Efemeride AZI

Guvernul celor 4 piloţi

22 februarie 2017  16:45| Efemeride | Xantipa
Guvernul celor 4 piloţi

Guvernul Grindeanu are „4 piloţi“, a scris pe Facebook fostul premier Victor Ponta, actual deputat social-democrat, astăzi în ziua remanierii guvernului PSD-ALDE.

Ponta aminteşte că a făcut parte din trei guverne – Guvernul Năstase unde „manşa“ era la premier, Guvernul Boc unde manşa era oficial la prim-ministru, dar îl avea mereu pe Traian Băsescu dând indicaţii, luând decizii, impunând măsuri şi Guvernul Ponta unde viziunea guvernamentală i-a aparţinut – „cu bune şi rele“.

„Acum văd Guvernul Grindeanu (pe care l-am votat şi al cărui succes m-ar face foarte fericit şi liniştit) cum are deja 4 piloţi! Lângă premier trage de manşă cu toată puterea şi preşedintele Iohannis (instalarea cu forţa în capul mesei de la Palatul Victoria sau somaţiile legate de buget sunt elemente evidente)/ trage vizibil şi preşedintele PSD Liviu Dragnea (care nu doar că a anunţat la început membrii Cabinetului, dar îi şi coordonează direct şi prezintă public toate lucrurile pozitive – cele negative le lasă pentru bieţii miniştri)/ există din ce în ce mai vizibil şi public şi a patra „mână“ pe manşă – cea a Sistemului care transmite prin vocea procurorului general sau a procurorului şef DNA ce ordonanţe sau legi trebuie să adopte sau să nu adopte Guvernul, cine poate sau nu poate să fie ministru sau secretar de stat – ba chiar şi câte salarii se pot mări din ipoteticele şi fantezistele „prejudicii“ (nu are rost să vă spun că în 2016 cu Guvernul tehnocrat procentul real de recuperare a atins minimul istoric de sub 10%)!“, a scris Ponta pe Facebook.

El are, în context, „o întrebare simplă“: „Dvs vedeţi un avion şi în cabină sunt 4 piloţi care se îmbrâncesc şi ţipă unul la altul vă mai urcaţi în el? Sau dacă deja sunteţi înăuntru vă uitaţi după „Ieşirea de Urgenţă“ sau vă rugaţi la Dumnezeu să ajungeţi cât mai repede la aterizare ca să fugiţi mâncând pământul bucuroşi că aţi scăpat?“.

Victor Ponta mai spune că „la acest tablou sumbru“ se adaugă faptul că „în jurul „avionului“ România este o furtună teribilă – Rusia, Ucraina, Turcia, Siria, Grecia, etc/ iar „controlorii de zbor“ de la Washington şi Bruxelles au atât de multe probleme interne încât România este ultima lor preocupare.

„România încă mai are „combustibil“ economic din perioada foarte bună 2013 – 2015! O mare parte însă a fost deja consumat în 2016 şi acum deja acul indicator se apropie de zona roşie! Îmi fac datoria să spun aceste lucruri pentru că îmi pasă de România şi pentru că ştiu foarte bine despre ce vorbesc! Mă adresez oamenilor care gândesc cu mintea lor – manipulările propagandistice de tipul „iată şi Ponta spune că e rău Guvernul PSD“ sau „Ponta simte schimbarea şi vrea să îi ia locul lui Dragnea“ sunt pentru securişti şi proşti care mă lasă deja indiferent!“, a conchis fostul premier.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE. Aseară au fost aduşi pe continent, de pe insula Samothraki, ultimii turişti rămaşi acolo de aproape o săptămână, din cauze încă neclare, care au dus la sistarea traficului feriboturilor. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin Lume

Preşedintele american Donald Trump a informat că vicepreşedintele Mike Pence va candida din nou alături de el în alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc în noiembrie 2020. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Stat de drept

INML VA REFACE UNELE ANALIZE. Percheziţiile au fost reluate, azi, la locuinţa lui Dincă, verificându-se, potrivit unor surse judiciare, şi pereţii cu scannerul în căutarea de noi probe. [ Citeste mai departe ]

14 august 2019

AZI În cultură

COLECŢII UNICAT ÎN PATRIMONUL INSTITUŢIEI. Guvernul României a adoptat o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, arată un anunţ publicat de Ministerul Culturii. [ Citeste mai departe ]

19 august 2019

AZI Prin ţară

DOUĂ INCIDENTE ÎNTR-O SINGURĂ SĂPTĂMÂNĂ. Autorităţile din judeţul Maramureş încep un control la societatea din Vişeu de Sus care administrează trenul turistic Mocăniţa, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Amenzi de 75.000 de euro pe litoral în cinci staţiuni

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa alimentelor a dat săptămâna trecută... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Ministerul Finanţelor legiferează bacşişul printr-un act normativ care îi stabileşte valoarea de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

În România, statul îi hrăneşte pe bolnavii internaţi în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress