Exclusiv AZI

„Lysistrata“ din nou pe scenă

19 aprilie 2016  00:00| Exclusiv | Grigore Constantinescu
„Lysistrata“ din nou pe scenă

Aşa cum menţionam, privitor la programul Festivalului „CHEI“ ediţia a VIII-a, pe scena de teatru muzical a Universităţii Naţionale de Muzică, s-a prezentat, sâmbătă, după mai bine de o jumătate de secol de la premieră, opereta „Lysistrata“ de Gherase Dendrino.

Evenimentul a avut loc cu prilejul aniversării naşterii compozitorului. Lucrarea este inspirată de comedia cu acelaşi nume a lui Aristofan (subtitulul românesc „Greva femeilor“). Spectacolul este o producţie a anului III, secţiunea Canto, Facultatea de interpretare muzicală UNMB, în regia profesorului Ştefan Neagrău (foto). Fiind o distribuţie numeroasă – solişti şi ansamblu coral – şi-au adus contribuţia, în derularea reprezentaţiei, şi colegii claselor de canto din anul I şi II. Nu voi enumera întreaga distribuţie a spectacolului, destul de amplă, ci doar pe cei care au contribuit la realizarea întregului: mişcarea scenică, alert gândită de Filip Ristovski, scenografia cu participarea Oanei Pilaf, studentă la Universitatea de arte plastice, pregătirea muzicală lector Cezara Petrescu. O remarcă specială pentru susţinerea pianistic muzicală a Cezarei Petrescu, capabilă cu brio să ţină locul orchestrei.

Compozitor de mare succes în domeniul operetei româneşti – suficient să cităm capodopera „Lăsaţi-mă să cânt“, compozitorul Gerase Dendrino, autorul operetei „Lysistrata“ a fost consacrat în secolul trecut ca unul dintre cei mai valoroşi autori de teatru muzical din ţara noastră. Muzica sa, inspirată, colorată, generoasă prin melodiile sale – arii, duete, ansambluri – librete bine construite – Nicuşor Constantinescu – au făcut ca aceste operete să înregistreze o impresionantă serie de spectacole, în ţară şi peste hotare.

Este o fericită idee a organizatorilor să readucă în actualitate acest titlu care are incontestabile merite artistice şi, totodată, pledează pentru valori generoase ale slujirii relaţiilor armonioase între oamenii zilelor noastre. Convinşi de aplauzele publicului, să sperăm că acest succes înseamnă şi reluarea reprezentaţiei. În absenţa Teatrului de Operetă din Bucureşti, a fost un prilej să descoperim, odată cu ridicarea cortinei, noi voci şi talente scenice, menite să asigure viitorul artei lirice româneşti.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

15 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TURCIA, INVITAT SPECIAL. Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Culturilor Asiatice - Asia Fest, ce are loc în perioada 16 – 18 noiembrie la Romexpo (pavilionul C3) are ca invitat special Turcia şi aduce publicului bucureştean 3 zile de spectacole cu muzică şi dansuri specifice, bucătărie tradiţională asiatică, ateliere, expoziţii şi multe surprize. Intrarea este 10 lei, iar copiii sub 5 ani au acces gratuit. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

MOARTEA JURNALISTULUI JAMAL KHASHOGGI. Turcia consideră „insuficiente” explicaţiile furnizate astăzi de parchetul saudit privind uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, insistând asupra caracterului premeditat al operaţiunii, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

AL DOILEA TERMEN. Astăzi are loc un nou termen în dosarul Colectiv. Pentru a se asigura că martorii vin la audieri, oamenii legii au emis mandate de aducere pentru 13 persoane. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI În cultură

Ambasada Irlandei, Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a X-a ediţie a Zilelor Filmului Irlandez la Bucureşti. Proiecţiile sunt subtitrate în limba română. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

ALARMĂ FALSĂ. De frica pestei porcine, sătenii din Odaia Manolache, judeţul Galaţi, şi-au tăiat toţi porcii într-o noapte, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

Aproape 40% dintre români au cheltuieli lunare obligatorii identice cu venitul încasat

60% dintre români declară că au credite, iar 37% susţin că au cheltuieli lunare obligatorii... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Pericol la End House - Agatha Christie

Vacanţa relaxată petrecută de Hercule Poirot pe coasta din Cornwell ia o turnură neaşteptată când o cunoaşte pe tânără şi atrăgătoarea Nick Buckley, căci Poirot are impresia că cineva încearcă să o ucidă pe Nick şi se hotărăşte să-i ofere protecţie.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress