Efemeride AZI

Scurtcircuit la PNL

08 mai 2017  15:15| Efemeride | Xantipa
Scurtcircuit la PNL

PNL Cluj susţine că primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a donat 100.000 de lei filialei în campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut, ci doar jumătate din sumă, fiind vorba de o „eroare materială“ apărută pe circuitul de raportare către AEP.

Potrivit unui comunicat al PNL Cluj, Emil Boc ar fi donat 50.000 de lei, aceasta fiind suma raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL şi ulterior către Autoritatea Electorală Permanentă, care a realizat publicarea în Monitorul Oficial.

„Considerăm că pe acest circuit de raportare a intervenit o eroare materială, ajungându-se la suma eronată de 100.000 lei. Menţionăm că PNL Cluj va face toate demersurile necesare pentru îndreptarea acestei erori şi publicarea în Monitorul Oficial a sumei corecte care a făcut obiectul donaţiei, respectiv 50.000 lei“, se arată în documentul citat.

PNL a publicat în Monitorul Oficial cuantumul sumelor provenite din finanţările private în 2016. Totalul donaţiilor din partea unor membri de partid care au depăşit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 lei. Conform sursei citate, PNL a încasat cotizaţii în valoare de 8.077.482 lei, din care 846.707 au fost cotizaţii care au depăşit baremul a zece salarii minime pe economie. În 2016, PNL a primit cu titlu de împrumut 1.108.238 lei.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
CĂTRE SEARĂ VOR FI ŞI VIJELII. Vremea rămâne călduroasă în Capitală, ajungându-se la 32 de grade. În weekend, disconfortul termic va fi accentuat, dar se vor înregistra şi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin Lume

CONTRACANDIDATUL LUI ESTE JEREMY HUNT. Favoritul pentru a deveni premierul Marii Britanii, Boris Johnson, şi-a reiterat dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliţiei acasă la el, la un eveniment de campanie. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI Stat de drept

POATE REVENI DACĂ ESTE ACHITAT. Ludovic Orban a declarat că Mihai Voicu, condamnat de ÎCCJ la 3 ani de închidoare cu suspendare, nu mai este membru al PNL, calitatea fiindu-i suspendată, conform prevederilor statutului partidului. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI În cultură

ÎNTREGUL EVENIMENT POATE FI URMĂRIT ŞI PE INTERNET. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu aduce la cunoştinţă că ediţia din acest an a Festivalului George Enescu nu va fi transmisă de TVR, ci de Trinitas, acuzând “incapacitatea conducerii TVR de a gestiona problemele televiziunii publice”. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin ţară

ACŢIUNEA PROCURORULUI A FOST CRITICATĂ. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că măsurile trebuie să fie „foarte dure” în cazul celor care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi, adăugând că a cerut de la toate ministerele situaţia legată de acest copil şi că o va face publică. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

Român ucis într-un incendiu provocat la Londra

Un român a decedat, iar altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat în zona Ilford... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 30% grad de absorbţie pentru fondurile europene

Aproape 30% grad de absorbţie pentru fondurile europene

Absorbţia fondurilor europene de către România este de 29%, aproape de media europeană (31%), a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Spitzenkandidatul român

Spitzenkandidatul român

Premierul Ddăncilă pare a fi găsit soluţia pentru desemnarea candidatului PSD la preşedinţie: un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

În vizită la James Bond

În vizită la James Bond

Producătorii francizei „James Bond” au avut parte de o vizită regală, când prinţul Charles al... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress