Fără Copyright AZI

Ce am înțeles și ce nu am înțeles eu din psihodrama de la Caracal

05 august 2019  10:45| Fără Copyright | Octavian Andronic
Ce am înțeles și ce nu am înțeles eu din psihodrama de la Caracal

Din toată revărsarea buimacă de informații trunchiate, păreri și supoziții din cazul de la Caracal, ce am reținut eu:

Că Alexandra a plecat din satul natal spre Caracal pentru a se întâlni cu prietenul său - lucru firesc pentru o adolescentă - apelând la autostop. A oprit o mașină al cărei șofer părea un om serios (avea părul alb) care a fost de acord să o ducă la destinație. Nu la cea pe care o dorea fata, ci la aceea pe care o decisese el. A oprit în orașul Caracal, undeva pe dreapta și camerele de supraveghere l-au  surprins coborând de la volan și urcându-se pe bancheta din spate unde a zăbovit câteva zeci de minute. Se presupune că atunci a maltratat-o pe fată și a legat-o cu niște sârme pe care le avea la îndemână. Ulterior a mers la locuința lui, unde a sechestrat-o într-o încăpere și, probabil, a violat-o (cel puțin așa i-a spus fata operatorului de la 112). Întrucât sârmele cu care a fost legată i-au produs răni la mâini, agresorul a încuiat-o și a plecat la farmacie ca să ia niște medicamente cu care să-i trateze rănile ( lucru nefiresc dacă avea de gând să o omoare). În absența lui, Alexandra a dat peste un telefon uitat acolo (eroare incalificabilă pentru un asasin!) și a sunat la 112. De mai multe ori. Cu rezultatul cunoscut. La ultima convorbire l-a auzit pe agresor întorcându-se iar acesta a surprins-o cu telefonul și a lovit-o. În cădere probabil că a suferit o comoție și a decedat. Atunci Dincă a plecat din nou de acasă și din oraș a sunat-o pe telefonul victimei pe mama fetei și i-a spus că pleacă cu aceasta în Europa se facă bani. Nu este clar din relatări dacă această convorbire a avut loc înainte sau după presupusul deces al Alexandrei. Ulterior, din declarațiile presupusului asasin, reiese că s-a ocupat de cadavru pentru al face să dispară. De aici înainte nu mai este nimic clar, nici cum și nici când a făcut aceste operații. Nici daca a dizolvat-o în acid, a incinerat-o (lucru practic imposibil) sau a tranșat cadavrul și l-a răspândit prin locuri de care nu își mai amintește.
Ce este neclar în această istorie. Cu ce intenția luat-o pe fată în mașină? Din cele cunoscute până acum, în niciun caz ca să o omoare. Să o violeze și, foarte probabil, ulterior să o plaseze unor rețele de traficanți, cum reiese de altfel din telefonul dat mamei. Nici dacă fata este moartă nu reiese din cercetările de până acum. Regula criminalistică (eludată în cazul lui Cioacă) spune că pentru o crimă trebuie să existe un cadavru. Ori acesta nu este pe nicăieri pe unde îl caută polițiștii. Pare imposibil ca Dincă să o fi putut face pe Alexandra să dispară - vie sau moartă - de unul singur. Or până acum nu apare nici un complice. Am unele bănuieli că în perioada în care s-a aflat în Italia s-ar fi putut specializa în astfel de operațiuni iar o extindere a anchetei prin locurile pe care le-a frecventat s-ar putea solda cu surprize. Deocamdată cercetarea bate pasul pe loc iar ideea cu supunerea acestuia la detectorul de minciuni este o prostie. Un psihopat deosebește greu adevărul de minciună. Și ce să se afle în acest fel? 
Există un sentiment general de speranță că fata este în viață, oriunde seara afla. Ar fi minunat să fie așa. Dar la modul în care a fost inițiată și desfășurată ancheta este greu de presupus că vom afla prea curând răspunsul. În niciun caz de la suspect, căruia îndrăznesc seă-i prevăd un sfârșit voluntar. Dar, cu cât mai lungă ancheta, cu atât mai mulțumite canalele de știri cu cohortele lor de comentatori specialiști în nimic. 
Post Scriptum. Este tot mai dezagreabilă prestația publică insistentă a unchiului Alexandrei, care a găsit un prilej minunat de a-și face popularitate cu un asemenea preț. Nu m-aș mira să îl văd candidat la președinție...
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress