În Cultură AZI

Expoziţie la MNAR: laboratoare de restaurare şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor

26 iulie 2018  09:00| În Cultură | Cultură
Expoziţie la MNAR: laboratoare de restaurare şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) găzduieşte, până în septembrie, expoziţia „Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeştri”, care prezintă publicului laboratoare de restaurare şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor.

„Se deschide o serie de micro-expoziţii ce vor prezenta publicului diferitele laboratoare de restaurare ale muzeului şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor. Prima dintre ele aduce în prim-plan laboratorul de restaurare pictură de şevalet şi munca echipei de specialişti care, de-a lungul ultimelor trei decenii, a făcut posibile noi atribuiri şi datări, readucând lucrările cât mai aproape de aspectul lor originar. Din cele câteva sute de lucrări restaurate în vederea redeschiderii galeriilor permanente ale muzeului şi a muzeelor sale satelit, organizatorii au selectat pentru expoziţia de faţă 18 picturi. Unele dintre ele figurează în expoziţie alături de o bogată documentaţie fotografică şi de informaţii legate de procesul de restaurare, în timp ce altele sunt incluse în expunerea de bază a Galeriei de Artă Europeană”, informează un comunicat de presă al MNAR.

Potrivit MNAR, este cazul unor lucrări de mari dimensiuni cum ar fi „Suzana şi cei doi bătrâni” de Alessandro Varotari sau „Familia lui Darius oferind coroana lui Alexandru cel Mare” de Mattia Preti, care au implicat procese laborioase şi de durată, în urma cărora cea dintâi şi-a regăsit luminozitatea iniţială graţie îndepărtării verniului extrem de degradat şi închis la culoare, în timp ce înlăturarea unor repictări masive îmbătrânite a restabilit echilibrul cromatic şi compoziţional al celei de a doua.

Alte lucrări de mai mici dimensiuni, precum „Adoraţia magilor” de Pieter van Aertsen, au pus probleme deosebit de dificile datorită unor vicii de tehnică în execuţia suportului, vicii ce făceau ca aceleaşi degradări să revină periodic lăsându-şi amprenta în mod vizibil asupra percepţiei picturii, precizează muzeul.

Intrarea va fi gratuită în prima miercuri din fiecare lună. Programul de vizitare este de miercuri până duminică în intervalul orar 10.00 – 18.00.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
PREMIERUL VA CERE O NOUĂ NOMINALIZARE. Viorica Dăncilă a anunţat că îl va demite azi pe preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu-şi va de demisia. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Prin Lume

MAJORAREA PLAFONULUI DATORIEI. Preşedintele Donald Trump a anunţat că s-a ajuns la un acord cu opoziţia democrată în privinţa bugetului, evitându-se astfel perspectiva unei paralizii a administraţiei federale până la următoarele alegeri prezidenţiale. [ Citeste mai departe ]

23 iulie 2019

AZI Stat de drept

FUNCŢIA ESTE VACANTĂ DE LA REVOCAREA LAUREI KOVESI. Secţia pentru procurori a CSM a prelungit azi, cu încă şase luni, mandatul procurorului-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI În cultură

DISCUŢII CU MAI MULŢI EXPERŢI. Directorul Muzeului „Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, a salutat ideea unor consultări publice pentru a fi decis amplasamentul noului Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului. [ Citeste mai departe ]

22 iulie 2019

AZI Prin ţară

PARCUL LIBERTĂŢII POATE FI ADMIRAT ŞI PE TIMPUL VERII. O alee cu crini regali, albi şi roz-magenta, încântă sutele de orădeni care se plimbă pe malul Crişului din centrul municipiului Oradea. Este aceeaşi alee care, în primăvară, impresiona prin zecile de mii de lalele multicolore. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Vreme răcoroasă, azi, în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o atenţionare Cod galben de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut cu 1,4%

Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut cu 1,4%

Activele nete ale celor 203 fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut, în iunie... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Liber la alcool la magazinele din Dubai pentru ne-musulmani

Liber la alcool la magazinele din Dubai pentru ne-musulmani

Turiştii care vizitează Dubaiul vor putea cumpăra alcool din magazine, graţie noilor măsuri... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Salarii decente pentru medici

Salarii decente pentru medici

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că salariile personalului medical au ajuns la un... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress