Efemeride AZI

Băsescu, reevaluat

17 iunie 2013  00:00| Efemeride | Xantipa
Băsescu, reevaluat

Băsescu, reevaluat. Mihail Neamţu – omul care a debutat în politică agăţat de o funie de usturoi cu care pasămite alunga strigoii USL şi care a rămas în memoria publică în ipostaza în care striga „Victorie!“ din geamul unui closet al sediului de campanie al lui Traian Băsescu după ce s-a anunţat că nu s-a înregistrat o participare de 50% la referendumul de anul trecut – a sărit, deunăzi, la beregata guvernatorului şi presimt că, pe termen mediu, n-o să se simtă prea bine. Mort de invidie că Răzvan Murgeanu a fost numit şi el consilier la Cotroceni, dimpreună cu toţi looser-ii de la alegerile parlamentare, în timp ce el a fost sărit din schemă, Mihăiţă a muşcat mâna fostului stăpân. Respectiv a publicat un comunicat de presă întitulat „Preşedinţia se înnoieşte cu informatorul Răzvan Murgeanu“ din care aflăm următoarele: „Ianuarie 2012: aproape trei sute de CV-uri ale unor tineri absolvenţi români de studii în străinătate au fost depuse la Administraţia Prezidenţială pentru cele trei posturi vacante de consilier de stat. Rezultatul? 10 Iunie 2013: Răzvan Murgeanu este angajat consilier prezidenţial la Cotroceni. Cine este Răzvan Murgeanu? Fost informator al Securităţii şi partener de afaceri cu Puiu Popoviciu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru o afacere controversată cu terenuri în Băneasa în valoare de aproximativ 100 milioane de dolari. E oare şi asta o mişcare populară? În acest fel doreşte Traian Băsescu să renască încrederea cetăţenilor în clasa politică? E un demers menit să-i inspire pe acei zeci de tineri români cu doctorate la Harvard? E o probă a meritocraţiei? Întrebăm ca ignoranţi, căci sigur ne scapă înalte raţiuni de Stat şi calcule de interes naţional...“. Eu i-aş sugera tânărului să se pregătească. De orice.

Încremenitul se bagă-n seamă. Fiindcă nu mai pupase demult pupa prezidenţială şi-i era dor, scriitorul Gabriel Liiceanu a vorbit, vineri seară, la Digi 24, despre revizuirea Constituţiei. Cu certitudine, lumea ar fi fost cu mult mai săracă dacă n-ar fi aflat opiniile lui Gabi despre acest travaliu. Ei, bine, lume-lume!, află că „Legea fundamentală a ţării nu se face cu gândul la eternitate, ci cu gândul la cei care sunt la putere în clipa de faţă“ a spus Liiceanu, mărturisind că asta îl sperie foarte tare. Păi, sigur, şi, fiindcă eternitatea trebuia să poarte un nume ea s-a chemat Băsescu. Adică, mai pe înţelesul tuturor, ideea ar fi ca Legea legilor să nu fie personalizată decât cu o condiţie: să-l eternizeze pe Zeus la butoane. Altfel, e de cacao. Şi, cum le ştie pe toate, că doar e filosof şi scriitor, Liiceanu a etalat şi propria procedură de elaborare a noii Constituţii: „Întâi identifică aspectele pe care experienţa socială şi politică le-a identificat ca nefuncţionale. Dar nu o puzderie. Două, trei, patru. După ce ai stabilit locurile în care trebuie intervenit, le trimiţi cui? Cine le dezbate şi cine dă forma finală? În mintea mea, le trimiţi tuturor comisiilor juridice ale partidelor politice, catedrelor de drept constituţional şi ONG-urilor care se ocupă de asemenea probleme. Le trimiţi şi aştepţi sugestiile lor într-un mod sistematic. În momentul de faţă am impresia că se lucrează pe genunchi“. Normal: dacă nu l-a-ntrebat nimeni de sănătate, totu-i pute... Ce să-i faci?! A încremenit în proiectul Băsescu.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

24 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. Meteorologii au emis atenţionări meteo şi coduri galbene, valabile de astăzi şi până miercuri, perioadă în care temperaturile scad drastic, şi cu 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade, iar vântul va bate cu putere, ajungând la 120 de km la oră. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin Lume

MILITARI ŞI PROFESORI. Autorităţile turce au ordonat arestarea a 61 de militari de marină şi din cadrul forţelor terestre, inclusiv ofiţeri de rang înalt, pentru presupuse legături cu Fethullah Gulen, potrivit mass-media turce citate de Reuters. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Stat de drept

LUARE DE MITĂ, OPERAŢIUNI FINANCIARE, CORUPEREA ALEGĂTORILOR. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI În cultură

Pe când John F. Kennedy era şef de stat. Un slujbaş mărunt la ziar află dintr-un anunţ că-i muri un prieten. Merge la biserică, da` nici urmă de mort. Faptu-i dă de gândit, se duce la un procuror, îl convinge să se implice şi, împreună, pornesc o anchetă. Ale cărei iţe-i poartă până-n Chinatown, printre cei bogaţi. Asasini plătiţi vor a-i omorî. Ca să salveze banii unei muieri frumoase, viclene, periculoase. Numai că fleru` lor şi şansa necurmată îi vin şi dânsei de hac... [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin ţară

JUDEŢUL BRĂILA ESTE ÎN CARANTINĂ. Pompierii brăileni au recuperat, astăzi, două cadavre de porci care pluteau pe Dunăre în zona industrială a oraşului. Animalele moarte au fost văzute în apropierea malului, în oraşul Brăila, şi după ce au fost luate din apă, au fost predate veterinarilor pentru a fi incinerate, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Compania lui Michael Kors ar urma să cumpere casa de modă Versace, pentru două miliarde de dolari. [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Secretele Bucureştilor. Poveşti de iubire şi drame amoroase dintr-un trecut pasional – Dan-Silviu Boerescu

Româncele au dat istoriei femei fatale, care au stârnit nu puţine pasiuni mistuitoare iar bărbaţi celebri au murit din dragoste pentru ele.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress