Fără Copyright AZI

Petrică (Iohannis) şi lupul

08 mai 2018  17:00| Fără Copyright | Octavian Andronic
Petrică (Iohannis) şi lupul

La fel ca Băsescu pe vremea lui, Iohannis a început să facă declaraţii de tot felul la ora telejurnalelor de seară. Doar că, de la un timp, televiziunile s-au cam prins că este vorba despre o campanie pre-electorală mascată şi nu mai catadixesc să transmită în direct his master’s voice STOP Luni seara, nici PRO TV şi nici Antena 1 n-au renunţat la programul curent pentru a da curs mesajului deznădăjduit al preşedintelui: „Este necesară demisia doamnei Dăncilă!” STOP În sprijinul demersului său, Iohannis a colecţionat, pe lângă câteva date reale, pe care le ştie deja toată lumea, câteva statistici din primul trimestru din care ar reieşi că se cheltuieşte mai mult decât se încasează STOP Cum ar rezolva o astfel de situaţie demisia nevinovatei doamne Dăncilă? Preşedintele nu ne-a mai spus, dar bănuim că înlocuirea sa cu un al patrulea premier, la fel de incompetent, nu ar fi o soluţie. Subliminal, preşedintele dorea probabil să inducă ideea că Opoziţia ar fi mai puţin cheltuitoare, dar cum să faci să o aduci la putere, când ea, săraca, abia îşi duce zilele? STOP  Ar putea fi nesăratul Orban omul providenţial? Sau vreunul dintre băieţii şi fetele din brigada artistică de agitaţie a USR? Ca să nu pomenim - Doamne fereşte! - de o variantă... Băsescu STOP Oricum, concluzia trasă de şeful statului (Dragnea şi ai lui nu are o soluţie pentru o guvernare bună!) este la fel de valabilă în formularea „Iohannis şi ai lui...” STOP  Aceste alerte încep să spună o poveste asemănătoare cu cea din „Petrică şi  lupul”: când va fi o situaţie cu adevărat gravă, nu-l va mai crede nimeni pe cel care sună alarma STOP Vestea-şoc a zilei a fost anunţul lui Isărescu că la anul, odată cu finalizarea actualului mandat, se va retrage de la conducerea Băncii Naţionale la conacul de la Drăgăşani. Aşa că nu vai mai fi nevoie ca coaliţia (dacă va mai fi aceeaşi) să-şi bată capul ca să-l schimbe. Am 70 de ani! a spus, trist, cel mai longeviv lider român în funcţie (l-a bătut şi pe Ceauşescu, cu cei doar 25 de ani ai aceluia, faţă de cei 28 ai lui) STOP  BNR a majorat dobânda „la cheie” de la 2,25 la 2,5% sperând să stimuleze economisirea. E greu, mai ales că românii abia s-au deprins să cheltuiască tot ce primesc în plus. Sau în... minus STOP  Întârzierea plăţii pensiilor a stârnit un mare scandal printre cei care doar din aceasta trăiesc, iar Guvernul a fost nevoit să ia o măsură drastică. Pensiile se vor plăti de acum înainte la o dată fixă şi nu când are Poşta bani STOP  O veste proastă pentru supravieţuitorii tragediei de la „Colectiv”, care au solicitat despăgubiri de 280 milioane de euro. Instanţa de judecată a refuzat să oblige statul să garanteze plata despăgubirilor către cei 329 de solicitanţi. Ceea ce înseamnă că nu vor vedea niciodată banii ăştia doar de la patronii clubului şi de la artificieri... STOP  Aici i-am bătut pe americani; SRI a interceptat de 36 de ori mai multe convorbiri telefonice decât FBI! STOP  Marele miting în sprijinul familiei tradiţionale (care-i aia? Dar cea care rezultă după ce politicienii îşi lasă neveste iniţiale pentru a se căsători cu amantele cum se cheamă?) s-a amânat, ca să-i dea posibilitatea lui Iohannis să aducă nişte argumente în sprijinul celei „europene”, cea cu doi taţi sau două mame... STOP Dezamăgită că eforturile sale de a-l „lucra” pe Directorul General al TVR, Stelian Tănase, cel neagreat de PSD, nu au fost preţuite la adevărata lor valoare, precum şi de faptul că cea adusă chiar de ea (Doina Gradea) i-a aplicat şutul decisiv, fosta directoare (interimară) Irina Radu „emigrează” în Albania unde va lucra pentru un OSCE mai recunoscător.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

A FOST ELIMINATĂ ŞI VACANŢA INTERSEMESTRIALĂ DIN FEBRUARIE. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au acceptat propunerea Asociaţiei Elevilor din Constanţa (AEC), ca anul şcolar 2019-2020 să înceapă pe 9 septembrie şi să se încheie pe 12 iunie, potrivit premedintelui AEC, Andrei Mihai Tănase. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE NICOLAS MADURO ÎL VEDE DREPT UN PRETEXT PENTRU PREGĂTIREA UNEI INTERVENŢII MILITARE A SUA. Douăzeci şi cinci de ţări au promis să acorde un ajutor în valoare de 100 de milioane de dolari Venezuelei, care se confruntă cu lipsuri severe şi subnutriţie, a anunţat John Bolton, consilierul pentru securitatea naţională al preşedintelui american, Donald Trump, după conferinţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA) desfăşurată la Washington, informează France Presse. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT LA BRUXELLES. Procurorul-şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a respins cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurorului Adina Florea. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI În cultură

CU PARTICIPAREA REGIZORILOR PAUL NEGOESCU ŞI ADRIAN SILIŞTEANU. Lungmetrajul „Povestea unui pierde-vară” participă la cea de a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste/Festival International du Film d'Amour (FIFA) Mons, Belgia, care are loc în perioada 15-22 februarie. [ Citeste mai departe ]

15 februarie 2019

AZI Prin ţară

„DIN CAUZA SALARIZĂRII NECORESPUNZĂTOARE ŞI LIPSEI PERSONALULUI”. Medicul pneumolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu acuzat că a refuzat să consulte o pacientă, invocând salarizarea „necorespunzătoare”, a fost sancţionat, astăzi, de conducerea spitalului, cu... reducerea salariului de bază cu 10%, timp de 3 luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

10 milioane de euro de la Petrom pentru primul spital specializat de oncologie pediatrică

OMV Petrom sponsorizează cu 10 milioane de euro proiectul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

33.514 de proiecte de afaceri înscrise în Start-up Nation 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a finalizat analiza... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Posibilitatea unei insule - Michel Houellebecq

Daniel1, umorist de succes şi observator acid al realităţii contemporane, povesteşte despre sfârşitul societăţii în care trăieşte, o societate a simulacrului, victima propriei frivolităţi şi a delirului tehnologic în care se complace.

[ Vezi toate ]

Magazin

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Premiile BAFTA 2019: „Favorita” a plecat cu 7 trofee

Duminică seară, la Londra, a avut loc ediţia cu numărul 72 a galei de decernare a premiilor... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Cum ne protejăm de gripă

Cum ne protejăm de gripă

Autorităţile au declarat epidemie de gripă. În aceste condiţii, nu doar igiena strictă e... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress