În Cultură AZI

Autobiografia unui celebru

24 iulie 2019  09:00| În Cultură | Adrian Simeanu
Autobiografia unui celebru

Nimeni altu` decât Andrea Bocelli, în speță. Care-și povestește viața blând într-o carte*. Cu sinceritate și seninătate. Și, de ce nu?, cu îndreptățire. Ca să nu mai vorbesc de succes. Căci întâmplările prin care trece un star întotdeauna atrag. Iar artistu` toscan, azi sexagenar, nu-i un fitecine. Ci, de niște ani, interpretu` cel mai iubit de pe mapamond. ”Unul dintre marile mituri pozitive” ale acestui mileniu, precum se susține în prezentare, probabil întemeiat...

Neîndoielnic, vocea lui place intens și-l ascultăm cu drag orișicând. Iară talentu` vădit la condei ni-l apropie sporit. Familia, copilăria, ținutu` natal, năzbâtiile și năzuințele, oamenii apropiați, eșecurile și reușitele sunt relatate nepătimaș. Combinându-se inevitabil cu gânduri și constatări. Cu descrieri, portrete, reflecții. Ba chiar și c-un pic de poezie. Într-un amestec cumpănit de realism și lirism. Simplu, nepretențios, dar lucid și luminos. Armonia muzicii topindu-se parcă-n cea literară. Omu` Bocelli ieșind în prim-plan nici că se poate mai nimerit. Stilu`, cald, atrăgător, eroul, convingător. Eu unul îl cetii cu nesaț, pe nerăsuflate. Și ca mine, alții milioane bune. Fincă destinele cert cuceresc când ai lor purtători se destăinuiesc. Andrea-i printre ei și efortu` său are câștig maxim. Stându-i destinu` sub al cântului semn. Și-al nevoii de iubire, după cum o spune cu dulce fior. Încercați dară, la ceas de noapte de vară, să aflați o sensibilă poveste. Despre un semen lipsit neferice de văz, da` plin de talent de la Dumnezeu cât cuprinde...

 *Andrea Bocelli, Muzica tăcerii, Ed. Curtea veche, 2012

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2
ECHILIBRARE PRINTR-O IMPOZITARE SUPLIMENTARĂ. Premierul Ludovic Orban a afirmat că Guvernul va vedea care este motivaţia Curţii Constituţionale şi va reveni cu o modificare legislativă în ceea ce priveşte pensiile speciale. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI Prin Lume

AL DOILEA INCIDENT ÎN ŞASE ZILE. Un elicopter militar rus model Mi-8 s-a prăbuşit azi, în timpul unui exerciţiu în Extremul Orient, toate cele patru persoane din aeronavă pierzându-şi viaţa, informează un reprezentant al autorităţilor locale. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI Stat de drept

VALOAREA DE PIAŢĂ ESTE DE CIRCA 1.500.000 EURO. Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au descoperit în cabina unui autocamion condus de un cetăţean bulgar, într-o geantă de voiaj ascunsă printre bagaje şi sacoşe cu mâncare, mai multe pachete ce conţineau aproximativ 50 kg de heroină. [ Citeste mai departe ]

26 mai 2020

AZI În cultură

PROGRAMARE CU DOUĂ ZILE ÎNAINTE. Muzeul Naţional Cotroceni se redeschide pentru public, de vineri, iar grupurile de vizitatori vor putea fi alcătuite din cel mult 5 persoane. [ Citeste mai departe ]

27 mai 2020

AZI Prin ţară

FĂRĂ TURURI GHIDATE. Castelele Peleş şi Pelişor din staţiunea prahoveană Sinaia se redeschid pentru vizitare pe 2 iunie, conducerea muzeului stabilind că turiştii vor putea vizita doar anumite zone ale acestor obiective. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici decât cele normale în toată ţara

Temperaturi mai mici decât cele normale în toată ţara

Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de o vreme cu alternanţe termice şi de perioade... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Sume forfetare pentru fermierii afectaţi de secetă

Sume forfetare pentru fermierii afectaţi de secetă

Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

ȘAPTEZILE Săptămâna 21 (18–24 mai)

ȘAPTEZILE Săptămâna 21 (18–24 mai)

O săptămână care a debutat sub semnul reinstaurării austerității covidiene, după cele trei zile... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

America Über Alles - Jack Fernley

Cum ar fi fost dacă America ar fi fost fondată nu pe baza Declarației de independență, ci a valorilor propovăduite de Mein Kampf?

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul ministru al Olandei şi-a pierdut mama

Primul ministru al Olandei şi-a pierdut mama

Mark Rutte, premierul olandez, a anunţat că mama lui a murit recent şi că nu a putut-o vizita în... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Repetarea măsurătorii nu e obligatorie

Repetarea măsurătorii nu e obligatorie

Ministerul Sănătății atrage atenția că, în timpul stării de alertă, măsurarea temperaturii este... [ Citeste mai departe ]
jos30
istoria unei clipe
JOS2
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress