Exclusiv AZI

Recital de pian la Ateneul Român

24 ianuarie 2017  14:00| Exclusiv | Grigore Constantinescu
Recital de pian la Ateneul Român

Recitalul pianistului Cătălin Şerban, care a avut loc, duminica trecută, în sala mare a Ateneului Român, reprezintă un moment important al carierei sale interpretative.

Ca mesager al vieţii muzicale germane, în special al celei berlineze, unde, aproximativ de două decenii, îşi desfăşoară activitatea, Cătălin Şerban a susţinut periodic recitaluri şi în România, invitat de instituţii muzicale, fie la Palatul Cantacuzino (Muzeul Naţional „George Enescu“), fie în Studioul de concerte al UNMB sau Sala mică a Filarmonicii, la Muzeul Peleş din Sinaia, la Braşov, Cluj-Napoca şi în alte oraşe ale ţării. Urmărindu-i realizările, în consonanţă cu un asemenea itinerar artistic anual, am beneficiat de posibilitatea observării unei afirmări calitative în ascensiune continuă, oglindind efortul de pregătire artistică, după absolvirea Colegiului de muzică „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului dr. Constantin Niţu. Studiile universitare le-a desăvârşit la Universitatea de Arte din Berlin, cu profesorii Martin Hughes şi Laszlo Simon, le-a completat în clasele de măiestrie conduse de Claude Frank, Georgy Sebok, Theodor Paraschivesco, Elena Lapitskaja sau Pascal Devoyon. Cătălin Şerban a absolvit masterul la Musikhochschule Lübeck, devenind ulterior lector universitar la catedra de pian a aceleiaşi facultăţi de muzică. Este util de adăugat, în comentariul acestui recital, şi prezenţa sa în numeroase competiţii artistice naţionale şi internaţionale. Solist şi membru în ansambluri camerale, pianistul Cătălin Şerban şi-a stabilit centrul activităţii artistice la Berlin, fiind invitat la diverse festivaluri camerale în Germania sau concertând ca solist cu orchestrele Nordwestdeutsche Philharmonie şi Orchestra de tineret din Basel.

Fireşte, constatăm că repertoriul său de recitaluri pianistice, camerale şi de solist concertist răspunde propriilor preferinţe interpretative. Am observat apropierea, ca expresie şi stil, dar şi ca mijloace de abilitate a tehnicii instrumentale, faţă de literatura romantică, în special opera pianistică a lui Franz Schubert, Franz Liszt, Frédéric Chopin. Există, de asemenea, un interes special pentru creaţia componistică impresionistă şi investigarea resurselor expresive ale muzicii ruse, în special Alexandr Skriabin, aparţinând începutului de secol XX.

Un semn aparte al realizărilor sale artistice şi aprecierilor de care se bucură în faţa publicului ţării sale natale a putut fi remarcat prin atractivitatea demonstrată de afişul recentului program de la Ateneul Român. Repertoriul propus de Cătălin Şerban reflectă, de fapt, înseşi preferinţele enunţate mai sus, dar şi o cunoaştere a fondului estetic al literaturii de gen. Alcătuirea unui program de recital pianistic presupune conştiinţa diversităţii mijloacelor stilistice care îi reprezintă pe compozitorii aleşi, implicând, totodată, modul de adresare al interpretului în dialogul cu publicul interesat să asculte operele pianistice respective. Cu o anume sobrietate a gândirii ce presupune viziunea orchestrală a discursului, Sonata în sol major Op.78, D894 de Franz Schubert este exemplară ca gândire formală, unind lirismul meditativ cu unitatea unei dezvoltări remarcabile a pulsaţiei ritmice din care unii comentatori înţeleg că muzicianul exprimă „apropierea iminentă a primăverii“. Stăpânind nuanţa unei tristeţi dominante, care uneşte cele patru mişcări de tempo, asemenea unui ciclu simfonic, interpretul este conştient de maturizarea temperamentală a lui Schubert. Iată de ce, în prima parte, exista o prudenţă acordică, după care aşteptam expansiunea, nu rezerva mărturisirilor, o linişte creată de cel ce ştia, mai bine decât ascultătorii, ce va urma. O nouă lume a armoniei, după apusul romantismului, oferă spre ascultare pulsul dramatic teluric pe care Cătălin Şerban l-a simţit, aprofundând sonoritatea acestei Sonate. Venind după calmul unei opere cvadripartite, Sonata nr. 5, Op. 53 de Alexandr Skriabin ne-a surprins cu dureroasa agitaţie a întrebărilor fără răspuns. Energie în atacul claviaturii, contraste în succesiunea frazelor, acest opus „unibloc“ l-a surprins probabil în perioada studiului şi pe interpret, determinând mai apoi o atitudine expresivă ce-l părăsea pe Schubert ca poetică, iar pe Rachmaninov ca pasiune picturală. Surprinzătoare şi convingătoare în acelaşi timp, iată starea şi trăirea acestei muzici a lui Skriabin (cu totul alta decât în suplimentul poetic acordat în finalul recitalului).

Pentru iubitorii romantismului cu care ne vrăjeşte Frédéric Chopin, dorinţa de a asculta integrala Ciclului celor 24 de preludii Op. 28 ne-a oferit o fericită întâlnire cu capodopera marelui compozitor polonez. Dorind să evoce lumea poetică a timpului petrecut de compozitor împreună cu George Sand, în Majorca, pianistul s-a avântat în valurile fanteziste ale libertăţii ca pianistică, formă, culoare, visare. Neîndoios, în subtitlul acestor 24 de Preludii ar trebui situată nuanţa de „aventură“, ce ascunde neliniştea, speranţa, frumuseţea, surprinderea, trăirea. Cătălin Şeerban s-a lăsat dominat de astfel de descoperiri ale geografiilor sufleteşti atât de deosebite, faţă de „aproape“ contemporanul lui Chopin, Schubert.

Am înţeles, astfel, cum a fost proiectat, ca operă muzicală, recitalul său de la Ateneul Român, având un orizont care alterna emoţia, demonstraţia şi evenimentul. 

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro istoric

22 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

DIN 25 OCTOMBRIE. Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat că, din 25 octombrie 2018, ora 18.00, bucureştenii se pot înregistra în aplicaţia PEVAUTO, prin accesarea site-ului www.pmb.ro, secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”. [ Citeste mai departe ]

22 octombrie 2018

AZI Prin Lume

ANULEAZĂ EXPORTURILE DE ARME. Germania nu va autoriza în situaţia actuală exporturile de arme către Arabia Saudită, ţinând cont de incertitudinea care se menţine în jurul morţii jurnalistului Jamal Khashoggi, a avertizat cancelarul german, Angela Merkel, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

22 octombrie 2018

AZI Stat de drept

ACUZAT DE LUARE DE MITĂ. Ion Aliman, primarul comunei Deveselu, judeţul Olt, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. [ Citeste mai departe ]

23 octombrie 2018

AZI În cultură

Gros, mustos şi savuros. Adus de doi cincantenari, joia trecută. Costel Pătrăşcan şi Daniel Iancu sunt ei. Primu`, caricaturist. Celalalt, interpret parodist. Umblă-mpreună şi marfa-şi prezintă-ntr-un show. Audio, video. Costel ne dă imagini, Daniel, melodii. Comicul, punctul forte comun. Textele cântate fiind ilustrate la fix prin caricaturi. Satira curge bogat, haz stârneşte de îndat`, lumea râde-mbelşugat... [ Citeste mai departe ]

22 octombrie 2018

AZI Prin ţară

ŞOFERUL ZICE CĂ N-AVEA HABAR. 19 cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 7 şi 43 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din Bechet încercând să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un microbuz condus de un şofer sârb ce transporta cabluri electrice din Turcia către Cehia. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Prima medalie la Jocurile Invictus de la Sydney

Prima medalie la Jocurile Invictus de la Sydney

Militarii români au obţinut prima medalie pentru România, la Jocurile Invictus de la Sydney, la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România are 36 de hoteluri de 5 stele

România are 36 de hoteluri de 5 stele

La 31 iulie 2018, în România, erau 36 hoteluri clasificate la 5 stele şi 367 de hoteluri de 4 stele. [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Povestea familiei Heike - Eiji Yoshikawa

La şaptesprezece ani, războinicul Kiyomori din clanul Heike e un flăcău uşuratic, sărac şi flămând. La aproape cincizeci de ani a devenit deja căpetenia clanului, tatăl împărătesei şi faima întregului Kyoto.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress