobianismul, impostura, analfabetismul democratic, violenţa politică şi comportamentele fascistoide au ajuns la cote alarmante, sub privirea somnolentă a căpeteniilor statului. Vremurile de acum seamănă uluitor de cele ale anilor în care Zaharia Stancu scotea revista AZI.

Preluând mesajul fondatorilor, vom continua să luptăm pentru triumful verbului asupra adjectivului. Practicile securiste ale scormonirii prin vieţile de familie şi cadrismul de tip bolşevic instaurat în viaţa publică nu ne intimidează. Ameninţările ne întăresc, amestecarea copiilor în ciorba mizerabilă a rinocerilor de tip nou care grohăie pe la ferestre ne îndârjeşte. Să nu conteze nimeni, niciodată,  pe laşitatea noastră.

La mulţi ani, AZI!

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

OBIECTIVUL MAJOR VA FI REALIZAT. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că Guvernul va anula azi parteneriatele public-private pentru autostrada Comarnic - Braşov şi pentru tronsonul Târgu Mureş - Iaşi al autostrăzii Unirii. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Prin Lume

„ACUZAŢII RIDICOLE” DE CORUPŢIE. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat azi că şi-a retras cererea de imunitate din parlament, cu o oră înainte de începerea unei sesiuni parlamentare în legătură cu această cerere. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Stat de drept

ACORDUL LUI DOBRICĂ NU A FOST RECUNOSCUT. Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 3 februarie, pronunţarea unei sentinţe în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI În cultură

Da, fu Paganini. La nivel înalt. Chiar foarte înalt. Fincă Răzvan Stoica i-a cântat acestuia, la Ploiești, un concert la superlativ. Antologic, memorabil, impecabil, admirabil. Avui ferice imbold când am decis să merg la filarmonica urbei. Spre a-l revedea, reauzi pe acest tânăr violonist care-aduce fală României pe mapamond. Are rară măiestrie pe strune. Virtuozitate aparte. Dăruire profundă miilor de note, cel puțin în cazu` de față. Strânse-n minte impresionant. Și oferite cu entuziasm și pricepere fără limite. Întru satisfacția enormă de la sfârșit și ropotele de aplauze clar meritate pentru prestația sa... [ Citeste mai departe ]

28 ianuarie 2020

AZI Prin ţară

ESTE POSIBILĂ APARIŢIA SCURGERII DE NĂBOI. Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi, până pe 3 februarie, în scădere uşoară, până la valoarea de 2.600 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor ianuarie (4.950 mc/s) şi februarie (5.300 mc/s). [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

77 de permise reţinute în 3 zile

77 de permise reţinute în 3 zile

577 DE ABATERI CONTRAVENŢIONALE. Poliţiştii au depistat, în minivacanţa prilejuită de Mica Unire,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Anul 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

Anul 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat marţi, România a încheiat anul trecut cu un deficit... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

PUNCTUL PE Y: Victoria comună PNL/PSD împotriva odioaselor „pensii speciale”

Știți de ce nu sunt bani ca să se dubleze alocațiile pentru copii? PNL și PSD au pus mână de la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Confirmarea recordului a venit după 3 luni

Confirmarea recordului a venit după 3 luni

Oradea a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecţie de fitness pe ghete rebound,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Gripa ţine elevii acasă

Gripa ţine elevii acasă

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB) a anunţat că de azi la diferite unităţi de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress