Exclusiv AZI

Festivalul Internaţional „George Enescu”: Russian National Orchestra

07 septembrie 2017  13:45| Exclusiv | Grigore Constantinescu
Festivalul Internaţional „George Enescu”: Russian National Orchestra

Apariţia periodică a unui „ziar al Festivalului” oferă publicului care frecventează zilnic programele acestei ediţii informaţii mai mult sau mai puţin utile, culese de colaboratorii publicaţiei.

Astfel, aflăm dintr-o pagină a ziarului, ce cuprinde comentarii despre primele concerte simfonice de la Sala  Palatului, ştiri privitoare la existenţa şi activitatea formaţiei „Russian National Orchestra” că este prima instituţie privată, înfiinţată cu contribuţiile persoanelor particulare, ale corporaţiilor şi fundaţiilor ruse. Încadrată în seria „Marilor Orchestre ale Lumii”, formaţia este invitată să-şi prezinte programele pe scena Festivalului drept prima orchestră nonguvernamentală, care a luat fiinţă în 1990 din iniţiativa pianistului şi dirijorului Mihail Pletnev. Pentru publicul nostru urmează ca impresia generală să confirme că formaţia a devenit rapid „una dintre orchestrele de top ale lumii”.

Concertul cu care a debutat prima săptămână a ediţiei 2017, l-a prezentat ca dirijor pe Pletnev, oferindu-ne trei lucrări deosebite  ca manieră, conţinut şi execuţie.  Am urmărit, după spusele lui Pascal Bentoiu care a orchestrat manuscrisul lui Enescu, „Poemul Isis o lucrare misterioasă, impregnată de efluvii oedipiene, dar şi de un inconfundabil aer tristanesc”. Versiune puţin convingătoare, muzica şi-a aflat simetria componistică în audierea „Simfoniei a VI-a” de Prokofiev, o piesă orchestrală amplă. Comentatorii apreciază că simfonia reprezintă ecoul depresiei resimţite de autor după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Între cele două repere muzicale, auditorii l-au descoperit pe Nikolai Lugansky (foto), un pianist prestigios, a cărui anvergură  i-a îngăduit abordarea  „Concertului nr. 3, în Do Major”, de Serghei Prokofiev. În viaţa muzicală bucureşteană de acum mai multe decenii, ilustra solistă Silvia Șerbescu beneficiase de succese strălucite cu această lucrare de care mulţi îşi mai amintesc încă. Fără a ne propune comparaţii, Lugansky a fost, de asemenea, răsplătit cu aplauze meritate, probabil apreciat de spectatori mai mult decât orchestra simfonică şi dirijorul Mihail Pletnev.

Pentru al doilea concert prezentat de „Russian National Orchestra”, la pupitrul dirijoral cu Horia Andreescu, un muzician de renume al baghetei româneşti, opţiunile repertoriale s-au îndreptat către sud-americanul Ginastera şi suita sa de succes „Estancia”, capabilă de a înviora ca ambient şi ritm orchestra. Dintre piesele enesciene mai puţin familiare publicului, „Aria and Scherzino”, relansată spre ascultare de violonistul Sherban Lupu, şi-a căutat locul în catalogul creaţiei compozitorului român. Interpretul acestei piese miniaturale concertante, Vadim Repin, se pregătea astfel pentru abordarea primei audiţii româneşti a „Concertului pentru vioară şi orchestră” de Sir James MacMillan. Concertul este mai puţin perceput valoric  în înţelesurile unei partituri complexe, de mari dimensiuni, cu care aveau obligaţia să se confrunte orchestra şi dirijorul. Ni se pare dificil de executat muzica acestei lucrări, cu un parcurs episodic extins, depăşit însă cu abilitate de Repin. Oricum, astfel de momente aduc merite speciale organizatorilor, ca interes componistic pentru repertoriul programului festivalier.

Finalul demonstraţiei oferite de „Russian National Orchestra” a fost  aşeptat de melomani, odată cu epopeea „Simfoniei nr. 5, op.64” de Piotr Ilici Ceaikovski. Horia Andreescu are însă un spirit eroic, cu o forţă capabilă să înfrunte o asemenea capodoperă. Răsplătit de iubitorii muzicii romantice, Maestrul a  impus o victorie artistică ce ridica valoarea artistică a formaţiei conduse, mult pestre nivelul celor constatate anterior. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2
ALERTĂ METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de instabilitate atmosferică valabilă la nivelul întregii ţări din după-amiaza zilei de marţi până vineri seara. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin Lume

PENTRU A PĂSTRA PROFILUL TRADIŢIONAL AL ORAŞULUI. Guvernul ungar a discutat interzicerea zgârie-norilor la Budapesta, pentru a păstra profilul tradiţional al capitalei, a declarat şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulyas, transmite MTI. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Stat de drept

APEL AL CSM PRIVIND ANCHETAREA VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. În contextul protestelor violente din 10 august, CSM precizează că susţine magistraţii implicaţi în anchetă, astfel încât aceasta să se deruleze imparţial şi face un apel public către toate instituţiile publice de a se manifesta echidistant, pentru a fi evitate presiunile interne sau externe. [ Citeste mai departe ]

16 august 2018

AZI În cultură

Festival de august, tradițional. Anul acesta, la ediția a treizeci și cincea. Participanți din Bosnia și Herțegovina. Bulgaria, China, Georgia. Grecia, Moldova, România. Serbia, Spania, Turcia. [ Citeste mai departe ]

15 august 2018

AZI Prin ţară

SE SCHIMBĂ SENSUL DE CIRCULAŢIE PE UNA DINTRE BENZI. Având in vedere că, în această perioadă, care cuprinte atât ziua de Sfânta Maria, cât și zilele de sfârșit ale săptămânii, în zona Agenției de Încasare Fetești, se pot înregistra ambuteiaje din cauza numărului mare de vehicule, CNAIR SA împreuna cu reprezentanții Poliției Rutiere, au luat măsuri în vederea fluidizării traficului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Adormirea Maicii Domnului – tradiţii şi obiceiuri

Una dintre cele mai mari sărbători creştine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Transgaz a primit de la CE prefinanţare de 13,8 milioane de euro pentru BRUA

Transgaz a primit de la CE prefinanţare de 13,8 milioane de euro pentru BRUA

Transgaz a semnat contracte şi a dat ordin de începere pentru lucrări de aproximativ 335 de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Tricoaie în loc de tricouri

Tricoaie în loc de tricouri

Cosmin Butuza, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a folosit,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

Cum era să declanşeze Fifor al treilea război mondial

„Fiţi tari!” (slăbănogilor) – i-a îndemnat Iohannis pe liberali, convins că în forma la care i-a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Mici lucruri mărețe - Jodi Picoult

Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experienţă. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunţată că i s-a dat în grijă alt pacient.

[ Vezi toate ]

Magazin

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

Gunoi adus de valuri pe plajele din Mexic

O cantitate uriaşă de deşeuri, în special plastic, a ajuns pe plaja staţiunii Cabo San Lucas din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Cum ne ferim de înţepăturile tigrului de platan

Înţepăturile tigrului de platan, o insectă care s-a dezvoltat din cauza căldurii şi a plantării... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress