Efemeride AZI

Doi, Doamne, şi-amândoi!

29 noiembrie 2012  02:15| Efemeride | Xantipa
Doi, Doamne, şi-amândoi!

Doi, Doamne, şi-amândoi! Mă tot întreb de ce n-o fi intrat Ion Cristoiu în politică, deoarece are toate datele necesare unui „profesionist“ în domeniu: sare ca o căprioară dintr-o barcă în alta, poate demonstra, simultan, teorii complet divergente, este amoral şi, pe deasupra, cinic. Păcat de volumele pe care le-a îngurgitat, fiindcă n-au izbutit să-i modeleze decât mintea, nu şi caracterul. Un bun exemplu este recenta sa ieşire la B1Tv, unde i-a făcut un laudatio libidinos lui Traian Băsescu pentru decizia de a rupe tăcerea – relativă, de altfel – şi de a apărea, zilnic, în public. „Preşedintele a ajuns la concluzia că este imposibilă o coabitare. Şi-a dat seama că deşi a tăcut, poate prea mult, ăştia trăncăneau pe tema asta. La un moment dat era umilitor pentru mine, ca cetăţean al României, că pe preşedinte îl înjurau nişte piţifelnici“, a explicat Cristoiu. Nicio supărare. Numai că elogierea şefului statului s-a petrecut fix după ce acesta, tot la B1Tv, l-a făcut, literalmente, albie de porci pe primul ministru al României. „Ponta e mitoman, e bolnav din punctul ăsta de vedere, cum e Crin Antonescu bolnav de somn, omul ăsta e bolnav de minciună. E mitoman“, a declarat favoritul lui Merkel şi al lui Gitenstein. Şi, dezlănţuit, a adăugat, probându-şi, fără drept de apel, mitocănia: „Victor Ponta e un prim-ministru şantajat (...) Cine crede că se poate pune prim-ministru un politruc care hămăie la televizor şi acoperă lipsa de activitate guvernamentală se înşeală. (...) Nu trebuie să înghiţi porci. O broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit“. Or, un intelectual fin, cum se consideră Cristoiu a fi, ar trebui să fie oripilat de asemenea vulgarităţi. Iaca, nu-i! Celebrul inventator al bulinei roşii a optat, demult, să părăsească breasla jurnaliştilor rasaţi şi să se înghesuie, pentru a face schimb de miasme, cu alde Băsescu, Anastase, Udrea, Videanu, Boc, Lăzăroiu, Ritzi şi mulţi alţii. Însă, afirmaţia apoteotică a lui Cristoiu este alta: „Domnul preşedinte este dator să iasă să apere instituţiile de drept. Nicolae Ceauşescu a murit cântând, preşedintele trebuie să «moară» politic cântând elogiul statului de drept“. Eu, ca o bătrână şi generoasă doamnă, îi doresc lui Ion Cristoiu să nu intre niciodată pe mâna „statului de drept“ pe care îl pregăteşte, de opt, personajul care n-a băgat de seamă că nu se află la timona „Biruinţei“, ci la cârma României.

La vremuri noi, tot noi! Acesta pare a fi principiul călăuzitor al PDL-iştilor, pitiţi printre (sm)ARD-eişti, ca să-şi piardă urma, şi care transmit mesaje electorale în funcţie de interesul momentului. Aşa a demonstrat, în urmă cu câteva zile, unul dintre candidaţii PDL pentru un colegiu din Diaspora, care s-a arătat extrem de revoltat de adoptarea unei OUG care le conferă militarilor din teatrele de operaţiuni dreptul (absolut firesc, de altfel) la vot. „Guvernul Ponta dat o ordonanţă de urgenţă ca să aibă dreptul să voteze soldaţii din operaţiunile militare din Afghanistan şi Irak. Adică schimbă iar regula în timpul jocului. Din discuţia avută cu doamna judecător de la biroul electoral (lumina lumii, nu alta – nota mea) mi-a zis că aceştia nu votează. Şi acum, cu 20 zile înainte de alegeri, schimbă asta“, s-a enervat candidatul, pe Facebook, evident. A doua zi, însă, nemulţumitul a executat rondoul – studiat, desigur, la şcoala Băsescu – şi „salută“, plin de încântare, decizia Executivului: „Militarii români aflaţi în teatrele de operaţii şi misiuni internaţionale se află, prin natura particulară şi intensitatea acestora, într-o situaţie cu totul excepţională. De aceea, salut repararea de către guvern a acestei omisiuni din legislaţia naţională privind exercitarea dreptului de vot de către toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate, chiar dacă a venit cu destulă întârziere, în plină campanie electorală“. Iar la scurt timp după toată tevatura, Adriean Videanu a pus punct definitiv confuziei candidatului, cerând să-i fie comunicate, de urgenţă, modalităţile de campanie electorală în interiorul bazelor militare din Diaspora. E plin ARD-ul de experţi!

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

21 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TRAFIC RESTRICŢIONAT. Traficul rutier este restricţionat în aceste zile în centrul Capitalei pentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin Lume

PESTE 60 DE OAMENI SUNT ÎNCĂ DAŢI DISPĂRUŢI. Cel puţin 29 de oameni au murit şi alţi cel puţin 60 sunt încă daţi dispăruţi în urma unei alunecări de teren masive care a avut loc ieri în satul Tinaan, din provincia Cebu în centrul Filipine, au anunţat, astăzi, oficiali locali, citaţi de DPA. Nouă persoane au fost salvate în urma alunecării de teren. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Procurorii de la Parchetul General au anunţat, oficial, învinuirea şefilor Jandarmeriei Române şi a secretarului de stat Mihai Chirică, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august. Procurorii spun că ordinul de intervenţie nu a fost legal, precizând că cel care a coordonat intervenţia a intervenit pentru falsificarea orei la care s-a semnat actul. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI În cultură

PERETE PENTRU IMPRESII. Strada Sforii din Braşov a fost redeschisă, astăzi, cu o nouă înfăţişare după o lună şi jumătate de reamenajări. Ca noutate absolută, pe unul dintre pereţi vizitatorii îşi pot scrie impresiile. [ Citeste mai departe ]

21 septembrie 2018

AZI Prin ţară

PATRU PERSOANE RĂNITE. Un microbuz în care se aflau 8 persoane s-a răsturnat, vineri dimineaţă, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Şase poveşti cu draci - Igor Bergler

Nemulţumiţi de mediocritatea creatorului lor, şase draci evadează din tot atâtea tablouri.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress