Exclusiv AZI

Orchestra simfonică din Londra

04 septembrie 2019  12:00| Exclusiv | Grigore Constantinescu
Orchestra simfonică din Londra

Pentru iubitorii muzicii  romantice, atracția concertului susținut de Orchestra Simfonică din Londra  este un argument de seamă al primelor manifestări artistice  din primele seri  pregătite de organizatorii noii ediții proiectate în  cadrul „Toamnei de aur” a celei de a 24-a ediții  a Festivalului Internațional „George Enescu”. Firește, celebritatea  acestul ansamblu britanic s-a răspândit în întreaga viață muzicală a lumii prin repertoriul, turneele și producția performantă a Casei discografice internaționale. 

Prima  apariție pe scena de concert a Sălii Mari a Palatului bucureștean s-a impus prin unitatea componisticii ruse, cu creații ce-și păstrează renumele, de la Nikolai Rimski-Korsakov la Serghei Prokofiev și Dmitri  Șostakovici. Pretutindeni, melomanii sunt  cunoscătorii unor asemenea lucrări, necesare îmbogățirii repertoriului simfonic. Drept interes special, suita orchestrală cu care debutează opera „Orașul invizibil Kitej” este un preludiu complex al partiturii lui Korsakov.

A urmat, o demonstrație impresionantă a pianisticii prokofieviene, audiția celui de al doilea Concert realizat cu mare răsunet pianistul-compozitor Serghei Prokofiev. În strălucitoarea performanță pianistică a lui Denis Matsuev nu exista nici o taină care să umbrească spectaculozitatea sonorităților, fără depășiri dincolo de  uimitoare performanțe.

Dincolo de aceste momente ale muzicii, publicul a fost surprins de spiritualitatea  „Simfoniei a VI-a în si minor” de Șostakovici, strălucită versiune sonoră a creatorului rus.

În întregime, reușita Orchestrei Simfonice din Londra a însemnat un mare succes  sub gestul unui dirijor impresionant, Gianandrea Noseda, al cărui nume însoțește o carieră interpretativă primită și în România cu aplauze entuziaste.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

18 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„AMENINŢAŢI” CĂ NU ÎŞI VOR MAI LUA PENSIILE. Corpul de control din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) verifică, în prezent, informaţiile vehiculate în presă, cu privire la faptul că unii poştaşi din judeţul Vrancea ar face campanie electorală pentru PSD, potrivit unui punct de vedere al operatorului naţional de servicii poştale. [ Citeste mai departe ]

18 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

ARE UN ROL FORMAL. Problemele cardiace cronice ale preşedintelui sârb Aleksandar Vucic au ajuns să-i pună viaţa în pericol, a declarat ministrul sănătăţii, Zlatibor Loncar. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

18 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

VOR FI VERIFICATE ŞI ALTE PERSOANE. Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a demarat procedura de demitere a prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Duvăz a încetat din viaţă

Duvăz a încetat din viaţă

Fostul parlamentar şi ministru, politicianul Bogdan Niculescu Duvăz a murit la vârsta de aproape... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Bonurile de 86 lei, emise pe 20 octombrie, câştigătoare la loterie

Bonurile de 86 lei, emise pe 20 octombrie, câştigătoare la loterie

Bonurile fiscale cu valoarea de 86 lei, emise pe 20 octombrie 2019 sunt câştigătoare la... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dezastru la spitalul din Craiova

Dezastru la spitalul din Craiova

Preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, a declarat că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress