Efemeride AZI

Diaconescu va cere demisia lui Băsescu

17 decembrie 2012  00:00| Efemeride | Xantipa
Diaconescu va cere demisia lui Băsescu

Diaconescu va cere demisia lui Băsescu. Dan Diaconescu a declarat sâmbătă că va face parte şi el din delegaţia PP-DD care va merge astăzi la Cotroceni, „ca să nu fie o dovadă de impoliteţe la adresa instituţiei prezidenţiale“, întrucât, iniţial, invitaţia era pe numele lui, deşi nu el conduce PP-DD. Întrebat ce anume intenţionează să-i transmită lui Băsescu la întrevedere, Diaconescu a răspuns: „Aş vrea să-l rog ca după ce-l va numi pe domnul Ponta, pentru că înţeleg că-l va învesti ca premier, aş vrea să-l rog să-şi dea şi demisia. Fiindcă dânsul a spus că nu-l va numi niciodată pe Ponta premier şi, atunci, mă gândesc că ar fi cea mai potrivită interpelare din partea grupului PP-DD la adresa preşedintelui. E adevărat că am mai avut şi alţi lideri care au promis că pleacă din politică dacă Băsescu se reîntoarce – cazul Crin Antonescu. Chiar Băsescu spunea astă-primăvară că nu va numi niciodată un copilot de curse în funcţia de premier“.

Discuţii la nivel înalt. Gigi Neţoiu, proaspăt câştigător al unui fotoliu în Parlamentul României, a eşuat într-o discuţie pe teme economice în direct la România TV, încercând să îl contracareze pe consultantul financiar Valentin Ionescu. „Toate firmele care mai sunt în România sunt firme care sunt de afară, toţi banii pleacă afară“, a declarat Gigi Neţoiu. Consultantul financiar Valentin Ionescu a replicat fără drept de apel: „Nu mai veniţi cu sloganuri neocomuniste, că oamenii se duc cu banii afară! Se duc ăia care spală bani, nu le mai amestecaţi, că nu aveţi cunoştinţe economice. Ce ai făcut dumneata în viaţă? Unde ai câştigat dumneata bani şi în ce manieră? Unde ai studiat dumneata?“. Simţindu-se atacat, Neţoiu a precizat: „Eu am peste 2.000 şi ceva de angajaţi, ne dai lecţii de consultanţă?“ La aşa tupeu, Valentin Ionescu i s-a adresat dur spunând: „N-ai nicio cunoştinţă. Eşti un semianalfabet“.

Mare e grădina Parlamentului. Personaje controversate, prezentatori OTV, cântăreţi, secretare şi foşti securişti vor alcătui la grămadă noul Parlament al României. 50% dintre noii deputaţi şi senatori se află la primul mandat de parlamentar, iar o bună parte dintre aceştia sunt personaje a căror singură legătură cu politica este faptul că au candidat în alegeri. Odată cu noile intrări în rândurile senatorilor şi deputaţilor, circul de la televizor se mută în Palatul Parlamentului. Maestru de ceremonii este otevistul Tudor Barbu, care s-a remarcat la televiziunea lui Dan Diaconescu printr-un comportament bizar. Un alt exponent al noului val de parlamentari este Gigi Neţoiu. Ales în Dolj pe listele PP-DD, Neţoiu devine exponentul parlamentarului penal, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul transferurilor, alături de alte şapte nume grele din lumea fotbalului. Pe lângă dosarul penal, Neţoiu bifează încă o contraperformanţă: a fost ofiţer al Securităţii, fapt recunoscut chiar de el însuşi. Doamnelor care au acumulat deja experienţă politică precum Elena Udrea, Raluca Turcan sau Alina Gorghiu li se alătură figuri noi precum Cătălina Ştefănescu, secretara lui Liviu Dragnea şi creatoarea de modă Cristina Nichita. Alegerile din 9 decembrie au adus în Parlament şi cântăreţi. Mihai Sturzu de la Hi-Q şi Ciprian Rogojan, alias Cici de la Sistem au primit mandat de la cetăţeni ca să-i reprezinte în Parlament. Au dat lumina reflectoarelor pe scaunul din Parlament şi artişti precum Ionela Prodan sau Damian Drăghici.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

13 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

„DONEAZĂ SÂNGE! FII EROU!” ÎNTRE 19-23 NOIEMBRIE. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, redeschide, pe 19 noiembrie, porţile campaniei, bianuale, „Donează sânge! Fii Erou!”. Campania se va desfăşura în perioada 19 - 23 noiembrie în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

AU CEDAT CABLURILE. Fregata KNM Helge Ingstad a Marinei norvegiene, care a intrat, săptămâna trecută, în coliziune cu petrolierul maltez Sola TS în largul coastei de vest a ţării s-a scufundat astăzi aproape complet, arată fotografii luate de Administraţia Coastei Norvegiei, informează Reuters. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

„DOSAR POLITIC”. Avocaţii din dosarul Belina au cerut instanţei de la Tribunalul Bucureşti trimiterea unor adrese către DNA şi SRI pentru a afla dacă probele din cauză au fost obţinute în baza protocoalelor cu SRI, ei fiind de părere că dosarul e unul politic, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI În cultură

La „Davila”, în Piteşti. Vreo douăsprezece spectacole pentru cei mari. Cam tot atâtea pentru copii, fie la sediu, fie-n alte localităţi binevenit. Întreg efortul ăsta, sub siglă cunoscută pe plai argeşean: Festivalul Internaţional de Teatru de Studio şi de Forme Noi. Anul acesta, la a douăzeci şi doua ediţie. Mai substanţială numeric şi c-un plus valoric, incontestabil. [ Citeste mai departe ]

13 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ARS DE VIU PE UN VAGON DE MARFĂ. Un tânăr a murit carbonizat, astăzi, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie şi a fost electrocutat. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Activele Băncii centrale a Japoniei sunt mai mari decât PIB al ţării

Banca Japoniei a devenit prima bancă centrală dintr-o ţară membră a grupului statelor puternic... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Trecere de pietoni personală

Trecere de pietoni personală

O stradă proaspăt asfaltată dintr-un cartier din oraşul Suceava a fost „decorată” şi cu 9 treceri... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Kirâze - Solmaz Kamuran

„Kirâze” este saga unei familii sefarde, nevoită să părăsească pămantul strămoşesc de pe malurile râului Tajo, din Spania şi să caute libertatea în celălat capăt al Europei, la Istanbul.


[ Vezi toate ]

Magazin

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

Un muzeu controversat, dedicat celebrului traficant de droguri columbian Pablo Escobar, s-a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress