Editoriale AZI

#Fără acoperiți

25 august 2019  22:00| Editoriale | Octavian Ştireanu
#Fără acoperiți

Se lungește lista candidaților la președinție. Caruselul se învârte într-o veselie. În el s-au urcat recent Pleașcă-Palelologu și – contrazicându-se pe el însuși de acum două săptămâni - Mircea Diaconu.

Singura consecință a acestei abundențe de candidaturi va fi creșterea agitației în fața computerelor STS, care trebuie să împartă voturile cât mai „armonios”, și atâta tot. Cine vrea să afle din vreme câștigătorul, n-are decât să se uite la sondajul ce va fi publicat cam peste o lună de IMAS-ul condus de Alin Teodorescu; prietenii știu de ce.

Atâta vreme când PSD n-a prevăzut în Codul electoral, adoptat recent, scoaterea votului democratic de sub cizma unei instituții militare n-are rost să ne mai facem vreo iluzie că rezultatul votării va fi cel corect. Va fi cel dorit, nu cel corect. Pe vremea comunismului se spunea că nu contează cine votează, ci cine numără. Acum, mijloacele sunt mai rafinate: nu mai contează nici cine numără, ci numai cine comunică rezultatul. Adică serverele STS. Suntem singura țară din lumea democratică în care rezultatul votului este dat la ordin de un soft ermetic, nesupus controlului public. În condițiile astea, cel care ronțăie pe unde apucă despre cum apără el „statul de drept” ar trebui să știe că ridicolul îl acoperă până peste urechi.

În aceste zile în care Caracalul și candidaturile care mai de care ocupă agenda publică, s-a petrecut, totuși, un eveniment cu adevărat semnificativ pentru Româia profundă: avocații dau semnalul că vor să scape de acoperiții din propria breaslă! Este un gest fără precedent în comunitățile profesionale din România.

Inițiativa aparține unuia dintre cei mai cunoscuti avocați ieșeni, Marius Sebastian Striblea, vicepresedinte al UNBR, fost decan al baroului Iași, care, în preajma ședinței Comisiei Permanente a UNBR - organul de conducere al breslei avocaților - a semnat o declarație pe proprie răspundere prin care anunța că nu a fost și nu este ofițer sau colaborator sub acoperire. El îi îndeamnă pe avocați să dea declaraţii similare, prin care să spună clar dacă lucrează sau au lucrat și pentru serviciile secrete. „Atât clienții, cât și colegii au dreptul să știe care sunt avocații care furnizează informații către structurile paralele ale statului român. Ar trebui ca orice client, când își caută un avocat, să verifice dacă acesta a semnat și declarația de necolaborare cu SRI”, spune cunoscutul avocat.

Mesajul lui Marius Striblea vine în contextul în care avocatul bucureștean Corneliu Liviu Popescu a trimis și el o scrisoare deschisă conducerii UNBR prin care solicita modificarea statutului profesiei, în sensul introducerii exprese a interdicției avocaților de a fi în același timp și colaboratori acoperiți ai serviciilor de informații.

Comisia Permanentă a UNBR a trebuit să pună pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 23 august, propunerea ca o astfel de declarație pe proprie răspundere să fie dată anual de toții avocații.

Cu un vot foarte strâns, propunerea a fost, totuși, aprobată in extremis, sub forma unei recomandări: „Se recomandă tuturor avocaților ca o astfel de declarație să fie depusă la barourile la care avocații sunt înscriși, iar ȋn cazul celor care fac parte din organele centrale de conducere ale profesiei la U.N.B.R.”, se arată în comunicatul UNBR.

Problema avocaților infiltrați a devenit acută odată cu devoalarea „câmpului tactic” pe care noua securitate, sub conducerea detestabilă a lui George Maior, l-a întins peste toată jusiția românească. Adoptarea unor astfel de declarații – deocamdată benevolă - este un prim pas spre eliberarea avocățimii de sub cizma noii securități. Dar drumul e lung și anevoios, votul strâns cu care a fost adoptată recomandarea respectivă fiind o dovadă în acest sens.

În orice caz, avocații au spart gheața. Ce organizație profesională le urmează exemplul? În ceea ce mă privește, în calitate de membru și fost președinte executiv al UZPR, propun public conducerii acestei organizații profesionale a ziariștilor să adopte o inițiativă similară.

Și pentru a lega acest subiect de cel al candidaturilor la președinție, ar fi de văzut care candidat se va încumeta să aibă drept slogan #fără acoperiți în administrația publică? Sau #fără securiști în instituțiile civile?

Condiția principală a revenirii țării la o viață normală este deparatizarea societății românești de căpușele toxice ale noii securității, care, începând cu mandatul neobolșevic al lui George Maior în fruntea SRI, au fost înfipte adânc și peste tot în corpul social al României.

Cătușele kovesiste și căpușele securiste au devenit blazonul României sub turnătorul Băsescu-Petrov și meditatorul „pe case” – Werner. Ce va urma?

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

19 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

546 DE STRĂINI MUNCEAU FĂRĂ FORME LEGALE. Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a avizat favorabil, anul trecut, 11.241 de cereri de viză şi a gestionat 43.844 de cereri de prelungire a dreptului de şedere temporară, precum şi 1.375 pentru şederea pe termen lung a străinilor din state terţe. [ Citeste mai departe ]

19 februarie 2020

AZI Prin Lume

POZIȚIA UNANIMĂ FAȚĂ DE PROIECT. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a afirmat că legislativul european respinge în continuare proiectul de buget al Uniunii Europene avansat de președintele Consiliului European, Charles Michel. [ Citeste mai departe ]

18 februarie 2020

AZI Stat de drept

SURSĂ PERSONALĂ DE VENITURI ILICITE. În motivarea deciziei prin care a decis plasarea medicului Mircea Beuran în arest la domiciliu, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti precizează că, prin acţiunile sale a transformat o instituţie publică de prestigiu în propria „piaţă de desfacere”. [ Citeste mai departe ]

19 februarie 2020

AZI În cultură

INSTITUŢIA REALIZEAZĂ UN SERVICIU CULTURAL UNIC. Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) a primit de la Ministerul Culturii o suplimentare a bugetului cu suma de 200.000 lei. [ Citeste mai departe ]

19 februarie 2020

AZI Prin ţară

S-AU ÎNREGISTRAT DOAR PAGUBE MATERIALE. Un incendiu a izbucnit aseară la faţada Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Baia Mare, 40 de persoane, aflate la parterul clădirii, autoevacuându-se, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Dependenţii de jocuri de noroc pot recurge la gesturi extreme

Dependenţii de jocuri de noroc pot recurge la gesturi extreme

Aproape 1.200 de practicanţi de jocuri de noroc şi pariuri sportive au fost consiliaţi psihologic... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Noi maxime pentru gramul de aur și pentru dolarul american

Noi maxime pentru gramul de aur și pentru dolarul american

Din data de 13 februarie 2020, prețul gramului de aur a înregistrat maxim după maxim, ajungând... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

„Vulpiţa” a dat iama în amenzi

„Vulpiţa” a dat iama în amenzi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis amendarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Încă un român purtător de coronavirus pe „Diamond Princess”

Încă un român purtător de coronavirus pe „Diamond Princess”

Un al doilea cetăţean român de la bordul vasului de croazieră „Diamond Princess” a fost depistat... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress