Fără Copyright AZI

O ligă seismică

09 mai 2019  10:00| Fără Copyright | Octavian Andronic
O ligă seismică

Actuala ediție a Ligii Campionilor ne oferă o explicație a motivului pentru care fotbalul este cel mai popular sport de pe planetă și a impactului său economic și social copleșitor.

Probabil că „loviturile de teatru” înregistrate în toate edițiile de până acum nu egalează ce s-a întâmplat în cea încă în curs, în care spectacole de cea mai buna calitate au avut finaluri de tragedii antice, cu învingători asupra lor înșiși și învinși de neconceput. Au mai fost niște finale de poveste, vreo două sau trei în care au fost implicate actualele semifinaliste. Dar niciodată surprizele nu s-au ținut lanț, de la un capăt la altul, înroșind tabelele de marcaj și scoțând din minți publicul exaltat de spectacolul care i se oferă, ca până acum. Fotbalul a dovedit și de această dată că are o filosofie în care nimeni nu este învingător sau învins a priori, că șansa se joacă până la capăt, cu alternanțe cuprinse între disperare și extaz și că totul se realizează cu mintea și picioarele unor campioni devotați  rolului pe care și-l asumă, de  multe ori pentru grămezi de bani pe care imaginația comună nu le poate reprezenta în condiția lor fizică.

Două au fost capetele de afiș ale ediției: certitudinea absolută - Liverpool și revelația absolută - Ajax. Fiecare cu legenda și cu realitatea sa. Liverpool este o emblemă a devotamentului și încrâncenării specific britanice, chiar dacă în componența sa s-au aflat mai mereu destui  nebritanici, care însă și-au asumat calitățile și modul de gândire al insularilor, împinsă mereu de un nucleu de suporteri gata să își dea viața pentru succesul din teren. Echipa din orașul beatleșilor a scris mai multe pagini memorabile pentru capacitatea sa de reînviere, pe care acum, un neamț a adus-o  la limita cea mai de sus. Cine ar fi mizat înaintea returului cu Barcelona pe calificarea sa, după categoricul  3 - 0 din tur și în absența a cel puțin trei piese esențiale ale angrenajului său ofensiv? Cine a făcut-o și a scos suficienți bani din buzunar s-a îmbogățit. Pentru că liverpoolezii au sfidat și logica și chiar bunul simț plecând îndârjiți în acea cursă de urmărire pe care orice întâmplare nefericită din propriul careu ar fi îngropat-o. Și cu complexul turului, în care jucând mai bine decât adversarii lor, au pierdut categoric datorită geniului din picioarele lui Messi. Cu tenacitatea specifică bulldogilor inventați de strămoșii lor au pornit într-o cursă nebună de urmărire din care secvența golului calificării va rămâne definitiv în antologia acestui sport. Un corner banal, cu Arnold care pune mingea la colț și pleacă pentru a-l lăsa pe Shakiri să execute, dar care observă cu coada ochiului că Origi este nemarcat în careu, se întoarce fulgerător centrându-i acestuia pe tavă un gol care buimăcește 100.000 de oameni! Moment de inspirație absolută, irepetabil, care transformă visul în realitate. Presa care i-a linșat pe catalani după meci greșește profund. Lucrurile puteau lua cu totul alt curs dacă măcar una dintre cele cinci ocazii clare de gol ale lor din prima repriză ar fi fost fructificată. Cât despre Messi, acesta a făcut tot ce a putut, dar de unul singur nu mai reușește nici el să care o povară atât de mare precum o echipă obosită de succes și încremenită  practic într-un stil de joc ce nu se mai potrivește cursului acestui sport.
Vorbeam despre revelația absolută a ediției, Ajax,  care ne-a adus în minte poveștile de glorie ale olandezilor. O echipă care a pornit de jos de tot, din calificări, câștigând fiecare poziție printr-o tactică uluitoare ce face din fiecare jucător un veritabil scaiete ce nu se desprinde de adversar fără minge. O echipă care pasează din prima cu exactitate și care la fiecare posesie declanșează un contraatac. Ajax a dat jos de pe soclu un Real pe care l-a pedepsit cu un 4 - 0 incredibil, la el acasă, după ce pierduse la Amsterdam. Lista victimelor sale din ediție poate alcătui un veritabil Almanah Gotha al fotbalului, iar după victoria de la Londra nimeni nu se mai îndoia de locul său în finală. Dar a intervenit din nou complexul britanic, orgoliul rănit al băieților lui Pochettino, care fac un final de campionat însângerat, și care din candidata la anonimat (londonezii nu vor prinde un loc pentru viitoarea Champions din clasamentul Premiere) o finalistă, după un meci în care Ajax jucase o repriză ca la carte, mărindu-și avantajul de la Londra. Iar finalul, cu cel de al treilea gol  în scris de un Lucas Moura, jucător care mai avea loc în echipă doar când titularii deveneau indisponibili,  marcat practic în ultimele secunde, Tottenham a scris o nouă pagină de eroism și determinare, câștigând în dauna, nemeritată, a unei echipe prea devreme relaxată și urmărită de ghinion - dacă ne gândim  doar la cele două bare ale lui Ziyech.  A fost un meci după care nu se poate să nu îți pară rău că una dintre competitoare a trebuit să părăsească terenul învinsă.
S-au întâmplat de toate în aceste două semifinale: determinare, inspirație, genialitate chiar, dar și cele două ingrediente nelipsite din acest sport: norocul și ghinionul. Iar norocul, cel care face până la urmă jocurile dintre egali, și-a luat partea sa.
O competiție seismică, cutremurată aproape în fiecare etapă a sa de erupția de lavă din vulcanul fotbalului, și care promite o finală pe măsură.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

METROUL ŞI-A PRELUNGIT PROGRAMUL. Traficul rutier va fi restricţionat azi, pe străzile din jurul Arenei Naţionale, din cauza meciului dintre echipele reprezentative ale României şi Suediei, din cadrul preliminariilor de calificare ale Euro 2020. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

MAI EGAL DECÂT ALŢII ÎN FAŢA LEGII. Preşedintele american Donald Trump a cerut Curţii Supreme să împiedice un procuror să intre în posesia declaraţiilor sale de impozitare, argumentând că deţine imunitate totală atâta timp cât se află la Casa Albă. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

REŢINUT PENTRU 24 DE ORE. Poliţiştii şi procurorii din Iaşi au găsit la un bărbat din Neamţ, bănuit de cultivarea de droguri de risc, 110 kilograme de cannabis, care ar fi fost destinate vânzării, în valoare de 500.000 de euro. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI În cultură

149 DE OBIECTE DE ORFEVRĂRIE. Expoziţia „Aurul împăraţilor chinezi. Podoabe regale din perioada Wanli, dinastia Ming – Colecţia Dong Bo Zhai”, organizată cu ocazia aniversării a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze, se va deschide pe 20 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României. [ Citeste mai departe ]

15 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

NU VREA SĂ SE AGAŢE DE FUNCŢIE. Prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, încetarea detaşării în funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu, în prima şedinţă a Executivului. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Concurs dedicat cârnaţilor

Concurs dedicat cârnaţilor

70 de echipe din ţară şi străinătate participă la Parada Cârnaţilor, ajunsă la a 17-a ediţie, ce... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Gospodăriile americane datorează 14.000 miliarde dolari

Datoriile gospodăriilor americane au crescut, între lunile iulie-septembrie 2019, pentru al... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ascensiunea lui Arturo Ui

Ascensiunea lui Arturo Ui

Cât timp a tăcut sau s-a exprimat doar ocazional, prin alocuțiuni scrise de alții, Klaus Iohannis... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

209 de milioane de dolari „scoşi” la o singură licitaţie

Un tablou înfăţişând Tamisa la Londra realizat de pictorul impresionist Claude Monet a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Al treilea an la rând de testări gratuite

Al treilea an la rând de testări gratuite

Locuitorii sectorului 1 care doresc să-şi evalueze starea de sănătate vor beneficia gratuit de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress