În Cultură AZI

Istorisirile unei Regine, spectacol-colaj

05 august 2016  09:45| În Cultură | Cultură
Istorisirile unei Regine, spectacol-colaj

Cinematograful „Amza Pellea“ din Râşnov găzduieşte, azi, de la ora 15.30, un spectacol inedit, ce are drept scop recrearea atmosferei celor mai frumoase scrieri pentru copii, dar şi a „Însemnărilor zilnice“ ale Reginei Maria a României.

Conceptul şi dramatizarea sunt semnate de Radu Rădescu. Acest proiect, prezentat în cadrul Festivalului de Film Istoric Râşnov 2016, aduce împreună o actriţă – Simona Bondoc (foto) –, o compozitoare – Felicia Donceanu – şi trei tineri muzicieni – Attila Jozsef Szabs, Claudia Codreanu & Costin Soare – uniţi de dorinţa de a omagia devotamentul şi dragostea suveranei pentru copiii săi, în anul în care se împlinesc 100 ani de la moartea mezinului reginei şi al regelui Ferdinand, Principele Mircea (1913-1916), şi, în acelaşi timp, 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

Cursul implacabil al istoriei a făcut ca, din nefericire, aceste două evenimente să fie legate: la doar trei ani, Principele Mircea s-a stins de febră tifoidă, boală adusă de un mesager sosit de pe front la Bucureşti.

„Cartea de basme a Reginei Maria“ a fost tipărită pentru prima dată în 1923, la editura Cartea Românească, şi reeditată în 2011, la editura Curtea Veche, cu titlul „Poveştile Reginei Maria a României“. Două dintre aceste încântătoare poveşti cu miez şi tâlc, „Ciobanul şi Domniţa“ şi „Baba Alba“, au inspirat-o pe compozitoarea Felicia Donceanu să scrie, special pentru acest eveniment, patru cântece pentru voce şi chitară pe versuri extrase din aceste poveşti, care vor fi prezentate în primă audiţie absolută, în interpretarea Claudiei Codreanu şi a lui Costin Soare.

Spectacolul-lectură va fi însoţit de un suport muzical improvizatoric live, realizat în manieră electro-acustică de către violoncelistul Attila Jozsef Szabs, care va deveni astfel partenerul tăcut al naraţiunii. Amintirile despre perioada de pruncie a copiilor Reginei se vor amesteca dulce-amar cu fragmente din memoriile sale despre propria copilărie petrecută în Anglia, cu mărturiile dureroase din timpul războiului şi cu emoţionantele sale meditaţii filozofice şi spirituale.

O altă sursă de inspiraţie pentru a spune în acest spectacol povestea celor şase vlăstare ale Reginei Maria prin înseşi poveştile pe care suverana le-a scris la îndemnul fiicelor sale mai mari, principesele Elisabeta şi Maria, este lucrarea istoricului Filip-Lucian Iorga, „Copilărie regală“ (apărută în 2014 la Grupul Editorial Corint), conţinând un album cu fotografii din fondul Arhivelor Naţionale ale României cu toţi copiii dinastiei regale a României (şi care, în 2013, s-a constituit într-o expoziţie de fotografie cu acelaşi nume) 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

20 februarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MĂRŢIŞOARE ŞI BUCATE. Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, în perioada 27 februarie - 3 martie, Târgul Mărţişorului. Invitaţilor la târg li se alătură, ca în fiecare an, câteva şcoli, dar şi fundaţii şi asociaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi categorii defavorizate. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin Lume

DISCURSUL ANUAL AL LUI PUTIN ÎN PARLAMENT, AXAT PE PROBLEME DE DEZVOLTARE INTERNĂ A RUSIEI. Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut, astăzi, discursul anual în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Stat de drept

DOSAR DE TENTATIVĂ DE OMOR. Nicolae Duduianu, zis Pian, lider al grupării interlope Duduianu din Bucureşti, a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, după ce, la începutul lunii, a lovit intenţionat un bărbat cu maşina. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2019

AZI În cultură

ALFRED H. MOSES ŞI ROMÂNIA ANILOR '90. Institutul Cultural Român din New York găzduieşte, astăzi, la sediul său din Manhattan, lansarea unei cărţi de memorii a fostului ambasador al SUA la Bucureşti, Alfred H. Moses, „Bucharest Diary: An American Ambassador’s Journey - Romania from darkness to light” / „Jurnal bucureştean: parcursul unui ambasador american. România, de la întuneric la lumină”, apărută la prestigioasa Brookings Institution Press. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2019

AZI Prin ţară

BĂIATUL A FOST LĂSAT SĂ PLECE ACASĂ DUPĂ CE A PRIMIT ÎNGRIJIRI, IAR FATA VA MAI RĂMÂNE SUB OBSERVAŢIE. Doi elevi de la la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” Arad, au ajuns, astăzi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi fumat la şcoală ţigări cu substanţe interzise şi ar fi consumat, în acelaşi timp, o băutură energizantă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Patru din zece români se simt hărţuiţi sexual la serviciu

Potrivit unui sondaj BestJobs, 44% dintre români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

În 2019, statul va plăti Pilonului II 8,65 miliarde de lei

În 2019, statul va plăti Pilonului II 8,65 miliarde de lei

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Leafa administratorilor zborului zmeelor

Spunea Guvernatorul Isărescu la audierile de la Parlament (sau în marja acestora, când îl făcea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Un vultur în zăpadă - Michael Morpurgo

Iarna lui 1940. Un tren atacat de trupele germane. Pe întuneric, la adăpostul unui tunel de cale ferată, un străin începe să le spună o poveste lui Barney şi mamei sale, că să treacă timpul mai repede.

[ Vezi toate ]

Magazin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Vremea caldă închide Festivalul Sculpturilor de Gheaţă din Harbin

Sculpturile în gheaţă şi zăpadă, realizate de aproape 10.000 de artişti pentru Festivalul din... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Nucile reduc riscul de boli de inimă la diabetici

Mai multe porţii de nuci consumate într-o săptămână pot reduce riscul de afecţiuni... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress