În Cultură AZI

Documentare de excepţie la ARCUB

17 iulie 2018  09:00| În Cultură | Cultură
Documentare de excepţie la ARCUB

„RETROcedări OWR”. Documentare incluse în selecţia celei de a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Documentare şi Drepturile Omului vor fi prezentate, în iulie şi august, de One World România în cadrul programului „RETROcedări OWR”.

Astăzi, de la ora 20.00, documentarul „Atelier de conversaţie”, invită spectatorii să reflecte „asupra a ceea ce ne apropie sau ne separă în colţurile noastre diferite de lume şi asupra sfâşierii lăsate în sufletele noastre de separarea de ceea ce am numit cândva «acasă»”.

Pe 31 iulie, tot de la ora 20,00, bucureştenii vor putea urmări filmul „Sexpertul vă răspunde”.

„Doctorul Mahinder Watsa scrie o rubrică despre sex într-un popular cotidian din Mumbai. Erou radical pentru unii, pericol naţional pentru alţii, nonagenarul ginecolog indian le-a văzut pe toate din anii '70 încoace, într-o ţară extrem de conservatoare, dar aflată în schimbare rapidă, şi-a păstrat umorul, optimismul şi modestia. Pentru cei care încă mai cred că India este ţara Kama Sutrei sau că educaţia sexuală este imorală, acest documentar plin de umor, inteligenţă emoţională şi înţelegere a vechii şi noii Indii din interior este de neratat şi riscă să răsfrângă puţină lumină asupra dezbaterilor despre educaţia sexuală în şcoli din ţara noastră”, se arată în descrierea peliculei.

Documentarul „Mama Colonel” în regia lui Dieudo Hamadi, un film despre autoritatea feminină confruntată cu traumele rezultate în urma abuzului şi a violenţei sexuale, va fi prezentat pe 14 august, de la ora 20.00. Filmul atinge ororile unei lumi devastate de abuzuri trecute şi actuale, dar rămâne concentrat asupra figurii luminoase ale unei femei cu grad de colonel detaşată ca şefă a unei unităţi de poliţie într-o zonă din Congo marcată de consecinţele unui război civil, care ştie că de eficacitatea ei depind vieţile şi şansele de recuperare ale celor traumatizaţi.

Filmele vor fi proiectate la ARCUB - Sala Bolţilor.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 12.00-18.00. Comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova vor participa, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00-18.00, în Parcul Crângaşi la Festivalul Marii Uniri, potrivit Primăriei Sectorului 6. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE ÎL SUSŢINE ŞI ÎN EVENTUALITATEA UNEI MOŢIUNI DE CENZURĂ. Premierul ceh Andrej Babis a subliniat, astăzi, că nu va demisiona niciodată, în condiţiile în care mii de cehi au ieşit în stradă, la Praga, pentru a-l contesta, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

MAJORITATEA, CU SUSPENDARE. 12 indivizi au fost condamnaţi, astăzi, în primă instanţă, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii publice la mitingul anti-ordonanţa 13, din februarie anul trecut care a scos în stradă peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE SUTE DE MII DE EURO ÎN CULTURI DE CANNABIS ŞI RIG-URI DE MINAT CRIPTOMONEDE. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de procurorii DIICOT iar alţi patru au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma unor percheziţii în judeţul Dâmboviţa pentru destructurarea unei grupări care, în ultimii trei ani, ar fi produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ultimul poliţist - Ben H. Winters

Ce rost mai are să rezolvi crime când oricum toată lumea va muri? Detectivul Hank Palace se confruntă cu această întrebare din momentul în care ciocnirea Pământului cu un asteroid devine iminentă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress