În Cultură AZI

Lecţie de viaţă pentru micii şi marii cititori

12 iulie 2019  12:00| În Cultură | Cultură
Lecţie de viaţă pentru micii şi marii cititori

Editura Paralela 45 lansează în România „Legenda lui Podkin O Ureche”, prima carte din seria pentru copii „Saga celor Cinci Tărâmuri”, scrisă de Kieran Larwood şi ilustrată de David Wyatt.

Legenda lui Podkin O Ureche este potrivită pentru copiii cu vârsta peste 8 ani şi poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Paralela 45, precum și din librării. Cartea este ancorată în genul fantastic și urmărește aventura lui Podkin, un iepuraș visător și răsfățat. Când Haplii pun stăpânire pe colonia în care trăiește, micuțul Podkin reușește printr-o minune să scape, împreună cu sora lui, Paz, și cu frățiorul lor, Puk. Însă Haplii vor neapărat ceva care se află la ei: unul dintre cele Douăsprezece Daruri magice, așa că cei trei fugari sunt în mare primejdie.

„Legenda lui Podkin O Ureche” constituie o lecție de viață pentru micii și marii cititori deopotrivă. Povestea face apel nu doar la sensibilitatea cititorilor, ci și la valorile morale și sociale, invitându-i să reflecteze la consecințele unor acte aparent banale și să facă distincții importante între scopurile pe care și le stabilesc. În același timp, lectura unei povești de acest calibru rămâne o experiență de neuitat, așa cum au mărturisit mulți dintre cititorii ei. Sunt stimulate imaginația și curiozitatea, emoțiile definitorii pentru formarea empatiei, dar și sentimentele care stau la baza oricărei personalități armonioase, cum ar fi iubirea, încrederea în sine, loialitatea și bucuria vieții.

„Un bestseller precum Legenda lui Podkin O Ureche este o oportunitate pe care ne bucurăm să o oferim copiilor români. Editura Paralela 45 are ca misiune să selecteze cele mai noi apariţii editoriale, premiate şi apreciate de către cititori la nivel internaţional, precum şi lecturi clasice care pot îmbogăţi imaginaţia şi creativitatea şi pot constitui repere pentru formarea valorilor copiilor, tinerilor şi cititorilor de orice vârstă”,, a declarat Viorel Zaicu, director editorial Editura Paralela 45.

Kieran Larwood, autorul, a fost distins în 2011 cu prestigiosul premiu Chicken House Children’s Fiction. În 2017, cartea a câștigat Blue Peter Book Award pentru „Cea mai bună poveste”, fiind votată de către copii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani din Marea Britanie. Larwood a declarat atunci că „este o mare onoare, mai ales că am crescut urmărind seriile Blue Peter, iar faptul că a fost votată de către copii face acest lucru și mai grozav”.

Deși nu este încă încheiată, „Saga celor Cinci Tărâmuri” și-a găsit deja locul în raftul clasicilor literaturii fantastice, alături de „Stăpânul Inelelor” și „Harry Potter”. În urma extraordinarului succes în rândul cititorilor, editorii au extins seria de la trei la șase volume, iar drepturile de publicare s-au vândut în Germania, Franța, Statele Unite, China, Olanda, Rusia și numeroase alte țări. Filmul serial realizat după cărțile din „Saga celor Cinci Tărâmuri” va fi distribuit în curând la nivel internațional.

Autorul Kieran Larwood (fost profesor) și ilustratorul David Wyatt au reușit să construiască o lume fantastică, plină de aventură și necunoscut, printr-o colaborare eficientă, al cărei scop final este unul educativ pentru tinerii cititori. David Wyatt este celebrul artist care a ilustrat, printre altele, bestsellerurile internaționale scrise de J.R.R. Tolkien, Terry Pratchett, Philip Pullman și Brian Jacques.

Pe lângă stimularea creativităţii prin lectură, „Legenda lui Podkin O Ureche” poate reprezenta și un foarte bun subiect de studiu. Faptul că autorul acestei cărţi a fost profesor în trecut face ca personajele și întâmplările descrise să aibă o latură umană, prezentă și actuală în viețile noastre. Cu ocazia acestei lecturi, copiii pot dezbate și înțelege aspecte precum diferențele dintre genuri și așteptările pe care societatea le are de la ele, diversitatea oamenilor, posibilitatea de a analiza sentimentele și procesele de conștiință ale personajelor, noțiunea de refugiu și găsirea corespondentului din lumea reală, înțelegerea și creșterea sentimentului de empatie.

Editura Paralela 45 aniversează în această toamnă 25 de ani de existență pe piața editorială din România și are în prezent 4 departamente editoriale: ficțiune, nonficțiune, literatură pentru copii și adolescenți și educațional – cu 72 de colecții care acoperă peste 70 de domenii. Au fost publicate, de la înființare, aproape 5.000 de titluri, în peste 18.000.000 de exemplare. Editura Paralela 45 a fost premiată în repetate rânduri atât pentru activitatea editorială, cât și pentru valoarea cărților editate (de către Târgul Internațional de Carte „Gaudeamus” – „Premiul de Excelență” în 2001 și 2008, Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor Profesioniști din România ș.a.).
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

EFEMERIDE

EFEMERIDE

Adimentus, un învățat al vremurilor mele, care făcea cam pe deșteptul, l-a întrebat pe... [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

TOT EA AR FI AVUT DE SUFERIT. Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor, precizând că a discutat cu Răzvan Cuc şi acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în „ziua moţiunii”. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Prin Lume

DORIN CHIRTOACĂ ESTE PE LOCUL 3. Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Ion Ceban, şi cel al Blocului electoral ACUM (DA şi PAS), Andrei Năstase, vor intra în turul al doilea al alegerilor locale pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău. [ Citeste mai departe ]

21 octombrie 2019

AZI Stat de drept

CSM CERE GRĂBIREA DECLASIFICĂRII. Ministrul Afacerilor Externe a precizat că proiectul de raport privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare se clasifică pentru a respecta cerinţele Comisiei Europene şi nu au existat abateri în anii anteriori în privinţa procedurii urmate sau a termenului de răspuns al autorităţilor române. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI În cultură

La Teatrul „Davila”. Într-o altă-ntâlnire tradițională cu montările de studio și cu formele noi de exprimare a lor. A douăzeci și treia, în cronologie. La Pitești și Curtea de Argeș. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2019

AZI Prin ţară

VA FI DISTRUS ÎNTR-UN POLIGON SPECIALIZAT. Un proiectil din al Doilea Război Mondial a fost descoperit în comuna Aninoasa, în timpul lucrărilor de asfaltare a unei străzi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Pentru totdeauna alături de fiul ei

Regina-Mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Opt seminarii dedicate de BNR reprezentanților mediului academic

Opt seminarii dedicate de BNR reprezentanților mediului academic

În perioada 22 octombrie-13 noiembrie 2019, Banca Națională a României, în parteneriat cu... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„Testamentul” media al lui Daea

„Testamentul” media al lui Daea

Un veritabil maraton a susținut Petre Daea la final de mandat la cârma Ministerului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Zbor de 19 ore cu avionul

Zbor de 19 ore cu avionul

Compania australiană Qantas a realizat cel mai lung zbor fără escală din lume cu un avion... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Pintea s-a răzgândit: sunt vaccinuri, dar pe drum

Ministerul Sănătăţii precizează că nu toate vaccinurile antigripale au fost aduse, fiind vorba de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress