Fără Copyright AZI

Autodenunţ

03 noiembrie 2016  14:15| Fără Copyright | Octavian Andronic
Autodenunţ

Domnule procuror general Augustin Lazăr. Având în vedere decizia extinderii cercetărilor în dosarul Revoluţiei, vă rog să aveţi în vedere acest autodenunţ.

Subsemnatul Andronic Octavian, la momentul evenimentelor din decembrie 1989 angajat al Comitetului Municipal al PCR în funcţia de redactor la organul „Informaţia Bucureştiului“ declar următoarele:

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după ce în timpul nopţii primisem sarcina de a urmări evenimentele din Piaţa Universităţii unde se produseseră grave acţiuni antistatale şi antipartinice, mi-am prezentat demisia din calitatea de membru de partid şi din funcţia pe care o deţineam, redactorului şef şi secretarului cu probleme de propagandă de la Comitetul municipal de partid. La orele prânzului, când secretarul general al Partidului a fost nevoit să se îmbarce în elicopterul care aterizase de urgenţă pe acoperişul CC, împreună cu câţiva colegi, nesocotind disciplina redacţională, am decis că trebuie să facem un alt ziar, unul care să spună „adevărul“. Cuprins de un condamnabil şi inexplicabil elan, am comis gestul infam de a arunca pe fereastră, în stradă, portretul tovarăşului secretar general, lucru aplaudat de mulţimea confuză adunată în strada Brezoianu. Apoi am decis că numele noului ziar trebuia să fie „LIBERTATEA“ şi i-am rugat pe colegii care fuseseră martori la evenimente să se apuce de scris, fără a avea niciun fel de aprobare în acest sens de la organele competente şi sfidând orice reguli. Făcând uz de bunurile statului, am tipărit un ziar cu conţinut duşmănos, care preamărea faptele penale ale unei grupări contrarevoluţionare ce intenţiona să pună mâna pe putere, nesocotind voinţa şi sentimentele unui întreg popor, ferm ataşat idealurilor nobile exprimate de politica înţeleaptă a partidului. Ziarul ilegal a fost distribuit în întreaga Capitală, fără ca cei care ar fi avut datoria să împiedice asemenea manifestări să intervină în vreun fel. Mai mult, eu personal am avut îndrăzneala şi tupeul de a merge la sediul Televiziunii Române solicitând să anunţ în direct faptul că gruparea duşmănoasă constituită la redacţia „Universului“ avea să difuzeze „primul ziar liber al revoluţiei Române“ – cum, cu neruşinare am îndrăznit să-l numim. Menţionez că acest lucru se întâmpla în timp ce alte redacţii, ale căror maturitate şi obiectivitate nu puteau fi puse la îndoială, cereau comuniştilor „să pună mâna pe arme“ şi să apere cuceririle revoluţiei socialiste.

Pentru aceste fapte, cărora li se adaugă folosirea bunurilor întregului popor – hârtie, tipografie, mijloace de transport – precum şi pentru nesocotirea legilor în vigoare ale statului de drept, pentru constituirea unui grup infracţional care s-a dedat în mod odios propagandei duşmănoase la adresa orânduirii socialiste, vă rog să aveţi în vedere anchetarea şi pedepsirea mea în conformitate cu prevedererile noului cod penal care recomandă aplicarea unor pedepse mai uşoare în cazul recunoaşterii infracţiunilor comise.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI În cultură

CIRCUL CA ARTĂ ŞI ACTIVITATE RECREATIVĂ. Organizat în cadrul Programului de Educaţie Participativă, finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cişmaru şi Nicolas Peyroux. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufniţa vânează întotdeauna noaptea - Samuel Bjorc

Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch şi echipa lui primesc acest caz delicat.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress