„Bonjour, bonne nuit, Paris!”, la Operetă

Un spectacol manifest, care te întâmpină evocând istoria recentă a Teatrului de Operetă şi musical „Ion Dacian”, iată subiectul acestei recente realizări, montarea „Bonjour, bonne nuit, Paris!”,  prezentate de artiştii  acestui gen atât de agreat de publicul bucureştean.

Fără a derula seria de încercări şi întâmplări, dificultăţi trăite pe scenă, la premiera de duminică seara, imaginea principală a fost reprezentată de dorinţa întregului ansamblu  de a depăşi trecutul, pentru a ajunge astfel, cu curaj, spre un  viitor stabil, aducând la locul lor valorile interpretative şi repertoriale, cei mai de seamă creatori de roluri, vocile, dansatorii, actorii, talentele, vârstele diverse, utile genului. Probabil că povestea scenaristei Dana Rotaru, totodată regizoare a acestei reprezentaţii, reaminteşte publicului de o montare anterioară, semnal al francofoniei caracteristice vieţii noastre social-culturale, în perioada dintre ultimele două secole. Propunerile scenariului se întregesc prin colaborarea realizatorilor: Orchestraţie şi conducere muzicală - Lucian Vlădescu, coregrafie - Andreea Toma, scenografie şi costume - Andreea Koch, light design - Andreea Iacomiţă, maestru cor - Gabriel Popescu.

Ce suntem invitaţi să urmărim? Pe de o parte o acţiune care reuneşte conflicte ce dau viaţă existenţei unui teatru muzical (programare, sală de spectacole, aprobări de funcţionare etc.); pe de altă parte, o muzică evocatoare a unui timp trecut, cu opţiuni interpretative individuale. Cele două aspecte solicită personajele, creatoare de „videoclipuri”, caractere redescoperite, cu şi fără oportunitate în descrierea istorică. În profunzime, revenim la ideea iniţială. Să ne întrebăm cum este primită  de spectatori, reuşită sau nu, istoria aceasta, greu de adus pe drumul drept al adevărului. O distribuţie bogată, generoasă în oferta talentelor, cu vârste variabile şi farmec al artiştilor, înalţă edificiul spectacular al speranţelor pe muzica lejeră franceză, cu refrenele sale de neuitat (unele deja cântate în stagiunile anterioare). După recentul „London”, a venit rândul… „ Parisului”. Ce va urma? Succesul, încărcat cu invenţii, dansuri, coruri, toate aflate în proprietatea Operetei de azi, în care abundă saluturile „Bon jour!” sau „Bonne nuit”, ca şi posibile întrebări, „Comment ça va ?” şi inevitabile răspunsuri. Cum declară autorii şi interpreţii, am asistat la „(…) un spectacol despre rezistenţă, respect, răbdare şi, mai ales, despre iubire: de muzică, de teatru, de oameni”. Găzduite, deocamdată, de Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor, care dăruieşte producţia acestui ansamblu al Operetei marelui public, momentele de actualitate artistică devin o pledoarie manifest, pentru revenirea la viaţă a Operetei naţionale, la care avem datoria să contribuim fiecare dintre noi.