Exclusiv AZI

Pentru momentul final

24 septembrie 2019  11:00| Exclusiv | Grigore Constantinescu
Pentru momentul final

al Festivalului Internațional „George Enescu”, ultima zi, 22 septembrie, a reunit câteva dintre marile ansambluri orchestrale ale lumii astfel: Vocal Consort Berlin/ Orchestra Națională Radio/ Orchestra de Cameră din Basel și, în Concertul de închidere  a Festivalului, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Am urmărit totodată evoluția dirijorilor oaspeți Ralf Sochaczewsky, Krzysztof Penderecki, Giovanni Antonini,  Cristian Măcelaru și Tugan Sokhiev. Ideea acestei asamblări este în același timp captivantă, căci publicul de melomani europeni a asistat simultan la șapte concerte, la care fuseseră cooptate și două ansambluri canadiene, înainte de a reuni 2500 de muzicieni de înalt nivel internațional, dornici să participe la acest eveniment muzical format din momente tradiționale, derulate pe marile scene bucureștene.

Față de ideile ce reuneau reportorial spectacole operistice, numeroase noutăți au reprezentat titluri în formula de „concert-spectacol”, a căror enumerare a captat pasional publicul, după cum putem spune: Orașul invizibil Kitej de Korsakov; Peter Grimes de Britten; Castelul Prințului Barbă Albastră de Bartok; Femeia fără umbră de Strauss; Silla, Arminio, Agripina, Galatea și Polifemo; Iulius Cezar în Egipt de Handel; Giustino de Vivaldi, Leonora de Beethoven; Vocea umană de Poulenc; Moise și Aaron de A.Schoenberg; Ioana pe rug de Honegger; Orfeu și Euridice de Gluck; Oedipe de Enescu; Don Giovanni de Mozart.

Impresionantă a fost și reunirea surprinzătoare a ansamblurilor care au susținut spectacolele seara pe scena Ateneului Român sau la Sala Mare a Palatului.

În seara de 22 septembrie, Orchestra Regală Concertgebouw a oferit publicului  Variațiunile de Brahms pe o temă de Haydn și Uvertura de concert pe teme populare românești de George Enescu. Ultima creație concertantă fiind Simfonia I, op. 13 „Visuri de iarnă” de P.I. Ceaikovski, conform tradiției Orchestrei Regale Concertgebouw, a obținut un mare succes final, încheind Festivalul sub bagheta dirijorului Tugan Sokhiev, personalitate celebră  a muzicii  contemporane ruse.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

17 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

OBIECTIV DE INVESTIŢII SPECIAL. Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin Lume

LĂSAŢI PESCUITUL ÎN PACE! Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI Stat de drept

CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE. Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, într-un dosar legat de alocare de fonduri pentru mai multe primării din ţară. [ Citeste mai departe ]

14 februarie 2020

AZI În cultură

HOLOGRAMA ARTISTULUI A COSTAT 40.000 DE EURO. Mai multe evenimente menite să aducă în atenţia publicului opera lui Constantin Brâncuşi vor fi organizate în premieră, pe 19 februarie, la Bucureşti şi Târgu Jiu, a anunţat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. [ Citeste mai departe ]

17 februarie 2020

AZI Prin ţară

PAGUBE MATERIALE. Patru persoane au primit îngrijiri medicale, ieri, după un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul cinci al unui bloc din municipiul Piteşti. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Furt calificat în formă continuată cu şerpi

Un bărbat de 35 de ani a furat mai multe reptile dintr-un vivariu din Cluj-Napoca, printre care... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria, primele la creştere economică

România, Lituania şi Ungaria au înregistrat cel mai important avans economic în rândul celor 27... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Şedinţă foto specială

Şedinţă foto specială

Un pui de urs polar de trei luni a explorat, pentru prima dată, spaţiul exterior din adăpostul... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Nu e nici coronavirus, nici febră galbenă

Femeia din Hunedoara, care a revenit în ţară după o călătorie în Thailanda, a fost transferată la... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress